În 4 ianuarie 2017 a avut loc sedința Consiliului director ANPRO la care s-a discutat draftul raportului narativ al asociației pentru perioada decembrie 2015 – decembrie 2016 și s-au pus în discuție propunerile pentru activitățile din anul 2017. Așa cum știți, prin statut, la sfârșitul anului calendaristic, suntem obligați să facem un astfel de raport pe care îl prezentăm în adunarea generală sau, dacă nu are loc în anul respectiv, îl postăm pe grupuri. Pentru a-i da o formă finală vă rugăm:
- să trimiteți pe adresa office@anpro.ro sau la comentarii informații referitoare la orice fel de acțiuni pe care le-ați desfășurat în teritoriu în numele asociației (publicitate în presă, printre colegi în cercurile metodice făcută revistelor, simpozionului, Lecturiadelor; proiecte proprii în care ați avut ca punct de plecare schimbul de idei de la simpozion sau informații din revistele asociației, parteneriate cu alte instituții făcute în numele asociației etc.).Pun lista propunerilor făcute în CD pentru 2017.
- Vă solicităm să vă exprimați părerea, să faceți completări pe care să le trimiteți pe adresele specificate mai sus la propunerile cu privire la:
A. activități care se reiau în fiecare an:
a. „Perspective” (două numere). Găsiți pe coperta a patra a „Perspectivelor” 2/2016 tema numărului 1/2017 precum și alte informații utile.
b. Consilierul de lectură” (patru numere). Așteptăm până în 15 februarie articole pentru oricare dintre rubrici. Tot până atunci vă invităm să răspundeți la întrebarea pentru ancheta numărului 1/2017: Cum mențineți pe termen lung motivația pentru lectură?
c. Simpozionul ANPRO, ediția a XVII-a va avea loc între 5-7 mai. Tema: Valori formate/ transmise prin studiul limbii și literaturii române. Lansarea se va face la începutul săptămânii viitoare, când se vor posta pe site documentele oficiale.
d. Topul carților 2016. Mărțișoare/Cărțișoare, ajuns într-al patrulea an a fost lansat săptămâna trecută. Găsiți mai multe informații pe site la Evenimente.
e. Lecturiada elevilor 2017. Un loc pentru fiecare se va lansa oficial la începutul săptămânii viitoare. Este o activitate care din an în an devine mai bună, de aceea vă invităm să participați cât mai mulți.
f. Lecturi specifice. Limbaje și hermeneutici. Volumul va fi lansat la simpozion.
B. activități în curs de definitivare
a. Lecturiada 5. Sărbătorile lecturii. Cartea va fi pregătită pentru tipar până în toamnă. Pentru că încă nu s-a definitivat structura lucrării și intenția noastră este de a face cunoscute la nivel de țară un număr cât mai mare de activități subordonate temei, vă rugăm să consultați materialele de lansare a proiectului: www.anpro.ro/Cercuride lectură/Lecturiada 5 și, dacă credeți că este o oportunitate de a vă prezenta proiectele, completați chestionarele pe care ni le trimiteți la adresa specificată. Interesul nostru acoperă trei domenii:
- activități de promovare a lecturii, în clasă sau în afara ei: deschideri de cercuri, sărbătorirea Zilei lecturii, promovarea lecturii în grupuri defavorizate etc.
- proiecte proprii de mai lungă durată, independente sau în parteneriate cu alte școli, asociații, biblioteci, edituri, librării de tipul Bătălia cărților, Citim împreună România.
- activități de evaluare, aici ar intra, în primul rând, Lecturiadele elevilor.
Dacă nu doriți să dezvoltați narativ, atunci este suficient un rezumat de 500 de cuvinte în care să sintetizați datele din chestionar. Aceste rezumatele intră la Anexe și credem că sunt un prilej binevenit să vă faceți cunoscute preocupările în domeniu. Putem aștepta chesionarele până în 1 martie. De asemenea așteptăm și alte propuneri și comentarii.
b. Revigorarea vieții de organizație și îmbunătățirea comunicării dintre membrii asociației. Aceasta s-a făcut și continuă să se facă prin actualizarea informațiilor de pe site, prin invitația de a vă înscrie în grupul anpro_info… prin newsletter, prin adresele de facebook ale revistelor, prin Miscellanea, pe care am dori-o ca un fel de revista vie a preocupărilor curente ale membrilor ANPRO. Mă gândesc dacă nu am putea începe Dialogurile cu o dezbatere cu privire la noua structură a subiectelor de bacalaureat.
Ne-am întrebat dacă nu cumva un grup pe pe facebook ar fi mai util, decât acesta, dar din câte știm nu toți agreați facebookul. Așteptăm păreri și propuneri.
c. Lansarea în mai multe județe/localități în a doua jumătate a lunii februarie în cadrul unor activități făcute în parteneriat cu inspectorate, CCD-uri a celor mai recente publicații ale asociației, prilej de prezentare a oportunităților oferite de ANPRO membrilor ei (perfecționare, publicare, schimb de experiență).
Până acum s-au anunțat dispuși să pregătească o astfel de activitate la Mediaș, Bistrița, Galați, București, Cluj. Așteptăm și multe alte propuneri
C. Propuneri de alte activități
a. Implicarea asociației în propuneri de politici educaționale. Am avut experiențe și bune și rele în acest sens. Dar cred că în timp am dobândit și noi o experiență pe care am putea-o pune în practică mai bine decât am făcut-o până acum.
Ce părere aveți? Care ar fi problemele de interes? Care ar fi pașii de urmat?
b. Parteneriate. De căutat parteneri sau să devenim noi parteneri în programe mari ale unor instituții de prestigiu sau în programe internaționale.
c. Formări. Școli de vară. Activități de mentorat. Am fost mai activi până în 2012 și credem că am avut bune rezultate. Mulți dintre dvs. în timp v-ați acredit ca formatori.
Care ar fi programele ce ar putea interesa? Cine și cum le-ar putea face?
c. Îmbunătățirea distribuției publicațiilor asociației. Solicităm propuneri pe care le-am putea transmite editurii ART cu care avem contractul de distribuție.
Așteptăm alte propuneri sau comentarii și completări la cele făcute de noi.
Vă reamintim: cotizația anuală de 25 de lei se depune în contul asociației cu specificarea a ce reprezintă. Contul este: RO87BRDE130SV08210281300, BRD, Cluj
Am lăsat la urmă problema cea mai importantă din anul acesta, și anume pregătirea adunării generale. Așteptăm propuneri pentru dată și ordinea de zi.
În numele CD, Monica Onojescu
