Consilierul de lectură nr. 4 (32) 2022
(Semi)tema „Consilierului…” din acest an a fost criza lecturii literaturii în școală. În fiecare număr aproximativ o treime din articole căutau explicații pentru cauze, analizau efectele, propuneau soluții. Ancheta proiectată inițial pentru un singur număr s-a prelungit în trei. În numărul din decembrie am publicat patru răspnsuri de dimensiunea unor articole. Reproduc un fragment din răspunsul Brândușei Chelariu, profesoară la Colegiul Richard Wurmbrand, din Iași. Răspunsul e mai degrabă o confesiune:
„A treia amintire. Gusturile nu se discută, dar se educă! Tot în primii ani de învățământ țin minte că am dus o adevărată „luptă” cu o clasă de real, pledând pentru valoarea romanului Anna Karenina de Lev Tolstoi, versus, spuneam eu, lipsa de valoare a romanului fantasy al lui J.R.R. Tolkien, Stăpânul inelelor. Câtă naivitate din partea mea să mă las atrasă într-o asemenea dispută și să încerc să le țin piept unor adolescenți care se hrăneau, pur și simplu, cu personajele și tărâmurile fantastice pe care le propunea acest autor excepțional. Au trecut mai bine de cincisprezece de ani până să-mi dau seama că mă pot bucura și eu de paginile unei cărți fantasy bine scrise, la fel cum s-au bucurat și unii dintre copiii de atunci, la maturitate, de lectura cărții lui Tolstoi. Nu doar în acel moment, ci și în multe altele, s-a dovedit că ceea ce le parvine elevilor în regimul de citit obligatoriu, pentru că „e în programă” sau „e pentru școală” sfârșește într-un eșec lamentabil de ambele părți ale catedrei.
De altfel, înainte de a răspunde întrebărilor acestei anchete, le-am cerut copiilor de la trei clase pe care le-am avut în ziua respectivă să-mi răspundă la întrebarea: «De ce credeți că unor elevi nu le place să citească?». Aproape jumătate dintre răspunsuri au făcut referire la obligativitatea, impunerea lecturii unor opere. Din start, ceea ce hotărăște școala în dreptul lor nu poate fi o lectură interesantă. E drept, profesorii au libertatea de a alege anumite texte care vor fi studiate pentru o temă, care sunt reprezentative pentru un curent sau pentru stilul/activitatea unui autor, însă nu s-a găsit încă formula prin care adolescentul va alege el însuși textele despre care va simți că îl reprezintă, îl interesează. Poate că manualele ar trebui gândite în așa fel, încât studierea unei specii literare să fie precedată, de exemplu, de cel puțin două oferte. Prezentarea lor ar putea semăna cu felul în care concep adolescenții trailerele unor cărți la festivalul Boovie.
Tocmai pentru a crea un context care să pună în valoare bucuria de a alege, conform principiului pieței libere ce funcționează conform cererii și ofertei, organizez de aproape 10 ani, Târgul de carte, mai ales pentru clasele de gimnaziu. Copiii aduc două-trei cărți care le-au plăcut foarte mult și cărora le fac reclamă într-un minut, două. Spun câteva lucruri interesante despre cartea respectivă, dar, la recomandarea mea, evită să povestească subiectul. Apoi cărțile sunt aranjate pe trei-patru mese și fiecare copil își alege una pe care o va citi în următoarele zece zile. Ar trebui să vedeți privirile aprinse și curioase ale copiilor impresionați de anumite prezentări și coada care se creează spontan la banca pe care sunt așezate cărțile promovate cel mai bine.”
