În publicistica românească „Perspective”, editată de Asociaţia Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu” (ANPRO) este unica revistă de didactică a limbii şi literaturii române.
Editată în 2000 în cadrul unui proiect al Centrului Educaţia 2000+, trecută din 2001sub egida proaspăt înfiinţatei Asociaţii a Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu” (ANPRO), revista apare semestrial, în format carte.
„Perspective” are ca public ţintă profesorii de limba şi literatura română din învăţământul gimnazial şi liceal (membri şi nemembri ai asociaţiei), dar în acelaşi timp se deschide spre didacticieni, studenţi de la facultăţile de litere, învăţători ori alţi profesori care predau discipline umaniste.
Orientată tematic, încă de la primul număr, revista şi-a propus redimensionarea studiului limbii şi literaturii române în şcoală, în funcţie de imperativele reformei curriculare şi de direcţiile actuale ale didacticii moderne.
„Perspective” are următoarele rubrici:
Dosar: cadrul teoretic al temei, de regulă, semnat de autori români ori străini, specialişti în problemă;
Experienţe: transcrierea unor experimente didactice;
Puncte de vedere – abordări necanonice ale problematicii numărului;
Dialoguri – înregistrarea unor interviuri, anchete ori dezbateri tematice;
Glosar – definirea unor concepte integrate şi/sau corelate ariei tematice a numărului;
Cărţi – recenzii ale unor lucrări legate de tema pusă în discuţie;
Evenimente – prezintă proiecte care au legătură cu viaţa şcolii, conferinţe, cursuri de formare, simpozioane sau orice alt eveniment din domeniul profesional.
Corespondenţă.
La anumite intervale ori cu ocazia unor întâlniri a membrilor asociaţiei, revista ia pulsul cititorilor săi.
Răspunzând propunerilor au mai fost introduse pe parcurs:
O idee : (2002) rubrică cu deschidere şi spre alte problem decât cele ale numărului;
ABC didactic: (2003) articole semnate atât de metodicieni cu experienţă care propun posibile răspunsuri pentru probleme care-i frământă pe debutanţii în carieră, cât şi soluţii descoperite şi experimentate de tinerii profesori.
Cărţi pentru copii: (2005) recenzii ale unor apariţii recente în domeniu ori intervenţii care urmăresc impactul acestora asupra tinerilor cititori.