Sunt versurile care încheie poezia lui T. Arghezi, „Frageda” (Mărțișoare, 1936). Vi le trimit ca să vă amintesc că mai sunt șapte zile pentru trimiterea/postarea „Mărțișoarelor pentru fiecare” și 12 zile pentru pregătirea proiectelor pentru sărbătoarea Mărțișorului.
Când deschideți comentariile de la Evenimente/Un Mărțișor pentru fiecare ca să le trimiteți pe ale voastre, veți vedea că mulți dintre colegii au fost mai harnici decât voi. Primiți cu bucurie marțișoarele lor și cititi-le. Cred că ar fi interesant să vedeți dacă nu vă întâlniți cu alții în păreri și în cărțile recomandate, că ar fi interesant să vedeți titlurile unor cărți despre care încă nu ați auzit și poate ar fi interesant să vedeți: copiii – ce citesc profesorii voștri și profesorii – care sunt preferințele elevilor.
Iar cei care doresc să ne scrie separat, nu uitați adresa noastră: revistacercurilor@yahoo.com și termenele: 1 Martie, pentru recomandări și 5 martie, pentru proiecte.
Iar pentru că nu am uitat că orice început, așa cum este 1 Martie este o sărbătoare, (am scris-o cu literă mare, chiar dacă nu este cu roșu în calendar) vă trimit un fragment din „Povestea mărțișorului”. Găsiți în „Cărțișor de Mărțișor”, carte pe care o puteți descărca de pe Liter Net.ro în întregime povestea Irinei Nicolau și încă multe altele, toate despre mărțișor și mărțișoare, sărbători și începuturi.
Povestea mărţişorului
Irina Nicolau
Pentru început, am să desenez un şnur cu doi canafi la capete. În timp ce eu desenez, tu să răsuceşti în gând două fire de mătase, unul roşu şi unul alb. Şi acum vine întrebarea:
– Ce e mărţişorul?
– Ştie toată lumea, o să-mi răspunzi, un obicei românesc, strămoşesc, un semn de primăvară, îl pui în piept de 1 martie, îl oferi…
– Generalităţi! Am să-ţi explic. E firesc să ştii mai mult, măcar până la genunchiul broaştei.
Toată complicaţia vine din faptul că mărţişorul face parte din calendar. Calendarul este un fel de hartă. Hărţile sunt făcute ca să te orientezi în spaţiu. Calendarele te ajută ca să nu te pierzi în timp. Hărţile noi scot din joc pe cele vechi. În cazul calendarelor, situaţia este diferită din cauza sărbătorilor. Ca să înţelegi ce spun îţi propun următorul scenariu:
Cândva, un sacerdot a aşezat pe o suprafaţă netedă nişte pietre într-o ordine şi într-un ritm care însemnau pentru el calendar. După el a venit un astrolog şi a aşternut peste pietre un calendar desenat pe piele de viţel. Spinările pietrelor au răzbătut prin piele. Sărbătorile noi şi sărbătorile vechi s-au amestecat. Pentru oameni era încă simplu, străbăteau timpul călare pe doi cai. Iar au trecut secolele şi, peste desenul de piele, un astronom a întins calendarul nou, desenat pe pergament. Pietrele au străpuns şi pergamentul, iar sărbătorile desenate pe piele au migrat, de jos în sus. Şi aventura continuă. Vine vremea calendarelor de hârtie. Le fac savanţii care măsoară timpul tot mai precis. Pietrele sunt tot acolo, dedesubt, dar puţini le mai înţeleg sensul. Culorile tuturor sărbătorilor continuă să migreze de jos în sus. Ce ghiveci! Şi, ca şi cum n-ar fi suficientă confuzia, prin mondializare, se produc transferuri de sărbători între culturi. Din 1997, dacă ne luăm după postul ProTV, românii vor sărbători ziua îndrăgostiţilor de Sfântul Valentin. Mai ştii? Oricum, pe vremuri era mai simplu, calendarul punea ordine în sărbătorile unei singure culturi. Astăzi răspunde unor necesităţi mondiale de comunicare şi sincronizare. Cu roşu sunt scrise zilele când nu te duci la serviciu. Spre deosebire de timpul tare al sărbătorii, timpul liber este unul slăbuţ, tocmai bun pentru odihnă şi divertisment. Simt uneori, dimineaţa, cum vin peste mine calendarele primitive, calendarele imperiale, religioase, populare, civile, calendarele culturale, cele ale evenimentelor istorice, care istorie poate fi a unei naţiuni, a unei comunităţi, a unei familii şi chiar a unui individ. Şi eu, dimineaţa, trebuie să decid pe ce cale s-o apuc, dacă va fi o sărbătoare veche, un sfânt creştin, ziua când m-am căsătorit, dacă voi sărbători o eliberare, o aniversare sau voi comemora un dezastru…
Cum spuneam, mărţişorul face parte din calendar. De aici toată complicaţia. Există specialişti care pretind că a existat un calendar vechi care începea primăvara, de 1 martie. Principalul lor argument este numele unor luni: septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, adică a şaptea, a opta, a noua şi a zecea socotind din luna martie. În termenii scenariului pe care îl propuneam la început, sub 1 martie a existat în calendarul vechi un bolovan care marca începutul. Toate începuturile sunt făcute dintr-un timp puternic şi bun.
Acum voi ataca problema abrupt, ce e mărţişorul? Mărţişorul este un obiect de recuzită folosit în cadrul unui obicei care, la fel ca alte obiceiuri, se bazează pe credinţe şi practici. Credinţele şi practicile diferă de la o zonă la alta. Zicala câte bordeie, atâtea obiceie exagerează, dar nu foarte mult. Punând claie peste grămadă date etnografice din zone şi epoci diferite, cărţile falsifică. Principalele noastre surse de inspiraţie sunt cartea despre „Sărbătorile la români” de Simion Florea Marian şi Vârstele timpului de Ion Ghinoiu.
În sate sărbătoarea de 1 martie se numea Mărţişor, Baba Dochia sau Dragobete-cap de primăvară. Mărţişor, după numele lunii; Baba Dochia, după cuvioasa muceniţă Evdochia, serbată de Biserică în această zi şi Dragobete după numele unei sărbători care, în anumite zone, se ţinea în ziua de 24 februarie. Era sărbătoarea îndrăgostiţilor, ziua în care se împerechează păsările, un fel de Sfîntul Valentin la români. Ca să contribuie parcă printr-o undă de coerenţă, unele legende îl prezintă pe Dragobete ca pe fiul Babei Dochia. Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase. În multe locuri din ţară ele se leagă de originea unor izvoare sau stânci. O femeie moare urcând primăvara, prea devreme, la munte. Şi de aici variaţiuni. Femeia poate fi tânără sau bătrână, bună sau rea. Din variantele cele mai numeroase voi produce un rezumat.
A fost cândva o babă care avea o noră. Dacă avea o noră, putem presupune existenţa unui fiu. Baba nu scăpa nici o ocazie ca să-şi năpăstuiască nora. Odată, la un 1 martie, a trimis-o după fragi. Sau a trimis-o la râu, să spele lână şi nu oricum, s-o facă albă, dacă era neagră, şi, dacă era neagră, s-o facă albă din spălat. Pe noră o ajută Dumnezeu, Hristos, Sf. Petru, un voinic sau un înger. Succesul norei o face pe babă să creadă că a venit primăvara. Îşi pune 12 cojoace de blană şi urcă împreună cu oile la munte. Acolo, fie că este prea cald, fie prea frig; plouă şi ninge de i se udă cojoacele. În ambele cazuri le dezbracă, rând pe rând. Când rămâne în cămaşă vine gerul şi o îngheaţă. Sloiul se preface mai apoi în stâncăCu adevărat pasionante sunt amănuntele pe care le furnizează variantele. De pildă, baba ia uneori la munte şi pe fiul său, Dragobete. El îngheaţă primul. Din gură îi curge un sloi de gheaţă. Mama, supărată, strigă la el, eu mor de frig şi tu cânţi la fluier? Alteori, oamenii o avertizează că în martie timpul este schimbător. Dar ea nu amână plecarea la munte şi răspunde cu vulgaritate: Eu pe Mărţişor / Îl pun la curişor! Mărţişor, auzind asemenea cuvinte buruienoase, împrumută de la Faur (februarie) două zile reci ca s-o pedepsească. Presupun că ai remarcat enormitatea pe care a pretins-o baba norei, cea de a spăla lâna până când o face din albă, neagră. […]
6 Comentarii
Laura Dănăilă
Recomandarea cărții mele preferate
Să ai o listă cu cărți preferate e un lucru important în viața unei persoane deoarece prin alegerea unor cărți care pe tine însăți te-au făcut să îți creezi o lume imaginară proprie, să înțelegi sensul fiecărui lucru mărunt care pentru viața de zi cu zi înseamnă o nouă lectie, îți poți pune în ordine gândurile și să îți reamintești motivul pentru care cartea te-a fermecat.
În topul cărților mele preferate se află minunata carte „Absolut tot” scrisă de Nicola Yoon, o minunată scriitoare care a reușit să transmită emoții și curiozitatea de a afla ce se întamplă dincolo de ultima pagină a cărții. „Absolut tot” este o carte cu o poveste de viață foarte vie, plină de culori, cu multe dezamăgiri dar care de la o viață tristă, prin mult curaj și ambiție, ajunge o viață ca oricare alta, o viață în care principalul scop este fericirea și educația de la care se poate porni o cale lungă spre un viitor strălucit. Maddie, personajul principal, este o fată cu o boală foarte rară care nu îi permite să cunoască lumea de afară și trăiește înconjurată doar de mama ei și sora medicală care o îngrijea, până când apare un băiat care o face pe aceasta să simta fiorii dragostei, ceea ce pentru familia ei este un dezastru. Vrând să vadă cum e lumea de afară, Maddie fuge, împreună cu Olly și descoperă minunata lume dincolo de pereții casei ei, urmând să afle că, de fapt, aceasta nu se confrunta cu boala îngrozitoare de care aceasta știa, totul fiind pus la cale de mama sa.
Cartea ne ajută să intrăm în pielea lui Maddie și să simțim tristețea de care aceasta avea parte dar și curajul și bucuria de care aceasta dă dovadă odată cu dorința de a explora lumea. Este o carte care merită citită
Ionela Huidiu este elevă la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Galați
Mărginean Roxana
Neil Gaiman
Coraline
(editura Arthur, anul apariției 2013,traducător Florentina Hojbotă)
Data 20.02.2017
Cluj-Napoca, Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu”, clasa a 5-a
Dragă cititorule,
Curioasă din fire, Coraline este o fată ce iubește să exploreze tot ce găsește în cale.Acțiunea începe atunci când Coraline găsește o ușă în spatele căreia se află un zid de căramizi. Fiind perspicace și isteață,Coraline se întoarce a doua zi și descoperă că zidul de căramizi dispăruse așa că pășește înauntru.
De partea cealaltă a ușii se află doar apartamentul său alături de părinții ei, însă ceva straniu se petrece acolo și anume că părinții acesteia au nasturi în loc de ochi și o vor pe Coraline să rămână cu ei și să îi coase și ei nasturi la ochi.
Va reuși Coraline să scape din gheara părinților ei răi sau va avea nasturi în loc de ochi?
Cu drag, Roxana
MARS THEODORA
Emily Rodda
Cheia spre Rondo
( Corint Junior, 2009 )
( Traducere de Gina Frîncu )
Localitate : Cluj-Napoca
Liceul Teoretic ” Nicolae Bălcascu
Clasa a V-a
Data : 22.02.2017
Dragă cititorule,
Ai citit romanul ” Cheia spre Rondo ” de Emily Rodda? Acest roman este unul frumos, interesant şi conține multe peripeții grozave. Leo şi Mimi, cei doi verișori care nu se prea înțelegeau , au ajuns să colaboreze în multele dintre spectaculoasele călătorii în care s-au aventurat, chiar dacă s-au mai și certat. Cei doi au întâlnit multe alte personaje și unele lucruri secrete. Acești copii au ajuns în cea mai mare aventură a vieții lor, datorită încălcării regulilor cutiei magice și pierderea prietenului cel mai de preț al lui Mimi. Acest roman dezvăluie compasiunea celor doi verișori și iubirea față de cei dragi. Din roman poți învața foarte multe lucruri despre o prietenie adevărată și cum nu trebuie să te încrezi în toți oamenii, mai ales dacă nici nu îi cunoști.
Sper că vei citi acest roman și dacă l-ai citit deja, sper că ți-a plăcut!
Cu drag,
Theodora
CEma
M-a impresionat seria „Labirintul” scrisă de James Dashner. După citirea primului volum, m-am trezit spunând: ,,Da, aceasta este cartea vieţii mele!’’. Şi aşa şi este. M-a făcut să-mi doresc cu ardoare şi celelalte două volume traduse în limba romană. De-a lungul lecturării am trecut prin multe sentimente stârnite de întâmplările fantastice şi personajele creionate cu multă măiestrie.
Cartea începe cu Thomas trezindu-se într-un loc necunoscut împânzit numai cu adolescenţi, cu toţii având două lucruri în comun, primul că nu îşi aduceau aminte decât doar prenumele , nimic din viaţa lor personală şi că sunt ţinuţi într-un labirint gigantic cu nişte creaturi îngrozitoare pandintui noaptea. Thomas va trece prin multe peripeţii, ajutându-i pe ceilalţi să găsească drumul spre casă, dar lucrurile nu stau întodeauna cum vrei. Thomas îşi va face prieteni, care pe parcursul a celor trei volume vor fi în pericol, unii ba chiar pierzându-şi şi vieţile.
Aşadar, dacă sunteţi doritori de cărţi SF, cu acţiuni nemaiîntâlnite până acum în orice operă literară, de personaje de toate tipurile, de adrenalină, de momente ce vă vor face să râdeţi sau să plângeţi, vă recomand cu drag aceste cărţi. Vă spun sincer că ultima carte am citit-o ziua o oră-două şi am terminat-o noaptea târziu, în doar câteva ore. Nu am putut practic să o las jos din mâna, veneau întâmplări neînchipuite, informaţii peste informaţii. Volumul al treilea, „Labirintul : Tratamentul Letal”, a avut un impact mare asupra mea, întristându-mă pentru un anumit personaj. O să vă ataşaţi cu siguranţă de personaje, în special de personajul principal, Thomas, care va fi nevoit să lupte pentru tot ce are, începându-şi noua viaţă într-o cutie mare şi rece de metal, terminându-se stând pe o pajişte, cuprins de uşurare şi multă tristeţe.
Cum să vă conving şi mai mult să o citiţi? Să ştiţi că este un Besteller New York Times şi toate trei volumele au stat pe primul loc în clasament, în special primul volum care s-a poziţionat pe acest loc timp de 100 de săptămâni. Dacă o să adoraţi seria , o să vă placă şi cele două filme inspirate de aceste cărţi – cel de al treilea film va apărea în cinematografie pe 12 ianuraie 2018, filmele reprezintă o marcă a studioului Twenty Centry Fox , avându-i ca protagonişti pe Dylan O’brien , Thomas Sangster , Kaya Scondelario , King Hong Lee.
Andreea Bălănică este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Galati
CEma
Fiecare om are preferinţele lui, după cum se spune, gusturile nu se discută. Deşi oamenilor le plac multe lucruri, acestea se micşorează când vine vorba de cărţi. Mulţi oameni spun că cititul este demodat şi că nu merită să citeşti cartea când poţi vedea filmul, fiind mult mai comod .
Recunosc că şi eu am fost unul dintre acei oameni cărora nu le plăcea să citească până am descoperit cartea „Shogun” de James Clavell la recomandarea fostului meu diriginte . A fost un roman ce mi-a luat destul de mult timp până să-l termin (oare de ce?) însă am luat acest lucru şi ca pe un avantaj, deoarece mi-a permis să meditez pe marginea cărţii şi a subtilităţilor sale. Este imposibil să citeşti „Shogun” şi să nu te laşi prins în universul prea bine clădit al cărţii. Dacă este un timp potrivit când să citeşti acest roman atunci acesta este, să-l citeşti în adolescenţă, să te bucuri de farmecul lui, de puterea pe care o are de a te captiva. Eu şi autorul avem câteva chestii în comun. Una dintre ele este fascinaţia bolnavă şi inexplicabilă pentru Japonia şi Coreea de Sud. Pe el îl dau pe spate asiaticii în general, eu sunt chitită serios pe Ţara Soarelui Răsare şi Țara Dimineților Liniștite.
Am învăţat cele câteva cuvinte redate în carte, diferenţele între San şi Sama, am fost uimită să aflu câte lucruri sunt total altfel în stilul lor de viaţă.
M-au fascinat obiceiurile lor, samuraii cu al lor cod (Bushido), ideea de datorie şi onoare. Normal, ca orice occidental sadea nu pot înghiţi ideea de a-ţi ucide familia pentru că a cerut asta “şeful”, nici ideea de Seppuku nu mă dă pe spate, mai ales că, deşi nu sunt bisericoasă, nu consider că e chiar oportun să-ţi iei viaţa aşa cu una cu două.
Shogun este cartea mea preferată pentru că te ține cu sufletul la gură . Am învăţat că dacă scopul nu scuză mijloacele atunci viaţa omului este tot ce avem nevoie pentru a ne urma calea .
Sper că te-am convins să citeşti cartea .
Păvălachi Elena este elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Galați
Alina
Beth Revis, O lume fără tine, Editura Arthur, Publicată în decembrie 2016, Traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu
„O lume fără tine” este un roman despre prietenie, relațiile de familie și nevoia de afecțiune pe care o resimte toată lumea adeseori. Bo nu își poate imagina lumea fără iubita lui, Sofia. Din fericire, nici nu trebuie să o facă. Bo își creează pentru sine o poveste în care el ar fi trimis-o înapoi în timp pe Sofia și se simte vinovat pentru asta dar și pentru că nu e suficient de puternic pentru a o aduce înapoi. Împreună cu prietenii săi, Harold, Ryan și Gwen cărora le însușește puteri supranaturale, Bo se luptă zi de zi cu halucinațiile provocate de pierderea Sofiei. În imaginația lui Bo, Harold vorbește cu morții, Ryan are puteri telepatice, Gwen poate controla focul, iar Sofia poate deveni invizibilă. La urma urmei, toți sunt elevii Academiei Berkshire, o școală de elită pentru tineri cu nevoi speciale.
În paralel cu lumea lui Bo, descoperim povestea lui Phoebe, sora acestuia. Copilul model care trece adeseori invizibil pe lângă problemele de familie, care se conturează mai ales între Bo și tatăl lui, Phoebe are visuri ascunse, dorințe pe care trebuie să le pună pe locul doi în favoarea fratelui său.
O poveste zguduitoare despre dragoste, familie și identitate, într-o lume în care un adolescent se străduiește să distingă realitatea de halucinații. Acesta învață într-un mod dureros că uneori trebuie să renunți la anumite lucruri pentru a reuși să mergi mai departe.