Consilierul de lectură nr. 3 (27) 2021
Vă invităm să răspundeți la ancheta numărului de pe decembrie al „Consilierului…”. De data aceasta am s desfăcut întrebările din nevoia unor răspunsuri cât mai concrete.
- Care sunt motivele care vă determină să participați la un program dificil și de durată cum este Lecturiada care nu aduce prea multe avantaje de tipul recunoașterilor „academice” mai ales decând s-a renunțat la CAEN? Pentru că sunt unele/unii care participă an de an, neluând în considerare dificultățile (lungimea − acoperă practic un an, varietatea și complexitatea probelor) înseamnă că aveți totuși motive. Care sunt acestea: Vă convine tematica? organizarea? coerența?: rigoarea? seriozitatea? disciplina? faptul că urmărim să demonstrăm ceva? că sunt model pentru unele dintre proiectele dvs.? că aveți libertatea să vă construiți în cadrul obiectivelor mari ale concursului propriile proiecte? că au caracterul unor interformări? că are loc un schimb de experiență? că se încearcă stabilirea unui alt tip de relații profesor-elev? că se stabilesc relații directe între participanți și se poate pune baza unor proiecte comune viitoare? că intrați în relație cu profesioniști din domenii diferite? că puteți face transferul la clasă a celor exersate aici? că sunt valorizați elevii? felul cum se face evaluarea? cum e folosită tehnologia? că sunt valorificate activitățile și rezultatele în publicații etc., etc.
- Un exercițiu prospectiv: cum vedeți pe viitor desfășurarea lecturiadelor? În cei 12 ani lecturiadele, deși și-au păstrat scopul inițial, au evoluat (obiective specifice pentru fiecare ediție, durată, mijloace tehnice, invitați, produse etc., modificări de roluri ale participanților și invitaților). La ce s-ar putea renunța, având în vedere că a devenit tot mai „umflată”? cum s-ar putea face altfel? ce propuneri/soluții aveți? S-ar putea opera o schimbare de esență? Care ar fi aceea?
- Propuneți o tema pentru Lecturiada 2022. Vă rog să vă referiți la o temă mare, vizând conținutul și nu forma. Fără să intenționăm neapărat, atunci când am început lecturiadele am propus o temă și apoi am simțit nevoia să o continuăm. Dacă vă amintiți, primele patru lecturiade au avut în centru relația dintre cărți, cititori și cercuri, ultima fiind „povești călătoare” care a făcut trecerea spre seria „mitologico-istorică”. Am început cu „făpturi” (Povești cu vâlve, pricolici, lupari…), am ajuns la mitologia locală cu un „Loc pentru fiecare”, apoi la „Istoria mare și mica” și, în cele din urmă, la prezent și la „posibilul viitor”. Ce credeți că ar urma acum?
Termen: 3 decembrie 2021