Consilierul de lectură nr. 2 (38) 2024
Una dintre rubricile care au intrat în revistă odată cu extinderea interesului spre literație a fost „Cititor de la 7 la 90+ în care publicăm interviuri cu cititori de vârste și profesii diferite. Ne-au răspuns profesori universitari, psihologi, învățători, maseuri, designeri, pălărieri, scriitori, boieri de viță veche parcă scoși din paginile „Scrinului negru” a lui George Călinescu. Iată aici un fragment dintr-un interviu care s-a bucurat de mare succes pe pagina de FB a „Consilierului de lectură”:
„Marilena Șerban: Care au fost cărțile copilăriei și cine v-au fost „consilierii”?
Ioana Nicolaie: Oare câte pagini lipsesc? Dacă-s rupte mai puțin de douăzeci e bine, o să înțeleg eu cumva cartea! Cât despre titlu, o să-l găsesc scris mic de tot în partea de jos a câte unei pagini. Ei bine, asta mi s-a întâmplat de mai multe ori, mai ales în vacanțe când nu mai puteam ajunge la bibliotecile din orașul meu stațiune balneoclimaterică. Asta pentru că, am mai zis, am muncit de mică. Toți copiii, nu doar cei din familia mea, aveau sarcini precise, mai întâi împrăștiau grăunțe păsărilor, aveau grijă de pisici și de câine, culegeau chimen sau ierburi pentru ceai, aduceau lemne, strângeau surcele, apoi, mai târziu, duceau animalele la pășune și, după ce creșteau, ajungeau să prășească, muncă grea adică, iar de la doisprezece ani se pomeneau cu toate îndatoririle unui om mare. Câteva veri la rând eu am fost stăpâna mieilor. Plecam dimineața devreme, când pământul era ud de roua cea mai grea și ierburile scânteiau, ca să nu mă opresc decât sus, deasupra orașului, de unde vedeam Someșul, și biserica albă, și trenurile venind și plecând. Niciodată nu-mi lipsea cartea și, dacă era una necitită, cu atât mai mare era bucuria. O dată, pe la opt ani, am găsit una cu fraze nesfârșite și cuvinte pe care nu le cunoșteam. Totuși, m-am încăpățânat să parcurg pagină după pagină, sperând că voi pricepe până la urmă ceva. De-a lungul timpului, am citit cărți cu file lipsă, uneori fără început, sau cărți care se desfăceau între mâinile mele, căci le lipise un alt copil care le împrumutase, nu cu lipici, fiindcă nu se găsea, ci numai cu apă și cu făină. Am citit cărți cu colhozuri și cu Vitea Maleev, cărțile scrise de Jules Verne căruia îi citeam numele așa cum se scria, cărți cu Doamna Chiajna și cu Lăpușneanu, cărți cu Ștefan cel Mare și cu tătarii, dar și poeziile lui Bolintineanu din care am notat o mulțime de „expresii frumoase” în vocabularul care ne era cerut la școală. Am citit și altfel de cărți care, prin nu știu ce noroc, au ajuns în casa noastră. Comoara din insulă sau Aventurile lui Huckleberry Finn, de pildă, au fost citite și răs-citite fiecare. La fel, Winnetou. Uneori îmi spun că eu am crescut, de fapt, în cele patru biblioteci care se găseau atunci în micul meu oraș. De la ele am împrumutat tot felul de povești până când, deodată, ele n-au mai avut doar titlu, ci și autor și de-atunci toate s-au schimbat. Primul meu volum de versuri cumpărat din banii pe care i-am strâns din culesul de afine a fost Poezii de Tudor Arghezi, iar al doilea, o antologie din Nichita Stănescu. Cine m-a îndrumat? Câțiva profesori au contat, fără îndoială. Dar foarte important a fost că tata, oricât de obosit era − și era, căci făcea naveta, se trezea la patru dimineața și se întorcea cu un tren de șapte seara − ne citea înainte de culcare din Biblie. Iar frații mei mai mari (eu sunt a patra din cei doisprezece) au fost toți cititori. Și ei se luptau pentru cărți, nici ei n-aveau timp pentru ele, și ei le-au citit pe multe în jurul lămpii, căci o vreme n-a fost curent electric pe strada noastră. […]”
P.S.: Mereu uit să specific că revista se poate achiziționa prin comandă de pe site-ul Editurii Art: https://www.editura-art.ro/cat/0/consilierul-de-lectura
