Am provocat două excelente profesoare de limba și literatura română să scrie despre relația lor cu părinții elevilor și despre cum este văzut rolul de părinte din această perspectivă, avînd în vedere și faptul că în ultima vreme părinții sînt cei mai vocali în ceea ce privește sistemul de educație din România.
Ioana NANU
Cu tandemul la plimbare
Vă propun să privim educația ca pe o plimbare cu bicicleta în tandem. Tandemul nostru – părinți-profesori – are pe o șa aceiași doi părinți, pe cînd pe a doua șa sînt așezați, succesiv sau concomitent, în funcție de ciclul școlar, mulți profesori, încît pedalarea împreună devine o problemă cel puțin de sincronizare. De asemenea, unii profesori (din ce în ce mai puțini) vor fi pe șa timp de mai mulți ani, pe cînd majoritatea se vor schimba anual, ceea ce presupune o nouă acordare a ritmului de pedalare an de an. Dacă cele două rînduri de pedale nu se armonizează, înaintarea va fi poticnită, ori vehiculul se va opri.
Ritmul de pedalare al părinților se bazează pe experiența de părinte. În funcție de ea, părinții vor transmite copiilor setul de valori pe care le au. Profesorii au de partea lor expertiza, iar valorile transmise trebuie să fie, în primul rînd, în acord cu legile în vigoare. Altfel spus, să fie valori ,,corecte“, fie că privim corectitudinea din perspectivă politică, etică sau estetică. Chiar dacă valorile personale ale profesorului nu coincid întocmai cu valorile pe care el trebuie să le transmită elevilor, obligația sa e să pună în paranteză valorile personale. De exemplu, dacă profesorul este homofob, nu-i este permis să se manifeste astfel în spațiul școlar. Aici, el trebuie să vorbească, și chiar convingător, și să acționeze în spiritul respectării dreptului la viață privată al oricărui cetățean și să amendeze manifestările homofobe. Pe cînd părintele homofob e liber să se exprime tranșant în preajma copilului său în defavoarea homosexualității. Ca să nu se ajungă la conflict și tandemul părinți-profesori să funcționeze, părintele trebuie să pună în act regula naratologică a „suspendării neîncrederii“. Aceasta presupune, în cazul nostru, nu a ne imersa într-o lume ficțională precum literaratura, ci a realiza că, fiind parte a contractului social, trebuie să accepți că școala este un spațiu al profesioniștilor. Că educația parentală și cea formală au principii specifice. Că și profesorul vrea tot ,,binele copilului tău“. Chiar dacă aceasta înseamnă să te interoghezi în legătură cu propriile valori.
citeşte articolul integral aici…citeşte articolul integral aici…
