Revista 'Perspective' Nr.17 / 2008.
Numărul consacrat Narativului/Narațiunii încheie seria consacrată celor trei tipuri de texte/discursuri importante abordate în şcoală de la clasa I până într-a XII-a. Evident, este un număr despre text/discurs narativ literar şi nonliterar, despre roman, basm, nuvelă, despre biografie, jurnal ori reportaj, despre cronotopi şi structuri narative, despre funcții şi transformări, despre autor, narator, naratar, despre istorie şi povestire, despre perspectivă şi punct de vedere.
În egală măsură este un număr despre metodele şi strategiile cele mai adecvate pentru ca elevul să devină un cititor avizat şi chiar un producător de bune narațiuni/istorii.
Dincolo de formarea competențelor stabilite prin programă, cel mai bun argument pentru abordarea temei din acest număr îl putem găsi într-o convorbire a lui Mircea Eliade cu Claude-Henri Rocquet:
M.E.: – Se ştie că literatura, orală sau scrisă, este fiica mitologiei şi a moştenit ceva din funcțiile acesteia: să povestească întâmplări, să povestească ceva semnificativ ce s-a petrecut în lume. Dar de ce e atât de important să ştim ce se petrece, să ştim ce i se întâmplă marchizei care îşi bea ceaiul la ora cinci? Cred că orice narațiune, chiar şi aceea a unui fapt cât se poate de comun, prelungeşte marile povestiri relatate de miturile care explică cum a luat ființă această lume şi cum a devenit condiția noastră aşa cum o cunoaştem noi astăzi. Eu cred că interesul nostru pentru narațiune face parte din modul nostru de a fi în lume. Ea răspunde nevoii noastre de a auzi ceea ce s-a întâmplat, ceea ce au înfăptuit oamenii şi ceea ce pot ei să facă: riscurile, aventurile, încercările de tot felul. Nu suntem nici ca nişte pietre, nemişcați, sau ca nişte flori sau insecte, a căror viață e dinainte trasată; suntem ființe umane, formate din întâmplări. Iar omul nu va renunța niciodată să asculte povestiri.”
Mircea Eliade, Încercarea labirintului, traducere şi note de Doina Cornea, Editura Dacia, Cluj, 1990)