Conceput
Descrierea activităţilor
Conferinţe
Susţinute în plen de specialişti din universităţi sau institute de cercetare, acestea trasează direcţiile simpozionului, tratând probleme de interes general, legate de temă.
Grupuri de discuţii
Desfăşurate pe secţiuni paralele cu durata de o oră şi treizeci de minute, sunt organizate pe sistemul discuţiei de tip panel. Recomandăm propunătorilor o prezentare succintă, convingătoare şi atractivă. Expunerile in extenso vor fi publicate în culegerea cu lucrările simpozionului. De fiecare dată punem accentul pe dezbaterile ce urmează prezentărilor.
Ateliere
Desfăşurate în paralel, atelierele sunt demonstraţii ale unor situaţii pe care le putem regăsi în activitatea didactică. Experienţele anterioare ne-au determinat să extindem timpul de la 50 la 75 de minute, urmând ca, după fiecare simulare, să aibă loc discuţii cu privire la aplicabilitatea lor.
Sesiuni de postere
Propunătorii vor expune materialele, urmând să se angajeze în discuţii individuale.
Mese rotunde, dezbateri
Mesele rotunde (3-4), desfăşurate simultan, propun teme de interes mai larg decât cele ce se susţin în grupurile de discuţii. În afara de mesele rotunde preconizăm dezbateri (1-2) cu participare largă la care vor participa ca invitaţi specialişti în tema conferinţei, reprezentanţi ai MEdCT şi CNCEÎP.
Ateliere alternative
Vizionări de filme, CD-uri ale participanţilor sau alte tipuri de activităţi. Ele au loc în încheierea activităţii primelor două zile ale conferinţei
Lansări de carte
Scurte evenimente în care sunt prezentate cărţile recente ale membrilor asociaţiei, legate, în special, de tema simpozionului.
Publicaţii
Materialele, în două exemplare (unul pe discheta sau pe CD şi unul printat), atent corectate, vor fi culese în Times New Roman/12 cu semne diacritice. Vor fi însotite de două rezumate (cel mult 250 de cuvinte), unul în limba română şi unul în limbile engleză sau franceză.
Comunicările vor fi publicate într-un volum iar, în măsura în care se subordonează temelor revistei, unele vor fi reluate în „Perspective.