În cadrul activităților de diseminare și multiplicare a proiectului
NEVOIA DE ÎMPROSPĂTARE. MUZEU LA PURTĂTOR
ANPRO – Asociația Profesorilor de Limbă și Literatură Română „Ioana Em. Petrescu”
și programul Lecturiada elevilor
vă invită să participați
luni, 27 noiembrie 2023, ora 17.00
la întâlnirea din seria
LECTURIȘTII ÎNTREABĂ, AUTORII RĂSPUND.
Se va discuta pe tema
Mai sunt interesați tinerii de cărțile inspirate din istorie?
Întâlnirile vor fi transmise live pe canalele de Youtube și pe grupurile și paginile de Facebook
ale organizatorilor și partenerilor.
Invitată: SIMONA ANTONESCU
Participă membrii cercului „Unde fugim de-acasă?”: Karina Hoșman, Maria Plugariu, Matei Radu (Școala Gimnazială nr. 7, Botoșani) și Ioana Carcea (clasa a IX-a, Colegiul Mihai Eminescu, Botoșani) și coordonatoarea cercului, profesoara Loredana Carcea. Ceilalți participant vor putea intervene și pune întrebări pe chat.
Câteva date biobibliografice: Simona Antonescu s-a născut la Galați în anul 1969 și a copilărit în localitatea Țintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului Constantin Dobrogeanu Gherea (actualul Colegiu Național Nichita Stănescu) din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București.
A debutat în anul 2015 cu Fotograful Curții Regale, roman câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Urmează romanele Darul lui Serafim (Cartea Românească, 2016) și Hanul lui Manuc (Polirom 2017), În anul 2019 publică Ultima cruciadă.
În cadrul colecției Biografii romanțate a Editurii Polirom publică volumul Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos. Participă la proiectul Scriitori de poveste al Muzeului Literaturii Române Iași cu volumul Povestea Otiliei Cazimir.
Începând din anul 2018, Simona Antonescu publică, la Editura Nemi, seria de cărți Istoria povestită copiilor.
Cele mai noi cărți apărute, În umbra ei (Polirom 2021) și Chiajna din casa Mușatinilor (Polirom, 2023).
Despre cărțile autoarei: „Simona Antonescu își deapănă poveștile, cumva, în jurul unui personaj pe care-l documentează amănunțit; îl coboară din istorie, îl umanizează și începe construcția planurilor de arhitectură romanescă, a traiectelor întâmplărilor celorlalți. Apoi îl scoate temporar sau definitiv din roman, pentru a lăsa ca umbra profilului său să continue să rămână conturată prin convingerile, atitudinile și faptelor celorlalte personaje, aliniate cumva în jurul personajului principal. Există o serie de riscuri pe care cunoscuta prozatoare le conștientizează odată ce își asumă cultivarea unui tip particular de roman, romanul istoric, care valorifică deopotrivă sursele documentare și ficțiunea, dintre care cel mai mare este acela al dozajului extrem dintre poveste și realitate istorică, astfel încât romanele să nu alunece nici în descriptivism factual, nici în artificialitate.” Adrian Lesenciuc în „Tribuna”
