Marinela Scripcariu: „Putem avea o școală cu copii fericiți dacă fiecare încearcă să facă lucrurile cât mai bine acolo unde este.”
Blogul școlii Elf: „Marinela Scripcariu este un dascăl şi un formator de dascăli cu o bogată experienţă, un om cu viziune în domeniul educaţiei, unul dintre profesorii care, alături de dna. prof. Marcela Pop, au pus bazele primei şcoli particulare din Cluj-Napoca. A condus Şcoala Elf în calitate de director în primul an de activitate, iar din anul 2000 lucrează ca institutor, profesor de religie şi limba şi literatura română, coordonând acum a patra promoţie de elevi la Şcoala Elf.
Dascăl cu mult profesionalism, inventivitate şi creativitate, Marinela este mereu deschisă faţă de metodele şi ideile noi de predare, metode care aduc prospeţime în activităţile didactice şi un mai mare interes pentru învăţare din partea copiilor. Are harul de a stimula creativitatea elevilor, implicându-i în activităţi variate care îi ajută să înveţe cu uşurinţă. Ţinând cont de teoria inteligenţelor multiple, îi sprijină pe elevi în descoperirea şi dezvoltarea propriilor talente. De-a lungul timpului, a cules creaţii de-ale copiilor pe care le-a cuprins în diverse publicaţii. În fiecare an, Marinela organizează activităţi extraşcolare inedite, tabere cu obiective interesante, îşi implică elevii în numeroase proiecte educative şi concursuri şcolare la care copiii obţin rezultate foarte bune.”
De pe site-ul școlii am aflat că ești una dintre persoanele care au pus bazele primei școli particulare din Cluj. Ce te-a determinat să renunți la un post sigur într-o școală bine cotată din Cluj în favoarea învățământului particular?
Lucrez la Școala Elf de 18 ani, ani în care ne-am străduit să aducem o schimbare în relația profesor-elev, am gândit o școală în care copiii să aibă încredere în ei și să fie tratați cu respect. Așa că atunci când s-a ivit ocazia și am întâlnit omul care să dorească o schimbare, am pornit la drum. Am pornit la drum alături de Marcela Pop, la ora aceea un om vizionar care a știut că schimbarea se face cu pași mici alături de oameni creativi. Am plecat și pentru că lucram într-o școală mare, o școală foarte bună de altfel, dar îmi doream ceea ce orice dascăl își dorește – o școală cu elevi puțini, o atmosferă de familie în care oamenii învață unii de la alții, colaborează și sunt sprijiniți în predare cu toate materialele necesare învățării. În afară de aceasta, politica școlii Elf s-a bazat chiar de la început pe predarea integrată ceea ce mie mi se părea un lucru foarte bun. Așa că am început să predau integrat încă de acum 15 ani ceea ce încearcă cei din învățământul de stat să implementeze abia acum.
În ce măsură în luarea deciziei tale au avut un rol oportunitatea participării la programele de formare ale Centrului 2000+?
Acum aproape 20 de ani am urmat cursurile de gândire critică (RWCT) cu Charles Temple și doream ca tot ce am acumulat să pot practica fără piedici. Apoi am lucrat ca formator în programele de formare RWCT și asta a fost esențial pentru mine. S-a pornit de la ideea că oamenii trebuie formați prin cursuri de calitate ca apoi să poată să producă schimbarea la clasă. Am urmat si am ținut cursuri de RWCT timp de 10 ani. Aici s-a produs schimbarea. Dacă mă uit acum la cei care au urmat în jurul lui 2000 cursurile de formare RWCT, toți au făcut schimbări mai mari sau mai mici în învățământul nostru. Au condus programe de formare, au inițiat proiecte, au coordonat publicații, au ținut cursuri și au format dascăli care să folosească la clasă metodele RWCT. S-a produs o schimbare la nivel de gândire pentru că am lucrat cu oamenii cei mai buni – Charles Temple, Maria Kovacs, Codruța Bălibanu, Ariana Văcărețu, Monica Onojescu – și am păstrat în continuare legătura cu ei.
M-am întâlnit acum câteva zile cu un grup de copii de 13-14 ani. Pentru a ieși dintr-un cadru formal i-am întrebat: ce le place/ce nu le place mai mult? urmată, bineînțeles, de un „de ce?” Aproape la unison răspunsurile au fost: nu le place școala, pentru că… îi obosește, îi plictisește, temele sunt grele și multe etc. Am citit prezentarea școlii voastre: „Şcoala Gimnazială Elf este o şcoală particulară acreditată pentru ciclul preşcolar, primar şi gimnazial [acum și liceal], care oferă elevilor o educaţie completă, într-un mediu cald şi prietenos, unde fiecare copil să îşi poată dezvolta personalitatea global, în funcţie de aptitudinile şi talentele individuale.” Cum crezi că ar răspunde elevii voștri?
Elevii de la Școala Elf, mai ales cei mici, vin cu plăcere la școală pentru că pe lângă materiile de la școlile de stat aici au o mulțime de opționale interesante, pentru că nu au teme acasă și, mai ales, pentru că, săptămânal, au activități de tipul celor din Școala Altfel. Pentru noi săptămâna Școala Altfel este inutilă deoarece astfel de activităti interesante sunt organizate pe tot parcursul anului. Și da, copiii se simt ca într-o familie armonioasă pentru că atunci când pleacă din școala noastră în altă parte, asta observă că pierd – atmosfera prietenoasă. Dacă aș cita un elev din Elf aș spune „Aici profesorilor le pasă de noi”.
Din câte am înțeles, programa după care lucrați este identică cu cea de la școlile de stat, dar la care se adaugă mai multe opționale? Cum rezolvați atunci problema supraîncărcării de care se plâng elevii, părinții și profesorii?
Ceea ce am încercat noi în Elf este ca toți dascălii să înțeleagă că se lucrează cu o programă încărcată, dar ca profesor trebuie să știi care sunt obiectivele pe care trebuie să le atingi. Manualul este un auxiliar și am ajuns să gândim astfel predarea încât la final de semestru ne dăm seama că pregătind materialele pentru lecții ajungem să construim un manual paralel. Ne ajută și orele de consolidare care vin să fixeze ceea ce noi predăm. Pe lângă orele din planul cadru mai avem ore în plus care ne ajută să nu alergăm prin materie.
Din câte știu voi ați lucrat de la început la primară pe o programă de predare integrată. De patru ani, modelul a fost introdus și în școlile de stat. Ce este, de fapt, predarea integrată?
Dacă până nu demult schimbările din programa din școlile de stat nu erau decât schimbări de conținut, competențe, obiective, din 2012 se încearcă o viziune cu totul nouă, și anume predarea integrată. Integrarea presupune acțiunea de a face să interrelaționeze diverse elemente cu scopul de a construi un întreg de nivel superior.
Curriculum integrat prezintă următoarele caracteristici: combinarea şi punerea în relaţie a obiectelor de studiu; stabilirea de relaţii între concepte, fenomene şi procese din domenii diferite; corelarea rezultatelor învăţării cu situaţiile din viaţa cotidiană; centrarea pe activităţi integrate, de tipul proiectelor
Studierea integrată a realității îi permite școlarului mic explorarea în mod global a mai multor domenii de cunoaștere prevăzute în programă, dar subordonate unor aspecte particulare ale realității înconjurătoare, asigurându-i achiziția unor concepte și legități fundamentale. Profesorul trebuie să construiască pentru elevi un design flexibil în concordanţă cu stilurile de învăţare prezente în clasă şi cu propriul stil de predare. Sunt necesare transformări în demersul de concepere a traseului strategic prin raportare la tipul de învăţare promovat și la specificul organizării experienţelor de învăţare. Schimbările sunt la nivelul planificarii dar și al proiectării didactice. Proiectarea didactică devine interdisciplinară și axată pe unități ce compun proiectul iar planificarea impune o flexibilizare a timpului acordat unei ore de 50 de minute; se lucrează cu blocuri de timp alocate unor teme care își propun formarea unor competențe și atitudini la copii. Inovațiile metodice aduse de acestă predare integrată sunt: utilizarea metodelor activ-participative, accent pe abilitățile metacognitive și, mai ales, accent pe educația morală.
Ești profesoară la clasa I. Să luăm la întâmplare o zi, bunăoară, luni. Poți să-mi detaliezi programul zilnic al unui copil de șapte ani, elev la voi?
Astăzi, la clasa I am integrat Comunicarea în limba română și Matematica la tematica lunii noiembrie: În familie. Am ales o poveste despre o familie de șoricei care locuiau în palatul unui conte și am lucrat pe audierea textului, pe activități de citire, scriere și rezolvare de probleme. Am lucrat cu o tehnică numită cadrane. În fiecare cadran am integrat o problemă de matematică, o cerință de scriere cu litere de mână (suntem la litera C), o cerință ce ține de înțelegerea textului și o cerință de formulare de opinii. Copiii au învățat în două ore să formuleze întrebări de lămurire în urma audierii unei povești citite, să evidenţieze modele de comportament, să formuleze judecăţi de valoare faţă de faptele personajelor, să citească și să rezolve probleme pornind de la situații concrete.
La ora de Dezvoltare personală copiii au lucrat o casă a familiei lor și au vorbit despre ce înseamnă familia pentru ei. Competenţele de citit-scris în cadrul unei predări tematice sunt dezvoltate la toate disciplinele: geografie, istorie, matematică ş.a. Tematica pe care o parcurgem împreună cu elevii este stabilită în cadrul şcolii şi urmăreşte să cuprindă întreaga paletă de interese ale copiilor.
În programul de dimineață, un copil din școala noastră lucrează la română, matematică, științe și au câte o oră de teme în care consolidează ce au învățat. După pauza de masă au ore de arte, muzică, sport, relax kids, instrument, în general, ore care nu solicită atât de mult efortul copilului. La ora 16.00 când copiii merg acasă nu mai au de făcut teme. Pentru ca fiecare copil să fie sprijinit în învățare, profesorul clasei este ajutat de un al doilea om – teacher assistant. Pentru ca munca la clasă să funcționeze foarte bine, profesorii noștri au urmat un stagiu de formare în care au învățat cum să lucreze la clasă cu un profesor de sprijin care intervine acolo unde profesorul principal consideră că este nevoie. De exemplu, când se lucrează pe grupe, acestea sunt monitorizate mai ușor atunci când la clasă sunt doi oameni.
Ai o lungă experiență de formatoare. Care este, în general, reacția învățătorilor față de schimbările intervenite în procesul de învățământ?
Am lucrat ca formator cu învățători din aproape toate județele din țară. De pildă, am lucrat într-un proiect al ministerului care propunea un curs de Îmbunătățire a deprinderilor de citit-scris și aducea în fața dascălilor o nouă metodă de evaluare a literației. Totul părea dificil la început, dificil de aplicat la clasă, pentru că schimbarea presupunea o evaluare individuală a copiilor. Era obligatoriu să cunoști ca profesor care este nivelul de literație al fiecărui copil și apoi să intervii cu cele mai bune metode și strategii ca să poți crește acest nivel.
Profesorii care au urmat acest curs au fost monitorizați online timp de câteva luni. Aceștia au lucrat cu un număr de 9-12 copii care au fost testați pe baza setului de evaluare a literației, apoi au intervenit în îmbunătățirea nivelului de lectură a copiilor evaluați. În urma studiului de diagnoză trimis celor din minister am insistat pe necesitatea schimbărilor structurale în curriculumul învăţământului primar care să vizeze în ansamblu dezvoltarea competenţelor cheie de citit-scris, într-un real demers integrator. Disciplinele, altele decât limba şi literatura română, trebuie să acorde şi ele atenţia cuvenită dezvoltării competenţelor de lectură şi redactare de texte nonliterare, schimbare care, cel puțin la nivel teoretic, s-a realizat odată cu noile programe școlare pentru clasele mici.
Dacă tot am vorbit de cursuri de formare, acum sunt cursant într-un program de Educație nonformală. Cursul se numeste C.R.E.D. (Cursul de redescoperire a educației și dezvoltării) și este condus de o formatoare tânără – Sanda Horea. Mi-am ales acest curs din curiozitate, din dorința de a lucra cu oameni din diferite domenii și pentru a învăța ceva nou. Cursul este despre: Crearea spatiilor educaționale, Storytelling, Facilitare și debriefing, Creativitate și activarea resurselor interioare.
Din anul acesta s-a introdus noua programă de gimnaziu. Nu numaă că este mai încărcată față de cea în vigoare, dar este și agresiv monodisciplinară – 15 discipline și 26 până la 28 de ore pe săptămână. Ați încercat să găsiți soluții ca să evitați ruptura dintre predarea integrată din primar și numărul mare de discipline în gimnaziu?
Lucrăm după programa oficială care te constrânge și în care se pierde ce am făcut în primar, dar în școala noastra profesorii au propus o continuare a muncii tematice. De exemplu, dacă tema lunii martie este Haikultura (cu trimitere la cultura japoneză), la toate materiile, o dată pe săptămână, profesorii își planifică o lecție care să cuprindă activități destinate tematicii. Elevii sunt îndrumați să exploreze tema în mod global din perspectiva mai multor domenii de cunoaștere: la limba română profesorul vorbește copiilor despre poezia japoneză haiku, la pictură studiază stampa japoneză, la matematică vorbesc despre aritmetica mentală japoneză.
Odată cu predarea integrată a dispărut ora de lectură de la primară? E bine?
Săptămânal noi dedicăm o oră de lectură dezvoltării competenţelor de citit, dar şi de scris, deoarece abordarea este holistică. De câțiva ani propun la toate clasele mele un proiect de lectură numit „Lectură 15 minute”. Pe parcursul unei zile, ne facem timp să citim cu toții – profesori și elevi – 15 minute o carte la alegere sau propun eu aceeași carte pentru toți elevii. Modalitățile de stimulare a lecturii sunt nenumărate, ține de creativitatea profesorului să încerce să stimuleze lectura elevilor. Am lucrat acest gen de proiecte în care cer copiilor să citească în clasă deoarece mulți dintre ei nu citesc acasă și am dus mai departe ideea, cerându-le părinților să semneze pe un carnețel anume gândit, daca copiii lor au citit acasă și le-au povestit ce au citit. Dacă sunt implicați părinții este vizibilă creșterea nivelului de lectură la copii. Dintre copii, unii ajung să citească de plăcere iar alții rămân numai la lectura recomandată de dascăl.
Vrei să vorbești și de alte proiecte de care te-ai simțit legată?
Cele mai frumoase proiecte sunt Atelierul de lectură ținut la Bookstory, o librărie din centrul orașului, cu intenția de a aduce cărțile cât mai aproape de copii, de a face din lectură o activitate atrăgătoare și de a dezvolta creativitatea copiilor într-un mod diferit decât sunt obișnuiți în școală și proiectul „Caravana cu povești” în care am reușit ca același atelier de lectură să fie dus în câteva satele din jurul Clujului și de el să beneficieze copiii care nu au posibilitatea să se bucure de cărți. Ne-am deplasat la școli de la sate săptămânal, am organizat ateliere de lectură iar acolo unde nu exista o bibliotecă, am obținut din donații și din sponsorizări cărți pentru copii. Am urmărit și să asigurăm continuitatea proiectului prin implicarea unui cadru didactic din fiecare școală, care să continue conceptul atelierelor în cadrul orelor de limba română la clasă.
Atelierul de la Bookstory a fost numai de lectură sau/și de scriere?
Pe lângă citirea unor cărți am mers mult și pe scriere. Gustul pentru scris nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă caracterizată prin răbdare, perseverenţă și continuitate. Dacă vrem să trezim interesul copilului pentru scris, trebuie să-i oferim acestuia modele care să-i arate cum se scrie, trebuie să-l învățăm cum să-și îmbogățească scrisul și nu în ultimul rând cum să scrie corect. Am reușit împreună cu copiii să scriem și să ilustrăm mai multe cărți Povești cu zâne, Temporețete. Poveștile crocodilului. Tema din Poveștile crocodilului i-a trimis pe copii spre științe: au căutat informații despre crocodili, au urmărit documentare interesante, apoi au revenit la literatură și au citit povești despre crocodili: Părerea mea și a crocodilului tată de Octav Pancu Iași și The Enormous Crocodile de Roald Dahl. Abia după aceea copiii și-au scris poveștile lor. Personajele din Crocopoveștile copiilor sunt crocodili-scriitori, crocodili care dau concerte rock, intră în încurcături, își pierd solzii, cultivă crocopomi sau sunt crocodili visători… visează că sunt Croco-Romeo și Croco-Julieta și caută un antidot să scape de asemenea vise. Copiii au organizat o lansare de carte în sala de clasă, iar la eveniment au luat parte autorii, părinții și, în calitate de invitați speciali, elevii claselor pregătitoare. În cadrul lansării de carte, discuțiile au pornit de la însuși titlul evenimentului: „Ce este o lansare de carte?”. Cei mici au răspuns, printre altele: „Lansarea de carte este o lansare în sus! Sau poate… o lansare cu balonul?”. După ce s-au lămurit că nu vor lega cărțile de o nacelă pentru a le lansa, autorii de nouă ani și-au prezentat poveștile cu crocodili, citindu-le în fața oaspeților, apoi au răspuns la întrebările invitaților.
Îmi amintesc că atunci când am intrat prima dată în școala voastră am văzut în curte tobogane de lemn,, copii cățărați în pomi și straturi cu legume. Copiii din clasa ta, care se întorseseră dintr-un schimb de experiență în Suedia, mi-au povestit că făceau ora de științe la un lac din apropiere. Acum te-am văzut într-o fotografie pe tine și pe alți colegi vopsind împreună cu copiii o bucătărie de vară. Ține de politica școlii voastre apropierea de natură și de lucrurile firești?
Mai trebuie să vrei să schimbi ceva și să încerci să aduci ce crezi că este bun și acolo unde lucrezi. Am propus să realizăm pentru copiii noștri o Mud Kitchen (O bucătărie de vară), într-un spațiu care era nefolosit. Am făcut rost de paleți, vopsea și ne-am întâlnit într-o sâmbătă să lucrăm la acest proiect pentru copii. Ne-am simțit bine iar când copiii au venit luni la școală și am văzut reacțiile lor ne-am dat seama că efortul a meritat.
Ideea ne-a venit în urma unei vizite de tip Job Shadowing în Marea Britanie, prin programul Erasmus+. În Anglia, un număr mare de școli primare au amenajat astfel de colțișoare în curtea școlii, pentru ca elevii să se poată juca în aer liber cu elemente naturale și diverse obiecte reciclate din bucătăriile părinților sau bunicilor. Pentru copii, jocul este stilul preferat de învățare. Putem avea o școală cu copii fericiți dacă fiecare încearcă să facă lucrurile cât mai bine acolo unde este.
Ai scris în „Consilierul…” despre un proiect făcut împreună cu o școală din Finlanda și mai ales ai scris despre ce te-a impresionat în învățământul lor. De fapt foarte multe dintre ideile care stau la baza învățământului lor se găsesc și în documentele noastre oficiale. Voi dovediți, pornind de la programa școlilor de stat, că puteți face o altfel de școală. De ce crezi că nu se întâmplă același lucru în majoritatea școlilor. Numai din cauza lipsei unei baze materiale corespunzătoare?
Nu cred că reușita unei școli are neapărat legătură cu baza materială. Contează câtă deschidere spre nou au oamenii care lucrează cu copiii. Profesorii trebuie formați permanent, trebuie trimiși să vadă alte școli iar proiectele în care școala este implicată aduc valoare acesteia. Școala noastră este mereu preocupată să dezvolte un învățământ de calitate, profesorii sunt alături de elevi, noile tehnologii sunt integrate în cadrul orelor, inovațiile pedagogice sunt încurajate și grija pentru fiecare elev este cea care face diferența. Anul acesta, de pildă, avem o fetiță grav bolnavă și pentru a fi alături de colegii ei s-a găsit o soluție nemaipomentită. De Ziua Educației, Echipa Elf (profesori și părinți) i-a făcut cadou un roboțel AV1. Roboțelul AV1, închiriat (pentru început) timp de o lună, ține locul elevei în clasă, iar ea va putea participa astfel la ore: va auzi explicațiile profesorilor, va putea privi în jur, va putea „ridica mâna” clipind albastru din creștetul roboțelului, va putea da răspunsuri sau va putea lucra în perechi sau în echipă, vorbind în șoaptă cu colegii de bancă, își va putea însoți prietenii în pauză și va putea râde alături de ei – toate acestea, în timp ce se va afla în Italia, urmând tratamentul medical de care are nevoie pentru a se face bine.
Toate acestea sunt posibile datorită unei invenții minunate, un robot care să țină locul unui copil, un copil care e conectat la ceea ce se întâmplă la clasă , chiar dacă nu poate fi prezent fizic.
In încheiere, te rog recomandă o carte pe care ar trebui neapărat ca profesorii și părinții să o citească împreună cu copiii lor.
Este lucrul cel mai plăcut pentru mine să recomand cărți. Am încercat și la școală să ne întâlnim la un club de lectură unde să propunem cărți pentru lectură. Am avut câteva întâlniri și ne-am oprit la cărțile lui Matei Vișniec. Am molipsit lumea cu câteva piese de teatru remarcabile, doar rostind numele acestor piese imaginația începe să lucreze – Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt. Pentru părinți și copii aș recomanda cartea Acolo unde nu mai e trotuar de Shel Silverstein în traducerea lui Florin Bican, carte apărută la Editura Arthur.
A consemnat Monica Onojescu.
Interviul a apărut în „Consilierul de lectură” nr. 4/2017