Consilierul de lectură nr. 2 (30) 2022
După mai multe numere în care, din pricina contextului (pandemia, școala on-line), ne-am îndreptat atenția spre literația digitală și multilerație, am constatat că am lăsat în plan secund lectura literaturii, fără se sesizăm suficient de repede că începând cu 2017, odată cu aplicarea noii programe de gimnaziu de Limba și literatura română, literatura va pierde tot mai mult teren în școală. Urmarea a fost că ne-am propus ca (semi)tema anului 2022 să fie o întoarcere la lectura literaturii încercând să găsim cauze, explicații și soluții pentru restabilirea unui necesar echilibru între locul și funcțiile pe care le trebuie să le aibă literatura în școală. Un răspuns la întrebarea anchetei: „Considerați că (mai) există o criză a lecturii literaturii în școală?”
Alina Petri, Liceul Teoretic ELF, Cluj: „Lectura literaturii este (tot mai) strangulată, (mai) îngustată de perspectiva comunicațional-funcțională, de viziunea pragmatică a demersurilor didactice, de structurarea itemilor de evaluare de tip grilă, de preocuparea de cuantificare numerică a oricăror dovezi de înțelegere și de analiză a textului. Am folosit și eu semiadverbul între paranteze, ca în întrebare, nu pentru a sugera o acutizare a pierderii de teren a lecturii literaturii, ci, mai degrabă, o continuitate din care pare că nu se va ieși în curând. Aș puncta, fără să dezvolt foarte mult, câteva probleme în abordarea de la gimnaziu, în opinia mea:
1.Lectura, analiza și interpretarea aproape exclusivă a fragmentelor de text care, pe de o parte, prezintă minunatul avantaj al lecturii atente („close reading”), dar care, pe de altă parte, nu va oferi niciodată perspectiva completă a mecanismului prin care sensul se creează dincolo de bucăți de text puse cap la cap.
2.Selecția fragmentelor lucrate. Deși e atât de lăudabilă inserția în orizontul de cunoaștere al elevilor a unor autori contemporani, care abordează teme atractive sau chiar a unor autori mai vechi, redescoperiți cu intenții diverse, observ o alăturare hibridă, fără grijă la valori estetice, ce face imposibilă discuția despre criteriile pe baza cărora se construiește un canon, fie și individual. Observ că tot mai rar se poate vorbi eficient pe tema „Ce este un text bun? O carte bună? Care sunt elementele identificabile?” Or, a construi criterii estetice pe baza cărora un cititor să nu rămână la nivelul formalist sau funcțional de lectură, este, cred, măsura unui indicator de criză a lecturii.
3.Supunerea lecturii literaturii itemilor de evaluare pentru ieșirea din sistem.”
