Ora de română în dialog comunitar
„Ordinul cititorilor IOANID” vizitează virtual „Cetatea lecturii”
Natașa-Delia Maier, Marcela Ciobănuc
„Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor…”
IOANIZII – prima decadă din octombrie 2021: suntem mai mult hibrid decât cu prezență fizică; ne încăpățânăm să venim la școală, dar, din când în când, ne „trezim” cu colegi îndărătul ecranului sau cu câte o clasă întreagă trecută dincolo de baricada pixelată. Începem să lucrăm, din nou, cu textul narativ, să exersăm perspectiva, să învățăm diferența dintre înlănțuire și alternanță. În general, suntem iubitori de cărți. Ne declarăm îndrăgostiți de Sibiu. Oraș atât de familiar Elei și elevilor ei din clasa a VII-a, oraș atât de iubit, încât se regăsește ca topos în cea mai delicată dintre scrierile Veronicăi D. Niculescu, Simfonia animalieră. Anul trecut, pe vremea asta, citeam despre un arici în vizită la teatru… Acum, ne-am despărțit de ursulețul Bianca.
CETATEA LECTURII − 6 octombrie 2021: Cum e lumea… Pentru elevii clasei a șaptea întâlnirea cu textul inedit „Cum e lumea” al Veronicăi D. Niculescu din manualul Editurii Art Klett a fost o adevărată surpriză. Întâmplarea cu ursulețul Bianca au trăit-o efectiv. Și-au amintit rapid de situația respectivă, chiar dacă pe atunci erau elevi în clasa a III-a, chiar la școala pe care o „vizitase” ursul scăpat de la Grădina Zoologică. Stările de teamă și confuzie nu pot fi explicate în cuvinte, sub forma unei știri, iar copiii au reacționat imediat ce au descoperit textul din manual. Am discutat îndelung asupra finalului pentru care a optat autoarea, apreciat de copii, tocmai pentru că este diferit de realitatea tristă pe care au cunoscut-o ei. Ideile majore ale textului, care țin nu doar de înțelegerea acestuia, ci și de interpretarea semnificațiilor, au fost sintetizate de copii sub forma unor hărți mentale.
Alternanța, exercițiu de comunicare narativă…
11 octombrie 2021: Grație faptului că Ela Ciobănuc împărtășește grupului de FB Lecturiada elevilor 2021 impresiile elevilor din clasa a VII-a (ale ei proprii și ale fiicei sale) despre lecturi, am aflat că povestea are în spate o realitate pe care cu greu poți să o prezinți neutru. Postarea din grupul Lecturiada 2021 este adusă, grație tablei virtuale și conexiunii, în vizorul celor de la Ordinul cititorilor IOANID: rumoare! Titlul povestirii caută tocmai această neutralitate aproape jurnalistică − „Cum e lumea” − niciun semn de punctuație, pentru a înțelege că avem datoria să cumpănim, să gândim încet, din toate perspectivele. Martorii oculari, vom învăța noi mai târziu în proiectele de jurnalism școlar, au greutatea lor în aur. Ei sunt depozitarii unei memorii colective, așa cum vedem în poveștile cu care ne țesem toamna. Tocmai de aceea, întrebările jurnalistului nu se cern în surzenie peste Ioanizi, ci, dimpotrivă, reverberează: cine a văzut ursulețul?, oare unde era, de fapt?, când s-a întâmplat?, cum e să fii toamna la Sibiu? cum e comunitatea de acolo?.
Copiii din clasele a VII-a de la IOANID se pregătesc și pentru un proiect cu tematică interculturală: e vorba despre contacte culturale și se gândesc la dosare de candidatură a vechilor cetăți de scaun săsești (Sibiu, Brașov, Mediaș, Sighișoara, Sebeș, Rupea, Bistrița) în calitate de capitale culturale europene. Există pe internet dosarul Timișoarei, dar copiii nu au niciun ghid local la îndemână. Și dacă am improviza e întrebarea de pe buzele tuturor? Dacă am putea vorbi cu oameni care aparțin unei comunități multiculturale, în care să coexiste sași, români și unguri…?! Se aruncă într-o doară ideea că s-ar putea lua legătura cu vechii camarazi de ucenicie de la Școala solomonarilor, din septembrie… Un schimb de mesaje pe Whatsapp, o postare de atenționare pe Google Classroom și lucrurile se pun la cale.
Marcela Ciobănuc lucrează hibrid – program greu, care încurcă pe toată lumea – predă câteva ore on-line, apoi fuge cu un taxi spre școală, pentru întâlnirea cu alte clase, la orele cu prezență fizică. Limite de timp și nori de îngrijorare pentru „sincronizarea” cât mai lină a orarelor. Reușim să găsim un interval comun și un complice la Liceul Internațional IOANID, care să accepte un schimb de oră pentru clasa a VII-a B, momentan „blocată” acasă, în fața ecranului. Clasa a VII-a A e hibrid, o parte a clasei e prezentă la liceu și vor avea oră de limba română. În sfârșit! Marcela pune la dispoziție și propria conexiune de Zoom și totul e stabilit.
12 octombrie 2021: Tocmai de aceea, pentru că au multe curiozități și pentru că îi roade gândul că vor să știe dacă ursulețul a scăpat sau nu cu viață (între timp, s-au țesut paralele cu destinul uman, așa că Bianca e ca și adoptată de copii), în această zi elevii claselor a VII-a A și B de la Liceul Internațional IOANID au fost primiți în vizită virtuală de elevii clasei a VII-a cu care Marcela avea oră.
Pentru copii, a fost impresionantă senzația, mai ales pentru cele două clase de a șaptea paralele, colege de culoar, care se regăseau astfel reunite. Dincolo de șocul inițial, i-au descusut pe cei de la Cetatea Lecturii despre ursulețul de la Zoo. Se trăiește altfel un episod de felul acesta, care Ioanizilor li s-a părut impresionant; empatizaseră cu Bianca. Altfel se vede, explică Alexia Ciobănuc și colegii ei de clasă, atunci când ursul bântuie pe acoperișul școlii tale, în timp ce ești la ore. Iar Marcela completează, subliniind grijile pe care și le-a făcut, în drum spre serviciu, când a auzit știrea și și-a dat seama că era vorba despre școala propriei fiice. Au fost minute bine petrecute, pentru că, în afară de reacții la povestea pe care nu cred că o vor uita curând (mai ales continuarea din „Caietul elevului”, confruntată cu realitatea jurnalistică a stârnit valuri de empatie în rândul copiilor), Ioanizii s-au ales cu multe informații despre Sibiu. Cu viziunea „dinăuntru”, cea neprețuită, a localnicului.
Înlănțuirea, de la narațiune, la strategie de învățare
E bine să ți se răspundă sincer la întrebări incomode, cum au fost cele ale lui Matei: „cum ați fi procedat voi în legătură cu situația reală, dacă ați fi avut puterea deciziei?”, „credeți că e corect cum au acționat autoritățile?”, „cum au reacționat ai voștri când ați ajuns acasă și se aflase de povestea cu ursul?”. A fost impresionant să vedem cât de bine își cunosc copiii-gazdă comunitatea, faptul că îi apreciază obiceiurile, că sunt atât de conștienți de istoria orașului. S-au pus întrebări menite să îi ajute pe cei de la IOANID să își construiască mai profund propunerile de capitală culturală europeană: „care sunt câteva dintre cele mai deosebite locuri ce merită vizitate?”, „care e cea mai frumoasă stradă din Sibiu?”, „dar cea mai frumoasă casă/clădire?”, „care ar fi un obicei tipic locului?”, „care dintre obiceiuri îți place ție cel mai mult și mai mult?”. Sibiul este, să recunoaștem, un oraș fermecător nu doar prin arhitectură, ci mai ales prin frumusețea palimpsestului cultural. L-am parcurs, întâi cu ochii Biancăi-ursulețul, apoi cu sufletul copiilor de la „Cetatea lecturii”, iar dimineața noastră mohorâtă de ploaie și provocator hibridă s-a transformat în prilej de bucurie. În manual, exista câte ceva despre obiceiuri în lumea săsească, dar destul de puțin. De aceea, faptul că s-a stat de vorbă despre stropitul din a doua zi de Paști, despre obiceiul lolelor, despre străzi și Muzeul Astra, despre Piața Sfatului sau despre casele „cu ochi” a fost energizant pentru copii. Copiii de la Cetatea lecturii sunt, cu adevărat, ghizi culturali de încredere.
Câteva zile mai târziu, mici echipe de proiect vorbeau cu mult mai multă grijă decât am fi sperat și cu mult mai multă înțelegere, contrabalansând informațiile culturale cu ilustrații care mai de care mai ademenitoare: Rupea, Bistrița, Mediaș, Sighișoara au devenit vedetele discuțiilor despre valori ale comunităților cu care intrăm în contact cultural și care ar trebui promovate fără doar și poate. Cu ajutorul unui „ghid local”, casele, locurile, străzile capătă contururi mai concrete, pentru că schimbul de experiență (mai ales că acesta a fost doar „semipremeditat”, mai degrabă improvizat) poate avea efecte neobișnuite – pentru gazde devine prilej de mândrie, iar oaspeții găsesc acele argumente ale autorității de care au nevoie pentru a valida, uneori, trasee cognitive pe care bâjbâie.
Natașa-Delia Maier este profesoară la Liceul Internațional IOANID din București.
Marcela Ciobănuc este profesoară la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu.