Revista „Perspective” Nr.19 / 2009

1. „DEZBATERE – presupune indicarea, de către profesor, a coordonatelor discuţiei şi a unei bibliografii minimale. Dezbaterea se realizează în clasă, cu participarea a câte două echipe (echipa afirmatoare şi echipa negatoare). Pro- fesorii şi elevii sunt deja familiarizaţi cu dezbaterea, din clasa a X-a. Suge- răm ca dezbaterea să fie urmată de un exerciţiu de reflecţie al fiecărui elev, concretizat în realizarea unui eseu pe tema dezbaterii realizate în clasă. Această modalitate de a încheia o dezbatere are în vedere ca elevii să-şi clari- fice ideile puse în discuţie şi să-şi poată formula un punct de vedere propriu pornind de la informaţiile culese, de la argumentele şi contraargumentele valo- rificate în cadrul dezbaterii.”
din Programa de limba şi literatura română pentru cursul superior al liceului

2. „DEZBATERE – specie a discursului oral de tip interlocutiv ce presupu- ne confruntarea unor opinii credinţe, idei susţinute de participanţi diferiţi. Tipurile dezbaterii sunt: 1. Dezbaterea de opinii pe fond de controversă (ce presupune reunirea şi confruntarea unor poziţii diferite cu scopul de a influen- ţa poziţia celuilalt şi/sau modifica propria poziţie ex.: «Este personajul X vinovat sau nevinovat de…»; o variantă a acestui tip de dezbatere este mode- lul Karl Popper; 2. deliberarea (în cadrul căreia argumentaţia vizează luarea unei decizii, ex.: «Ce carte să alegem pentru lectura în grup?»); 3. dezbaterea cu scopul de a rezolva probleme (în cadrul ei, opoziţia iniţială ţine de cunoaş- terea, dar mai ales de necunoaşterea sau de cunoaşterea parţială a problemei, ex.: «Cum să ne organizăm pentru a scrie un ghid al localităţii?»; «Care ar putea fi grila de lectură a unei descrieri?»).”
A. Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Paralela 45, 2003

3. „O DEZBATERE este, într-adevăr, o confruntare de opinii în vederea soluţionării unei probleme (în sensul unei problematologii a interogativităţii), dar această soluţionare are ca singură opţiune posibilă raţionalitatea. Dezba- terile pot să-şi atingă scopul numai prin intermediul producerii de probe, sin- gurul mijloc de susţinere sau respingere a unui punct de vedere. Tragem de aici concluzia cæ orice dezbatere are ca raţiune de a fi şi de a se manifesta întemeierea raţională: dezbaterea înseamnă convingerea participanţilor cu privire la justeţea sau injusteţea unei idei prin administrarea de probe (do- vezi) care să exprime temeiul raţional pentru care o teză ar trebui să fie ac- ceptată sau respinsă.”
Constantin Sălăvăstru, Arta dezbaterilor publice, Tritonic, 2009