Lecturiada elevilor 2015

De data aceasta va fi o invitație mai puțin formală pe care o vom începe cu o poveste. Tema „Lecturiadei elevilor” de anul trecut a fost Cititori fără frontiere. Pentru portofoliu participanții au pregătit 12 poveşti şi portrete ale unor Cititori de odinioară (părinți, bunici, vecini, personalități importante din localitatea lor), iar în „Jurnalul de bord” au povestit despre cum şi-au pregătit interviul pentru documentare, cum au s-au informat despre ce înseamnă jurnalismul narativ, cum şi-au găsit sursele etc. În primele trei dimineți ale întâlnirii de la Cluj, participanții şi-au prezentat proiectul, apelând, de fiecare dată, pentru a-şi capta auditoriul, la un amănunt interesant la întâmplare deosebită, altfel spus, la o poveste. Ziua a patra a fost consacrată „exercițiilor libere”, adică unor proiecte de jurnalism narativ care aveau doar atingere cu tema mare. Erau poveştile de fiecare zi ale unor elevi de gimnaziu de la o Şcoală de deficienți de auz, însoțite de jurnalele lor de lectură, impresionante prin numărul cărților citite şi prin prospețimea observațiilor. Era investigația detectivistică, „Pe urmele lui Colin”, a unor elevi din clasa a VI-a care descoperă într-o mică cofetărie vechi gravuri cu cavaleri medievali. Ce anume l-a determinat pe patron să recurgă la astfel de decorațiune, mai ales că desenele par să spună de la unul la altul o poveste? Ce fel de om este proprietarul? De ce pasiunea lui pentru poveşti cu cavaleri? Fotografiile de mai sus au fost scoase din cel de-al treilea „exercițiu liber”, o cărticică cu Poveşti țesute la Mărişel, un sat din Munții Apuseni, cam la 80 km. de Cluj. Mirela Miron, profesoara de română de la gimnaziul din sat, descoperă pe cămăşile femeilor bătrâne un motiv de cusătură prezent într-o carte de „ornamentică română” a unui cunoscut etnolog de la începutul secolului 20. Împreună cu copiii încearcă să-i refacă istoria şi, treptat, ajung să afle povestea cânepei de la plantare până ajunge fuior în războaiele de țesut la care încă nu s-au renunțat de tot, povestea păretarului cu femei torcând, pus la loc de cinste într-o casă țărănească, povestea tâmplarului care, deşi lucrează în condiții artizanale, continuă să aibă o clientelă fidelă, povestea Palaghiei Roşu, patroana şcolii, un fel de Ana Ipătescu locală, povestea casei în care se aprind acum luminile în fiecare seară, proprietarii reîntorcându-se în sat după 30 de ani.