2008 – SCRIEREA. Scrierea personala si creativa. Scrierea despre text.

echo wp_get_attachment_url( get_post_thumbnail_id( $post->ID ), ‘single-post-thumbnail’ );[/insert_php]”]

Conferinţa abordează Scrierea1 şcolară în dubla ei ipostază, ca proces (actul scrierii) şi ca produs (rezultatul actului scrierii); în plus discuţiile îşi propun să circumscrie şi aspecte referitoare la speciile textului produs de elevi precum scrierea despre textul literar, scrierea reflexivă, cea imaginativă ori scrierea cu caracter socializator. Este un fapt arhicunoscut faptul că modelul comunicativ – în calitatea lui de tipar structurant al disciplinei – a impus şi în domeniul scrierii/redactării o viziune nouă, concretizată în primul rând, în numărul mare al speciilor vizate de programe şi în diversificarea situaţiilor de comunicare. E drept că noua perspectivă nu a fost, la început, uşor de descifrat şi aplicat şi că, abia astăzi, după parcurgerea unui întreg ciclu de şcolaritate, se poate realiza o lectură comprehensivă şi sistematică a programelor. O astfel de perspectivă restituie prezenţa unui scop supraordonat: formarea competenţei de comunicare, în primul rând, a celei verbale, manifestate prin cele trei componente: cea lingvistică, cea textuală şi cea discursivă. Din clasa I până în ultima clasă de liceu obiectivele cadru urmăresc receptarea şi producerea de text oral şi scris: „Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral”; „Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală.” şi „Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris”; „Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă”. Şi în ciclul superior al liceului când în programe apar şi alte competenţe cadru2, Nota de prezentare subliniază coerenţa de viziune: „Continuitatea faţă de programele anterioare de limba şi literatura română (pentru învăţământul primar, gimnazial şi ciclul inferior al liceului) este asigurată prin paradigma comunicativ-funcţională a disciplinei. Aceasta presupune studiul integrat al limbii, al comunicării şi al literaturii, în vederea consolidării competenţelor de comunicare orală şi scrisă şi a deprinderilor de lectură (capacitatea de a înţelege şi interpreta textele, de a fi un cititor competent şi autonom, capacitatea de a înţelege dintr-o perspectivă personală viziunea despre lume,
1 Considerăm termenul de scriere  mai adecvat realităţii şcolare actuale decât mai vechiul redactare, ce se suprapune peste actul textualizării „Termenul scriere numeşte de cele mai multe ori procesul şi este sinonim cu «producere de text» în măsura în care exprimă toate etapele scrierii şi nu doar textualizarea.” cf. Alina Pamfil, Glosar, „Perspective”, 1/2000. 2 „O notă specifică acestui ciclu de şcolaritate este dezvoltarea competenţei culturale a elevilor, ceea ce implică un demers de contextualizare istorică şi culturală a fenomenului literar. De asemenea, prin studiul limbii şi al literaturii române se urmăresc valori şi atitudini care să contribuie la formarea unei personalităţi autonome a elevilor, capabile de discernământ şi de spirit critic, apte să-şi argumenteze propriile opţiuni, dotate cu sensibilitate estetică, având conştiinţa propriei identităţi culturale şi manifestând interes pentru varietatea formelor de expresie artistică şi pentru participarea la viaţa culturală” în Notă de prezentare, Programe şcolare ciclul superior al liceului. Limba şi literatura română, clasa a XI-a, Bucureşti, 2006.
Introducere
2
despre condiţia umană sau despre artă exprimate în textele studiate)”3 . Alături de programă, lectura standardelor de performanţă este şi ea în măsură se ne orienteze asupra aşteptărilor la nivel de sistem în ceea ce priveşte Scrierea/Redactarea pe diferite trepte de şcolaritate4.