2006 – Valori formative acronice si sincronice in literatura pentru copii si tineri

INTRODUCERE

La sfârşitul fiecărui simpozion, organizatorii cer participanților propuneri de teme pentru ediția următoare. Dacă am stabili o ierarhie, problema formării valorilor şi atitudinilor prin disciplina limba şi literatura română s-a aflat întotdeauna printre primele opțiuni. Am ezitat mai mulți ani să ne oprim asupra ei pentru că am intuit dificultățile pe care le presupune tema într-o lume a relativismului valoric, într-o societate care, într-un timp foarte scurt, a trecut prin schimbări radicale, într-un sistem de învățământ, aflat într-un continuu proces de reformă în încercarea de a-şi găsi identitatea. Atunci când, totuşi, ne-am hotărât să răspundem solicitărilor şi am lansat tema Valori formative acronice şi contemporane în literatura pentru copii şi tineri, ne-am propus să nu îngustăm aria preocupărilor, de aceea am anunțat doar cele două linii generale: I. Abordare teoretică şi didactică (Arie, viziune, specific tematic, generic, stilistic; Metodologia lecturii) şi II. Politici educaționale şi editoriale. Dar chiar şi aşa, punând problema în aceşti termeni, s-a dovedit că am avut dreptate în ezitările noastre. Paradoxal, tema a pus în dificultate tocmai pe cei care au cerut-o, pe cei care lucrează cu cărți (în primul rând, cu cărți de literatură), pe cei care, prin statutul profesional, sunt chemați să transmită şi să formeze valori (acronice şi contemporane).

Şi de data aceasta am urmărit: 1. un obiectiv de calificare (analiza modului în care problematica se reflectă în programe şi în manualele şcolare); 2. un obiectiv practic (descrieri ori demonstrații de strategii didactice prin care problema valorilor şi atitudinilor se concretizează în activitatea didactică) 3. un obiectiv de relaționare (legături viabile între participanți, spațiu comun de reflecție). Deşi nu au lipsit preocupările pentru aspectele concrete legate de practică (dovadă diversitatea temelor ridicate în grupurile de discuții: Vârstele eroului/vârstele cititorului; Valori contemporane în textele din manuale; Cărțile şi descoperirea de sine; De la limbajul cărților pentru copii la cultivarea valorilor locale; De la basm la lumea reală; Valori implicite/explicite în literatură; Proiecte, reviste, cenacluri şi… valori; Programe şcolare, manuale şi lecturi personale; Profesori şi tipuri de discurs – pentru pre-dare, pentru convingere, pentru scriere; Personajul şi valorile; Adolescentul în fața oglinzii); atelierele, sesiunea de postere ori demonstrațiile din atelierele de scriere din cadrul proiectului Cărți pentru copii), credem că de această dată specificul simpozionului a fost dat nu atât de găsirea unor soluții pentru problemele ridicate, cât de reflecția asupra lor, de deschiderea înspre altele, de nenumăratele întrebări asupra locului profesorului de limba şi literatura română într-o discuție despre atitudini şi valori cultivate prin şcoală, despre modele şi antimodele, despre granițele extrem de fluctuante dintre ele.

Plenuri

2

Vom trece în revistă câteva: – Ce responsabilități îi revin profesorului de limba şi literatura română în procesul de formare a atitudinilor şi valorilor? – Îşi poate asuma profesorul de limba şi literatura formularea unui set de valori care să intre în cadrul foarte general formulat de MECT? Sau rostul lui este doar de a sensibiliza elevii la discursul despre valorile conținute în textele abordate? – Unde se stabileşte granița şi cât de sigur poate fi ea trasată atunci când ne referim la valori perene şi contemporane? – Putem accepta, de exemplu, că o valoare precum binele, socotită ca o valoare acronică, se poate relativiza? – Într-o societate deschisă mai poate şcoala să-şi impună direct valorile ca în cazul unor regimuri autoritariste? – În ce măsură studiile de caz, introduse în clasele XI-XII, pot deschide discuția asupra valorilor şi pot contribui la formarea unui profil identitar? – Profesorul are timpul necesar pentru a purta sistematic o discuție despre valori, atunci când are de predat foarte multă informație şi c\nd trebuie să formeze şi să exerseze un număr mare de competențe verificate prin examene? – De fapt, profesorul ştie cum trebuie să abordeze problema atitudinilor şi valorilor pusă atât de vag în programă? Nu există, oare, pericolul transmiterii setului propriu de valori? – La fel ca în cazul comunicării, numai profesorul de limba şi literatura română trebuie săşi pună problema formării unui profil identitar? – Ce presupune şi cât de fluid este conceptul de literatură pentru copii? – Cât este artă şi cât industrie în literatura pentru copii? – Cum putem să ştim care sunt cărțile pe care copiii/tinerii le consideră ca fiind scrise pentru ei? – În ce măsură textele din manual sunt receptate şi asumate ca literatură pentru ei şi despre ei de copiii înşişi? – Există o literatură pentru tineri şi, dacă există, care este specificul ei? – În ce măsură identificarea cu lumea cărții şi a personajelor ei are un rol formativ?

Concluzia a fost, până la urmă, că nu suntem încă destul de pregătiți pentru abordarea unei astfel de probleme cum este cea a valorilor şi atitudinilor, nu putem da încă soluții, dar întrebările trebuie să rămână. Aceasta a fost cauza pentru care, alături de comunicări şi ateliere, publicăm într-o secțiune separată mesele rotunde şi dezbaterile.

Mulțumim partenerilor, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic UBB, Cluj, şi Editura Paralela 45, precum şi Primăriei municipiului Cluj-Napoca pentru sprijinul acordat şi de această dată.

Monica Onojescu