Consilierul de lectură nr. 2 (22) 2020
Primul număr din 2020, așa cum era de așteptat, a fost tipărit foarte târziu. Încă nu a fost postat pe site-ul Editurii ART. Nu ne așteptăm să apară prea curând nici acest număr. Dar am obținut acordul editurii ca sa vi-l punem la dispozitie în varianta digitală. Il găsiți pe site-ul nostru la Miscellanea /Resurse:
https://www.anpro.ro/resurse/consilierul-de-lectura-iunie-doua-mii-douazeci In ceea ce priveste pagina „Consilierul de lectura”, deocamdată o vom continua în varianta inițiată din 2008, postând argumentul, cuprinsul, un articol și o scurtă descriere a materialelor.
Incheiam prezentarea „de sub copertă” a numărului trecut cu invitația de a nu lăsa să treacă neobservată o experiență cum a fost cea începută în 11 martie. Vă sugeram să nu rămâneți numai la reacții emoționale, ci să găsiți și timpul pentru reflecție, oprindu-vă la avantajele pentru viitor ale unei învățări de tipul blended-learning. Încă mai credeam că decizia închiderii școlilor va fi una pasageră și apoi totul se va reveni la normal. Nu a fost așa.
După vacanța de primăvară când a fost clar pentru toată lumea că nu se vor mai relua cursurile, am crezut că e mai util să ne concentrăm asupra momentului prezent. Așa că numărul acesta este un jurnal, un fel de mărturie la cald a felului în care a funcționat cu eșecuri, căutări, încercări de adaptare și, uneori, cu reușite școala online, în genere, și, în particular, care a fost statutul lecturii în noua situație. Sau mai degrabă revista este o suită de jurnale: extim, de bord, personal, de învățare, reflexiv, metacognitiv, de lectură etc.) care surprind toate felul în care s-au reflectat cele trei luni de pandemie (martie-iunie) în viața profesională, nu de multe ori cu ecouri din cea personală.
Mai mult ca oricând, tema – multiliterația – s-a dovedește actuală. O vom păstra și pentru numărul următor. S-ar putea ca în toamnă să fie tratată cu mai multă detașare și pragmatism
Așteptăm, ca de obicei, articole pentru toate rubricile revistei.
Întrebarea anchetei: În ce măsură experiența din ultimele trei luni de școală a contribuit la completarea/modificarea statutului dvs. profesional și uman? Cât din ceea ce ați învățat/experimentat acum veți folosi în continuare, indiferent de variant de învățare adoptată în septembrie.
Termen: 15 octombrie 2020 pe revistacercurilor@yahoo.com
Vă invităm să ne urmăriți și pe pagina de facebook a revistei
https://www.facebook.com/consilierdelecturaANPRO/