Consilierul de Lectură Nr. 1 /2017
La ce bun scrisul de mână? Ioana Nanu
O dezbatere interesantă are loc în țările Europei – mai e sau nu cazul să scriem de mână? Mai e sau nu cazul, pe cale de consecință, să‑i învățăm aceasta pe copii? În unele ţări, scrisul de mână începe să devină o „modă învechită”. Din toamna aceasta, în Finlanda elevii au renunţat la scrisul de mână în favoarea celui la calculator, dezvoltându‑și abilităţile de tastare. În școala unde predau, o școală americană, deja de mult timp nu de mai scrie cursiv (italic, nu cu litere ca de tipar). Dificultatea americanului de a citi scrisul de mână, dificultate de care vorbesc zilnic elevii mei, care nu pot descifra ceea ce scriu pe tablă, este minunat ilustrată de o scenă din din filmul Cardboard Boxer (2016): un om al străzii găsește alinare în citirea unui jurnal găsit la gunoi, pe jumătate ars, pe care, însă, nu‑l poate descifra, fiind scris de mână. Plecând de la astfel de reflecții, am conceput o unitate la clasa a VI‑a în care am studiat forme de scris electronic (sms, mms, e‑mail) și de mână (jurnal personal, scrisoare oficială și familială). Mă voi opri asupra scrisorii familiale. Am citit modele de scrisori trimise copiilor lor de părinți celebri: Alexandru Vlahuță, Gabriel Liiceanu, Charlie Chaplin, Anne Sexton, Edgar Rice Burroughs, J.R.R. Tolkien, Kurt Vonnegut, Mark Twain, Scott Fitzgerald (pe toate le aflați
în formă electronică pe internet). Unele sunt pline de învățăminte:
„Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine‑i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora. Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c‑ai început
să ştii asta. Doamne, ce bine‑mi pare c‑ai început să te observi, să‑ţi faci singură mustrări şi să‑ţi cauţi singură drumul cel adevărat!” Alexandru Vlahuță
Altele au tonalitate ironic‑drăgăstoasă:
„P.S. Revin și te anunț că, dacă îmi mai spui «Pappy» o dată, o să‑ți inventez și eu porecla «Egg», un stadiu rudimentar al vieții pe care aș putea să‑l distrug sau să‑l stric cum mi‑e voia, iar, dacă le
spun și celor de vârsta ta porecla, n‑o să mai scapi de ea niciodată. «Egg Fitzgerald ». Cum ți‑ar plăcea să te strige toți «Eggie Fitzgerald» sau «Bad Egg Fitzgerald » sau orice altceva ce ar putea născoci mințile fertile? Mai încearcă o dată să‑mi spui Pappy și jur pe Dumnezeu că‑ți spun și eu Egg și o să trebuiască să faci eforturi mari să scapi de porecla asta. De ce cauți necazuri? F. Scott Fitzgerald
Alteori sunt nostalgice:
„Îmi doresc să se întâmple o minune și tu să înțelegi cu adevărat ce am vrut să‑ți spun. Charlie a îmbătrânit, Geraldine. Mai devreme sau mai târziu, în loc de rochia albă de scenă, va trebui să îmbraci veșminte de doliu ca să vii la mormântul meu. Acum nu vreau să te întristez. Dar, din vreme în vreme, uită‑te în oglindă – acolo vei vedea trăsăturile mele. În venele tale curge sângele meu. Chiar și atunci când sângele se va opri în vasele mele, vreau ca tu să nu îl uiți pe tatăl tău. Nu am fost un înger, dar întotdeauna am încercat să fiu om. Încearcă și tu.” Charlie Chaplin
Există și varianta epistolei travestiului, precum J.R.R. Tolkien dându‑se drept Moș Crăciun:
„Băieţii mei dragi, Sunt îngrozitor de ocupat în acest an – tremur când mă gândesc ce mă așteaptă anul ăsta – și nu sunt nici foarte bogat. De fapt, s‑au întâmplat lucruri groaznice, unele daruri s‑au pierdut, Ursul Polar nu m‑a ajutat şi a trebuit să‑mi mut reşedinţa chiar înainte de Crăciun, deci vă puteți imagina ce haos este aici. Şi înţelegeți de ce am o nouă adresă și de ce nu pot scrie decât o singură scrisoare pentru voi doi. Totul s‑a întâmplat așa: într‑o zi, cu mult vânt din noiembrie anul trecut, sania s‑a împotmolit și s‑a blocat. I‑am spus Ursului Polar să nu se urce să o scoată din nămeți, dar s‑a urcat. Aceasta a alunecat și a căzut pe acoperișul casei mele. Ursul Polar a căzut prin horn și a ajuns în sala de mese cu mantia mea peste el, iar toată zăpada a căzut în casă, s‑a topit și a stricat totul. Am fugit jos, în pivniță, unde am strâns cadourile din acest an, iar Ursul Polar şi‑a rupt piciorul. El este bine acum, dar am fost atât de supărat pe el, încât a spus că nu va încerca să mă mai ajute vreodată. Mă gândesc că orgoliul său este rănit, dar își va reveni până la următorul Crăciun. Vă trimit o poză a accidentului și a noii mele case de pe stânci, mai sus de Polul Nord. Dacă John nu poate înţelege scrisul meu tremurat de om bătrân (1925 de ani) trebuie să‑l pună pe tatăl său să‑i citească. Când va învăța Michael să citească și să scrie el scrisorile pentru mine? Multă dragoste pentru voi doi și pentru Christopher, al cărui nume seamănă cu al meu. Asta e tot. La revedere.”
