Concurs.Călători în galaxia lecturii
Dragi elevi de la primară, gimnaziu şi liceu,
membri şi (încă) nemembri ai cercurilor/cluburilor/atelierelor de lectură,
Până la urmă am constatat că a devenit o tradiŃie să prelungim Lecturiada elevilor cu un concurs de scriere. Aşa s-a întâmplat din 2009 încoace. Pe rând aŃi scris pentru Planeta pitică, pentru De la jurnalul unui puşti… sau pentru Eu, cititorul, cărŃile mele şi cercurile.
Tema pentru portofoliul Lecturiadei 2014, Cititor fără frontiere, ne-a dat ideea concursului de scriere creativă din anul acesta. Colegii voştri au procedat ca nişte jurnalişti: s-au documentat (s-au străduit să cunoască cât mai multe persoane de vârste şi profesii diferite, care aveau de spus lucruri interesante despre ce a însemnat lectura în viaŃa lor, le-au luat interviuri şi le-au ascultat mărturiile) apoi le-au făcut portretele şi au scris dintr-o perspectivă personală cât mai viu poveştile lor.
Vouă vă propunem să forŃaŃi frontierele spaŃiului şi timpului şi să imaginaŃi poveştile cititorilor din viitor. Ale cititorilor de mâine, de poimâine, de peste sute ori mii de ani, de pe Pământ şi din galaxia noastră ori ale cititorilor de pe alte planete şi din alte galaxii.
Cum vor arata cititorii viitorului? Vor fi oameni ca noi, roboŃi sau cine ştie ce alte făpturi extraterestre? Cine îi va învăŃa să citească? Cum vor arată cărŃile lor? De ce vor citi? Despre ce vor citi? Sau vor mai citi oare?
Prin urmare, aşteptăm SF-uri şi povestiri realiste, fabule şi basme, parodii şi poeme (eroice sau „eroi-comico-satiriceşti”), utopii şi distopii. Deocamdată de două – trei pagini, cu început şi cu sfârşit, dar le veŃi putea continua oricând în viitor.
Nu uitaŃi însă că fantezia voastră poate fi pusă în mişcare de cărŃile cu cititori pe care le-aŃi citit. Despre unele aŃi scris şi voi în „Revista cercurilor de lectură”: HoŃul de cărŃi, Cititorul din peşteră, Cazul Jane Eyre, Fahrenheit 451, Citind Lolita la Teheran. Iar celor mai mari le recomadăm să nu uite de Cartea de nisip a lui j. L. Borges sau de Insula lui Ioan Groşan.



















