Revista Cercurilor de Lectură Nr. 1 /2008

echo wp_get_attachment_url( get_post_thumbnail_id( $post->ID ), ‘single-post-thumbnail’ );[/insert_php]”]

 

• 
• 

Încep prin a recunoaşte dificultatea mărturisirii clare şi mobilizatoare, totodată, a intenţiilor. Profesoara care a predat o viaţă întreagă literatură nu se poate elibera uşor de amintirea nenumăratelor articole program, de intenţia constructivă a celebrei „Introducţiuni” din care elevii silitori se mai străduiesc să reţină „Istoria noastră are destule fapte eroice…” ori de agresivul îndemn „Cititor, deparazitează-ţi creierul…” Ca profesoară de „literatură, limbă şi comunicare”, nu se poate să nu te întrebi, măcar la repezeală: Cui mă adresez? Cum îmi fac mesajul percutant? Care vor fi argumentele cele mai bune? Din postura coordonatoarei unui proiect conceput şi pus în practică de mai mulţi autori, descoperi alte difi cultăţi, legate de data aceasta de responsabilitate: Cât mă pot reprezenta pe mine? Cât îi reprezint pe alţii? Trăind într-o lume în care bombardamentul mediatic este atât de intens şi de sofi sticat, eşti nevoit să-ţi pui întrebarea: Cum ar trebui să scriu, care ar trebui să fi e tonul pentru a ajunge la cititor? Desigur, tinerii cu experienţa campaniilor publicitare m-ar sfătui/ consilia să scriu „Cât mai agresiv, cât mai strident, aşa ai şanse să atragi atenţia şi nu mai contează că promisiunile nu vor fi onorate niciodată”. Aleg să nu ies din mine, oricât de mare ar fi miza, şi să-mi prezint onest şi pe un ton echilibrat intenţiile, sperând că (vorba lui Budai-Deleanu) „cei înţelepţi vor înţelege”.