2005 – Text literar si contexte

echo wp_get_attachment_url( get_post_thumbnail_id( $post->ID ), ‘single-post-thumbnail’ );[/insert_php]”]

Cuvânt înainte

La toate cele cinci editii ale simpozionului de didactică a existat o preocupare constantă pentru punerea în discutie a unor probleme de actualitate care au interesat în cel mai înalt grad pe profesorii de limba şi literatura română în momentul respectiv. Aceasta este valabil şi în cazul editiei a VI-a: Text literar şi contexte.

O rapidă trecere în revistă asupra problemei contextului aşa cum se vede din programele şcolare din ultimii 10 ani evidentiază includerea disciplinei limba şi literatura română în aria „Limbă şi comunicare” şi, odată cu aceasta, adoptarea modelului comunicativ care presupune dezvoltarea integrată a capacitătilor de receptare şi de exprimare orală, respectiv, de receptare şi de exprimare scrisă. Continuturile programei adaptate obiectivelor/competentelor vizau formarea la elevi a unor valori şi atitudini precum cultivarea plăcerii de a citi, a gustului estetic, stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice, cultivarea unei atitudini pozitive fată de comunicare, încrederea în propriile abilităti de comunicare; formarea de reprezentări culturale privind evolutia şi valorile literaturii române, atitudine flexibilă şi tolerantă fată de opiniile şi argumentele celorlalti.

Avantajul modelului constă în centrarea pe elev. În ce priveşte literatura centrarea exclusivă pe elev creează uneori impresia de supralicitare a rolului activ, creator al cititorului, singurul în măsură să actualizeze mesajul textului. De aici şi impresia că este neglijat autorul, intentia acestuia, precum şi trecerea în plan secund a perspectivei istorice şi culturale, abordate sistematic numai în ultima clasă de liceu. Nu lipseşte din intentiile autorilor de programe preocuparea pentru contextualizarea fenomenului literar şi în celelalte clase: fie că e vorba de o contextualizare tematică sau pe genuri şi specii, pe lectura textelor narative, lirice şi dramatice, ori pe curente. Dar schimbarea frecventă a criteriilor de la un ciclu de şcolaritate la altul, de la o clasă la alta sau uneori pe parcursul aceleiaşi clase e derutantă. De aici impresia de lipsă de coerentă a ansamblului care atrage după sine incapacitatea, fapt constatat frecvent, a elevilor de a se orienta în fenomenul cultural.

Cel putin două motive au stat la baza propunerii temei în acest moment. Primul, mai larg, se referă la repunerea în discutie în învătământul european a unui model cultural care să-l dubleze pe cel comunicativ. Al doilea e legat de trecerea la învătământul obligatoriu de 10 ani, ceea ce a determinat regândirea perspectivei asupra literaturii din ciclul superior al liceului. Vizibila intentie de recuperare a unui model cultural cu întoarcere spre momente mari din evolutia literaturii române a generat o serie de întrebările: se doreşte o nostalgică revenire la paradigma studiului literaturii din ultimele două clase de liceu a anilor 80? A intrat modelul comunicativ într-o criză atât de profundă încât este nevoie de abandonarea lui, cel putin în ultimii doi ani ai liceului? Şi, în ultimă instantă, dacă scopul disciplinei limba şi literatura română este acela de a pregăti un cititor, ce fel de cititor vrem să pregătim în şcoală?