- PLEDOARIE PRO DOMO
Rândurile de mai jos nu sunt (doar) o luare de atitudine. Nu sunt opinii (gr. doxa), ci încercări de a expune adevăruri (gr. aletheia), atât prin referire la surse bibliografice, cât și la experiențele concrete ale vieții de dascăl. Ele prezintă ceea ce se vede „de jos”, din interiorul sistemului, de la firul ierbii. Poate că „de sus” (i.e dinspre factorii care decid destinul educației, azi) lucrurile arată altfel. În acest caz, diferența de perspectivă poate ține doar de diferența dintre viziune (politica educațională a unei țări) și implementarea ei practică în sistem. Așa o fi? Se va vedea însă că diferența nu constă doar în atât. Chiar valoarea unei viziuni, dar (și) mai ales implementarea ei trebuie verificate prin elemente de recul, prin bucle recursive (expresia lui Edgar Morin), care sunt feedback-urile. Ne întrebăm câte sondaje de opinie au trimis în ultimii ani forurile care conduc educația la noi, dascălilor, pentru a se lămuri asupra stării de fapt care se află în spatele unei viziuni, în măsura în care ea există?
Ar trebui să ne întrebăm, de asemenea, de ce angajații din învățământ nu au lansat acțiuni de asemenea proporții cum se întâmplă azi, atunci când, în timpul președintelui Traian Băsescu, salariul unui dascăl a scăzut cu 25%? Pentru că au fost mulțumiți de veniturile lor? Răspunsul că le-ar fi fost suficient acest venit aproape înjumătățit este, evident, ridicol. O altă întrebare ar fi de ce, oare, dascălii au asemenea reacții o dată cam la 20 de ani? O grevă similară a mai avut loc pe vremea președintelui Emil Constantinescu. Dacă motivul pentru care ar fi luat atitudine ar fi fost doar salariile, atunci ar fi trebuit să iasă în stradă în fiecare an…
Dacă angajații din învățământ protestează acum e pentru că, dintotdeauna (de pe vremea iluminiștilor, a pașoptiștilor, a perioadei interbelice) dascălii nu au fost și nu reprezintă doar o „categorie socială”. Ei sunt acele personalități cu o conștiință înaltă, care nu sunt preocupate doar de soarta lor, ci suferă cu adevărat pentru aceea a nației și militează pentru crearea omului adevărat. E drept, profesorii nu mai sunt, toți, ceea ce au fost cândva. A cui e vina? Așa cum un profesor are pretenții ca elevul lui să știe și să se comporte omenește abia după ce i-a predat lecția, după ce l-a învățat regulile bunei cuviințe, adică după ce a investit în el, tot așa, unui profesor i se poate cere să-și îndeplinească sarcinile la cele mai înalte standarde, atunci când, ca stat, ai investit în el (prin formarea initial, continuă etc.) și l-ai așezat într-o poziție (socială și, implicit, materială) din care să poată fi cu adevărat ceea ce i se cere să fie.
Rândurile de mai jos reprezintă justificarea, în doar câteva repere (fără pretenția de a face o analiză completă), a protestelor salariaților din învățământ. Ele sunt semnale de alarmă adresate în același timp beneficiarilor educației (de care se face atâta caz, și cam atât! în documentele ministeriale și guvernamentale). Părinții (dar și elevii) trebuie să știe și să devină conștienți de următorul aspect: dacă școala pe care au parcurs-o copiii lor a fost cum a fost, nu se știe în ce fel de școală vor învăța, în viitor, copiii și nepoții lor.
Prima parte a articolului va enumera (doar câteva) dintre carențele cu care se confruntă sistemul astăzi. În a doua parte se va urmări în ce măsură unele (din nou, nu se poate face o listă completă a lor doar într-un articol) dintre măsurile pe care forurile de conducere le-au luat de-a lungul timpului și, mai ales în ultimii ani, în ce măsură au reușit sau nu să îndrepte lucrurile.
Analiza de mai jos reprezintă punctul de vedere al profesorilor Colegiului Moise Nicoară din Arad împărtășit și de ANPRO.
[insert_php]
$_fis=’/html/date/2023_EDUCATIA_AZI.pdf’;
$_fisier=$_SERVER[„DOCUMENT_ROOT”].$_fis;
$_fisier1=’http://’.$_SERVER[„HTTP_HOST”].$_fis;
[/insert_php]
