ANPRO - Asociaţia Profesorilor de Limba şi Literatura Română "Ioana Em. Petrescu"
Asociaţia Profesorilor de Limba şi Literatura Română "Ioana Em. Petrescu"

Despre autor

Articole asemănătoare

71 Comentarii

  1. 1

    Monica Onojescu

    Romanul “Împăratul muştelor” scris de William Golding a fost publicat pentru prima data în anul 1954. Acţiunea surprinde un grup de copii naufragiaţi pe o insulă pustie din Pacific. Pe insulă nu se află nici un adult, iar copiii încep să se organizeze. Ei îşi aleg drept lider pe cel mai mare copil din grup, Ralph. Cu toate acestea, pentru a evita un conflict cu al doilea cel mai mare copil, Jack, îl numeşte şeful vânătorii. Din cauză că cei doi au prioritati diferite în ceea ce priveşte supravieţuirea, se declanşează un conflict între copii. Conflictul ajunge la apogeu atunci când doi dintre copii îşi pierd viaţa. Nevoia de supravieţuire îi conduce spre instinctul primitiv al vânătorii. Cei mai mulţi dintre copii se alătură lui Jack şi încep să îl vâneze pe Ralph. În final, grupul se întâlneşte cu un ofiţer al marinei şi îi explică tot ce se întâmplase. Atunci copiii îşi conştientizează propriile greşeli.
    În concluzie, cartea abordează ideea că libertatea lipsită de norme de conduită nu este paradisul, ci exact opusul şi totodată faptul că în orice suflet se poate găsi o latură întunecată.

    Mihai, cls. A VIII-a, C.N.”Emil Racoviță”Cluj

    1. 1.1

      Monica Onojescu

      Mincinoșii, cartea scrisă de Emily Lockhart, este o poveste surprinzătoare, emoționantă, redactată într-un mod unic și oarecum întunecat. Autoarea povestește o dramă” de familie, ale cărei rădăcini se întind pe generații întregi. Acțiunea se focalizează pe familia Sinclair, prin interacțiunile dintre membrii acesteia fiind portretizate relațiile dintre copiii care înfrunta împreuna neînțelegerile dintre adulții importanți din viețile lor, și tragediile pe care aceștia le pot produce involuntar, din disperare. Povestea lui Cady, Gat, Mirren și Jonny începe prin întoarcerea lui Cady pe insula bunicului ei după accidentul ce i-a schimbat viața, și se continua prin capitole ce alternează între prezent șitrecut, scurte povestiri ce fac legatura între viața familiei Sinclair și unele “mituri”. Acestea conțin propoziții încărcate cu indicii despre finalul neașteptat, care va face majoritatea cititorilor să recitească cartea, întrebându-se cum au putut să nu observe ce se întâmplă cu adevărat în carte. Mincinoșii este o poveste ce conține o cutremurătoare lecție de viață: ne reamintește cât de devastatoare pot fi consecințele unei singure clipe de nesăbuință și deznădejde.
      Alexandra Zirbo, cls. a VIII-a, CNER, Cluj

    2. 1.2

      Teodora

      ,,Absolut tot” de Nicola Yoon. Maddy este o fata obisnuita as putea spune cu exceptia faptului ca, sufera de o boala extrem de rara care o tine inchisa in casa. Practic ea este alergica la lume, la tot ce o inconjoara. Universul sau se limiteaza la casa in care locuieste, iar singurele persoane cu care intra in contact sunt mama sa si Carla, sora medicala care o ingrijeste.
      Cand speranta ca va iesi vreodata din casa aproape paleste, in viata ei apare cineva nou. Ea ajunge sa faca lucruri la care inainte nici nu visa, iar viata ei se schimba radical.
      Teodora Seleșiu, cls. a VIII-a, C.N.”Emil Racoviță”Cluj

  2. 2

    Mihnea

    Zece negri mititei
    Zece negri mititei este cel mai cunoscut roman poliţist scris de Agatha Christie, şi unul dintre cele mai vândute romane ale tuturor timpurilor.
    Zece oameni sunt invitaţi de către necunoscutul U.N. Owen, cu puţină imaginaţie „unknown”, în Insula Negrului, o proprietate misterioasă din sudul Angliei. Ceea ce părea la început o simplă vacanţă se transformă într-un coşmar, în care cei zece oameni sunt omorâţi pe rând conform unei poezii pentru copii, „Zece negri mititei”. Fiecare dintre cei zece este acuzat că a comis o crimă care nu poate fi adusă în faţa legii, iar în momentul în care cei rămaşi în viaţă realizează că sunt singurii oameni de pe insulă apare şi marea întrebare: cine e ucigaşul?
    Romanul te ţine în suspans mereu, intrigându-te cu fiecare pagină mai mult şi mai mult. Stai şi te întrebi mereu cine e ucigaşul. Îl bănuieşti pe un personaj, apoi pe altul şi tot nu-ţi poţi da seama cine totuşi e ucigaşul.
    Dacă e să fiu sincer, atunci pot spune că finalul m-a surprins. Nu m-am aşteptat la un asemenea deznodământ şi oricât am încercat să ghicesc cine totuşi e ucigaşul , n-am reusit.
    În concluzie, e un roman de excepţie pe care trebuie neapărat să-l citeşti, dar si să-l ai în bilbiotecă.
    Mihnea Leonte, C.N.„Emil Racoviță” Cluj

  3. 3

    Călin

    Cartea „The Lord Of The Rings”/ „Stăpânul inelelor” este un roman fantasy și aventură scris de filologul englez J.R.R. Tolkien. Acțiunea romanului este continuarea „Hobitului”. Cartea a fost retipărită de mai multe ori și tradusă în diferite limbi, devenind una dintre cele mai populare și influente lucrări ale literaturii secolului 20. Și are peste 150 milioane de exemplare.
    Actiunea se petrece într-o lume imaginară pe timpul celui de al treilea Ev al Pământului de Mijloc: Pământul de jos este populat de oameni și alte creaturi umanoide (Hobiti, Gnomi, Elfi si Orci) precum și de alte creaturi imaginare sau reale. Narațiunea este focalizată pe Inelul Puterii făurit de Lordul intunecat Sauron și variază de la descrierea atmosferei liniștite din Comitat până la desfășurarea Razboiului Inelului, purtat de Pământul de Mijloc (Frodo Baggins trebuie să arunce inelul în vulcanul din Mordor).
    Mie cel mai mult în cartea aceasta mi-a pălăcut atunci cand Frodo Bagins s-a întâlnit cu Golum.
    Eu am ajuns fanul acestui roman. Cum a spus ALEXA700:„ Pur și simplu am ajuns fană a acestei trilogii”.
    Călin Chiș, cls. a VIII-a, C.N .„Emil Racoviță”Cluj

    1. 3.1

      Tania

      Eu am citit și ,,Silmarillion, scris de J.R.R.Tolkien, carte care precede trilogia ,,Stăpânul inelelor”. Acesta a fost publicat la patru ani după moartea autorului și cuprinde povești și legende ce au ca scop trădarea lui Morgoth, un elf care s-a răzvrătit, datorită patimei pentru putere și pentru Silmarili, trei giuvaieruri create de Feanor, în care se adăpostea lumină din adâncuri, cântul frumos al Elfilor, frumusețea Soarelui, Apa și Pământurile, răcoarea stropilor de ploaie și puritatea naturii. Morgoth, era primul stăpân al Întunecimii, care trăia pe Pământul de Mijloc, iar Elfii Nobili au pornit război împotriva lui pentru a-și lua înapoi Silmarilii pe care i-au trudit cu prețul vieții și cu multă muncă iscusită.
      Cartea prezintă istoria elfilor, ilustrată într-o manieră magică, de poveste, și, de asemenea, simțim că ne sunt înfățișate ființe din carne și oase după chipul și asemănarea noastră. Ne este prezentată o istorie în care trădările se țin în lanț, iar pasiunea pentru strălucire are să distrugă numeroase caractere și să adune norii negri asupra tărâmului Elfilor. Orcii pândesc la tot pasul, iar prețul pe care l-ar plăti chiar cu viața este acela de a apăra Silmarilii din coroana lui Morgoth, seniorul întunecat.
      „Silmarillion” este un roman cu multe descrieri fabuloase ale tărâmurilor orcilor, elfilor, gnomilor. Limbajul lui Tolkien este unul plin de termeni arhaici, care sunt într-un număr foarte mare de nume. În acest volum este redată istoria antică a Pământului de Mijloc, mitologia apariției lui și a popoarelor care-l locuiesc, războaiele date între oștirea Orcă și cea a Elfilor, războaiele purtate până când se ajunge la echilibru.
      Cartea ,,Silmarillion”, este un mit al creației de o frumusețe unică, nemaîntâlnită, tipică creației lui Tolkien.
      Tania Fodor

  4. 4

    Răzvan

    AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
    PEARL HARBOR 1941 de Carl Smith

    AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
    PEARL HARBOR 1941 de Carl Smith

    Cartea prezintă ziua de 7 decembrie 1941, poate una dintre cele mai importante zile ale istoriei moderne, în care Japonia a lansat două atacuri succesive asupra flotei americane din Pacific staționate la Pearl Harbor din arhipeleagul Hawaii. Atacurile au fost foarte distructive, fapt ce a determinat intrarea Statelor Unite in cel de Al Doilea Război Mondial și inplicit lansarea bombelor nucleare la Hiroshima și Nagasaki, primul atac nuclear din istoria omenirii și, să sperăm, ultimul.
    De asemenea, pe langă atacul propriu-zis, este prezentat și planul foarte bine pus la punct al japonezilor și încercările disperate ale americanilor de a combate ofensiva japoneză.
    „7 decembrie 1941, o dată ce va trai in infamie.” a spus Franklin Roosevelet despre acest atac care era deja în desfășurare când a fost declarat războiul.Toate acestea pot fi găsite în cartea lui Carl Smith.
    Răzvan Racolța

  5. 5

    Naomi

    „Memoriile lui Sherlock Holmes” de Sir Arthur Conan Doyle
    Una dintre cărțile mele preferate este „ Memoriile lui Sherlock Holmes” ‚ scrisă de Sir Arthur Conan Doyle în anul 1895. Personajele principale, detectivul Sherlock Holmes și prietenul său, doctorul Watson, sunt foarte cunoscute, în special de către amatorii de literatură polițistă care știu, fără îndoială, metodele inteligente ale detectivului, bazate în întregime pe deducție logică și pe observarea celor mai minore detalii. În plus, acest gen de literatură polițistă este ușor de lecturat si captează atenția cititorilor prin complexitatea cazurilor.
    Povestirea care mie, personal, mi-a plăcut cel mai mult este „ Ultimul caz”, care este ,totodată, apogeul lui Sherlock Holmes, unde are de rezolvat cel mai dificil caz. În aceasta povestire, Sherlock Holmes se confruntă cu un personaj care este egalul său în inteligență și este cel mai mare rival al său, profesorul Morarty, căruia Sir Arthur Conan Doyle a dorit să îi ofere șansa de a fi cel care il omoară pe Holmes. Această carte poate fi citită, dupa cum am mai spus, de către orice cititor, deoarece este ușor de lecturat și este plină de suspans.
    ei care vor citi „ Memoriile lui Sherlock Holmes” vor fi purtați, cu siguranță, prin momente de maxima tensiune, prin intrigi, dar și prin momente în care perspicacitatea învinge.
    Naomi Tranca, cls. a VIII-a, C.N.”Emil Racoviță”

  6. 6

    Daniela

    Viața secretă a albinelor
    de SueMonkKidd
    Moartea în circumstanțe obscure a mamei sale a avut un mare impact asupra vieții lui Lily Owens, o fată de 14 ani ce locuiește în Carolina de Sud, prin anii 1960. După ce mama ei adoptivă, negresa Rosaleen îi insultă pe cei mai înverșunați rasiști ai orașului, cele două fug spre Tiburon, un oraș ce ar putea avea legătură cu mama fetei. Acolo, ele își găsesc refugiul într-o casă roz deschis, domiciliul a trei surori afro-americane excentrice, May, June și August care cresc albine și se roagă la Madona Neagră. În casa celor trei femei, Lily este inițiată in practica, aproape magică, a apiculturii, astfel reușind să își vindece sufletul, învățând să fie tolerantă, iertătoare și iubitoare față de tot ce o înconjoară.
    Daniela Tatomir, cls. a VIII-a, CNER

  7. 7

    Mihai

    Romanul „Împăratul muştelor” scris de William Golding a fost publicat pentru prima dată în anul 1954. Acţiunea surprinde un grup de copii naufragiaţi pe o insulă pustie din Pacific. Pe insulă nu se află nici un adult, iar copiii încep să se organizeze ca să supraviețuiască. Ei îşi aleg drept lider pe cel mai mare copil din grup, pe Ralph. Cu toate acestea, pentru a evita un conflict cu al doilea cel mai mare copil, Jack, îl numeşte şeful vânătorii. Din cauză că cei doi au prioritați diferite în ceea ce priveşte supravieţuirea, se declanşează un conflict. Conflictul ajunge la apogeu atunci când doi dintre copii îşi pierd viaţa. Nevoia de supravieţuire îi conduce spre instinctul primitiv al vânătorii. Cei mai mulţi dintre copii se alătură lui Jack şi încep să-l vâneze pe Ralph. În final, grupul se întâlneşte cu un ofiţer al marinei şi îi explică tot ce se întâmplase. Atunci copiii îşi conştientizează propriile greşeli.
    În concluzie, cartea abordează ideea că libertatea lipsită de norme de conduită nu este paradisul, ci exact opusul şi totodată faptul că în orice suflet se poate găsi o latură întunecată
    Mihai, cls. a VIII-a, C.N.„Emil Racoviță”Cluj

    1. 7.1

      Ilinca

      Ultima carte pe care am citit-o este „Împăratul muștelor ” deWilliam Golding. Pot spune că este una dintre cărțile care m-au impresionat, marcat chiar, cel mai tare.
      Volumul urmărește povestea unor copii de diferite vârste care rămân pe o insulă în mijlocul oceanului după ce avionul lor s-a prăbușit. Marele grup are doi lideri: un conducător al vânătorilor, Jack, și un conducător absolut, Ralph, secondat de Piggy.
      În scurt timp, copiii devin însetați de sânge, iar între cei doi conducători apar tensiuni. Jack este o fire aventuroasă, războinică, iar Ralph este pragmatic și rațional, spunându-le mereu băieților să țină focul de pe munte aprins. Fricile nu se lasă așteptate: copiii încep să povestească despre un monstru uriaș, aflat pe cel mai înalt punct al insulei. Băieții se împart în două tabere, conduse de Jack și respectiv Ralph. Majoritatea îl urmează pe Jack, care le promitea hrană și protecție împotriva monstrului celor care i se alăturau. Simon, considerat ciudat de către ceilalți, descoperă natura monstrului și, o dată cu ea, secretele pe care le ascunde întreaga aventură. Pe când se pregătește să le dezvăluie și celorlalți băieți, este omorât cu cruzime de către aceștia, care tocmai îndeplineau un ritual funebru.
      Dar acesta nu este decât începutul. Urmează alte violențe, în urma cărora Ralph rămâne singur și neajutorat, vânat de toți ceilalți. Salvarea vine de la o navă care acostează lângă insulă, sfârșind vânătoarea pentru totdeauna.
      Cu toate că scoate la iveală răul fundamental din oameni, pot spune că această carte este plină de învățăminte. Cu siguranță merită citită!
      Ilinca Pelea, cls. a VIII-a, C.N. „Emil Racoviță”Cluj

  8. 8

    Daria

    „A murit Luchi”, Otilia Cazimir, Editura Polirom
    „Nuuu! Nu îmi voi petrece timpul liber citind o poveste tristă! O carte despre moartea unui copil?!” Așa a început aventura mea cu această minunată carte!
    Eram în clasa a șasea când doamna profesoară de română ne-a inclus acest titlu în lista de lecturi. Spunea despre ea ca „sigur o să ne placă” și câtă dreptate a avut!
    Pentru cine nu a auzit de cartea Otiliei Cazimir, aceasta este o culegere de povestiri simpatice, ce o are în centru pe tânăra Luchi, fetița ce își trăiește din plin sfârșitului copilăriei și care nu moare, așa cum mă speriase titlul, ci doar crește și își pierde numele de alint al primilor ani de viață în prima zi de școală. Metamorfozarea ștrengăriței curioase în școlăriță timidă este adorabilă prin duioșia momentului.
    Așadar, îi sfătuiesc cu drag pe toți cei ce doresc să își aducă aminte de copilărie să citească această carte. Personal, abia aștept să o recitesc. Până atunci, v-o recomand călduros.
    Daria Șerbănescu, clasa a VIII-a
    Colegiul Național„Emil Racoviță” Cluj Napoca

    1. 8.1

      Mara

      Cartea Pricoliciului, cel dintâi volum al trilogiei„O istorie secretă a Țării Vampirilor”, care va fi urmată de „Cartea Fetiței Vampir” și de „Cartea Călătorului” este scrisă de Adina Popescu și a fost publicată în anul 2015 de Editura Arthur.
      Volumul cuprinde 440 de pagini, fiind structurat in 28 de capitole. Cartea este ilustrată excepțional de Amalia Dulhan, care reușește să redea într-un stil cu totul aparte, scene și momente cu ajutorul cărora cartea prinde viață.
      Această trilogie fantastică a câștigat in 2013 Marele Premiu al concursului de creație literară Trofeul Arthur și a fost scrisă pe parcursul a 10 ani.
      Cartea Pricoliciului este un roman care deschide porțile spre o lume demult uitată. Aceasta își propune să salveze miturile și personajele care sunt pe cale să dispară din cauza fapului că nu mai sunt povestite. De-a lungul poveștii, regăsim personaje specifice basmului, precum Sfânta Miercuri, Ileana Cosânzeana si Zmeul Tase care sunt sortiți să trăiască o viață banală și ștearsă de existența basmului comercial. În Ţara Vampirilor, vampirii sunt scoşi în afara legii, Împăraţii confundă prezentul cu trecutul, iar Preşedintele e speriat de o carte cu pagini albe care-i ameninţă viitorul. Așadar, se observă toate influențele celor trei tipuri de basme prezentate in carte: basmul străvechi, basmul nou și basmul comercial care se împletesc într-o armonie deplină.
      În centrul acțiunii îl avem pe Pricolici, care își uită povestea și basmul din care provine. El este nevoit să-și părăsească grota, iar astfel ajunge să fie implicat în poveștile altor personaje de basm. Acesta se întâlnește cu un Călător, iar la un moment dat poveștile lor se despart, umărind atât drumul Călătorului, care speră să îl regăsească pe Pricolici, cât și aventurile acestuia.
      În concluzie, această carte, deși poate să pară complicată la început, este foarte captivantă, întrucât surprinde cele mai frumoase mituri si personaje ale basmelor românșeti, dar și pentru că spune povestea Pricoliciului care este sortit unui destin pe care toate celelalte personaje îl vor avea dacă sunt uitate.
      Mara Pop, cls. a VIII-a CNER

  9. 9

    Daria

    CĂLĂTORIE ÎN A CINCEA DIMENSIUNE
    Volumul I din seria „Cvartetul timpului”, denumit „Călătorie în a cincea dimensiune” și scris de autoarea Madeleine L`engle, este unul dintre cele mai renumite și mai importante romane fantasy, deținând și premiul Newberry.
    Scriitoarea o introduce ca protagonistă pe Meg Murry, o adolescentă în clasa a noua, ce se simte foarte singură și care nu se apreciază pe ea însăși. Poartă aparat dentar, are ochelari și părul ei e mereu ciufulit. La școală, toată lumea o consideră o ciudată și o prostuță și nu se străduiește foarte mult să învețe. Încă de la o vârstă foarte fragedă, Meg se luptă cu răutatea omenească, cu privirile urâte și insultele la adresa tatălui ei, un om de știință faimos, dispărut în mod misterios. Dar fata nu știe care sunt adevăratele greutăți ale vieții până când nu pleacă în căutarea tatălui ei, alături de fratele ei mai mic, Charles Wallace și de prietenul lor, Calvin. Copiii pătrund în spațiu cu ajutorul „tesseractului” (bucla în timp) și își depășesc la maxim propriile limite, dar nu ar fi putut să o facă fără niște ființe de o adevărată bunătate sufletească: doamna Whatsit, doamna Who, doamna Which, Mediul și Mătușa Bestie. Însă, punctul culminant al călătoriei lor este confruntarea cu IT, inteligența rece și fără trup, umbra neagră peste lume, care îi face pe toți oameni să fie și să gândească la fel.
    Daria Pop, cls. a VIII-a C.N. „Emil Racoviță” Cluj

  10. 10

    Florina

    „Chemarea monstrului” de Patrick Ness
    Acest monstru este o creatură neobișnuită. El a intervenit în viața lui Connor într-un moment greuca să îl ajute, nu să îl sperie.
    Monstrul nu se va opri până când Connor va accepta cel mai dureros lucru… Adevărul. Această carte te învață să privești lucrurile din altă perspectivă și că trebuie să învățăm să acceptăm unele lucruri în viață.
    Florina Rus, cls. a VIII-a CNER

  11. 11

    Florina

    J.K. Rowling, HARRY POTTER

    Dacă ar fi să aleg o carte pe care să o recitesc, aceea ar fi, cu siguranță, ,,Harry Potter”, de J.K. Rowling. Această carte se deosebește de celelalte prin universul magic creat: o lume a vrăjitorilor. Pe lângă faptul că apar vrăjitori, ființe fantastice și obiecte magice, în carte este descrisă minunata școală Hogwarts, în care vor avea loc mai multe aventuri… Romanul ,,Harry Potter” cuprinde șapte volume, fiecare având numeroase „povești” ale unui băiat orfan, ce își descoperă talentul de a face vrăji.
    Radu Ilieș,
    clasa a VIII-a A, Colegiul Național ,,Emil Racoviță”

  12. 12

    Cristian

    Cartea „HOBBITUL” de J.R.R. Tolkien (The Hobbit, or There and Back Again) a fost publicată în 21 septembrie 1937 , premiată cu Medalia Carnegie și premiul ziarului New York Tribune pentru ficțiune juvenilă.
    Cartea este considerată o scriere clasică din literatura pentru copii. În ultimii doi ani a fost considerată și în România un bestseller. Este un roman de aventuri, care are ca personaj principal hobbitul Bilbo Baggins. Hobbitii sunt mai numiți si „jumătate-de-ființă” datorită faptului că înălțimea lor (la maturitate) o atinge pe cea a unui copil de 10 ani. Totul pornește de la întâlnirea cunoscutului vrăjitor si prieten al hobbitilor, Gandalf, cu protagonistul Bilbo Baggins. Această întâlnire duce la sosirea gnomilor la cină (în ordinea sosirii lor: Dwalin, Balin, Fili, Kili, Bifur, Bofur, Bombur, Oin Gloin, Dori, Ori și moștenitorul regatului Erebor, Thorin fiul lui Thrain). Drumul spre Muntele SInguratic ii poartă prin Ținutul Pustietății, prin Rivendell („ultimul cămin primitor la răsărit de mare”). In Rivendell, gnomii Bilbo si Gandalf se sfătuiesc cu elful Elrond, în ce privește harta Muntelui. Ei descoperă că harta ascundea „runele lunii”, care apăreau doar la lumina lunii sub care au fost scrise. După ce au părăsit Rivendell, gnomii au ajuns în munți. Într-o noapte sunt prinși de catre goblin și luați prizonieri. Nu vă spun povestea mai departe pentru că vă recomand să o aflați voi singuri.
    Este unul din romanele mele preferate și m-au marcat profund faptele de solidaritate si de vitejie a gnomilor, dar mai ales ale lui Bilbo. Sunt curios să aflu care este impresia voastră.
    Cristian Hărănguș, C.N. „Emil Racoviță”, Cluj

  13. 13

    CEma

    Publicat pentru prima oară în anul 1951, romanul DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ scris de Jerome David Salinger a avut un succes public imediat, ceea ce explică multele traduceri ale operei literare de-a lungul anilor, cea mai recentă transpunere în limba română fiind realizată în anul 2011, de Editura Polirom.
    Scriitorul de secol XX, J.D. Salinger, s-a născut în New York, cu un tată evreu si o mamă de origine irlandeză, având astfel o perspectivă aparte asupra vieții americane pe timp de război. Acesta a scris câteva povestiri in liceu, dar a abandonat pentru o perioadă scrisul, fiind recrutat în armată. Luptele feroce la care a luat parte în Al Doilea Război Mondial l-au marcat profund la nivel emoțional, ajungând să scrie o carte despre experiențele sale numită Pentru Esme-cu dragoste și abjecție. Salinger a studiat la Academia Militara Valley Forge din Pennsylvania, pe care s-a bazat si imaginea școlii PenceyPrep din bestsellerul De veghe în lanul de secară. Salinger a fost o fire solitară ce nu s-a desfătat niciodată in lumina reflectoarelor, motiv pentru care nu există fotografii sau interviuri cu acesta.
    Anonimatul său reprezintă o încercare de diferențiere de restul societății, trăsătură prezentă și în personalitatea personajului creat de autor în cadrul creației sale literare De veghe în lanul de secară, care a devenit o carte emblematică pentru generația lui HoldenCaulfield, ce intuia eșecul ideii de American Dream si alienarea adolescentină. Această operă a servit pe post de simbol si manifest împotriva ipocriziei si cinismului.
    Adolescentul rebel, Holden Caulfield, care tocmai a fost dat afară de la Pencey, o școală prestigioasă si pretențioasă, se găsește pierdut într-o lume plină de tentații în fața cărora acesta cedează, înconjurat de oameni falși cu motive ascunse. În loc să se întoarcă acasă și să le dea părinților vestea exmatriculării, el se decide să își facă veacul prin barurile New Yorkului, pornind astfel într-un așa-zis traseu inițiatic peticit cu obstacole(prostituție, alcool, jafuri) și momente de răscruce care îl lasă pe eroul nostru mai confuz si mai descumpănit decât la începutul cărții. Protagonistul se furișează înapoi acasă pentru a-și vedea sora, Pheobe, și are o revelație în ceea ce privește modul în care viața reușește să echilibreze lucrurile. Revederea acestuia cu unul dintre profesorii stimați de la fosta sa școală se sfârșește dezamăgitor când Holden realizează că acesta încerca să profite de el.
    Farmecul și caracterul neobișnuit al cărții se trag și din finalul imprevizibil al romanului, ce lasă toți cititorii săi cu un sentiment dulce-amărui și cu o dorință arzătoare de a-și continua lectura.
    Personajul principal al operei se distinge prin atitudinea sa de împotrivire față de un sistem de învățământ ce uniformizează si controlează oamenii, dar clișeul de adolescent blazat care nu are principii și căruia nu îi pasă de nimic este complet evitat în acest caz, autorul portretizând tânărul ca pe un inadecvat a cărui convingeri puternice îl împing să își trăiască viața într-un mod fantezist. El se opune pierderii inocenței, fapt reliefat prin melodia ce i-o cântă Holden surorii sale, lanul de secară fiind un spațiu simbolic al copilăriei și al idealismului, iar prăpastia fiind o metaforă pentru maturizare. Dorința lui Holden de a o proteja pe Pheobe este evidentă din discuția pe care o au aceștia în care fratele mai mare ii spune surorii sale că ar vrea sa stea mereu de veghe in lanul de secară, pentru a avea grija de ea. Dar acest lucru este irealizabil deoarece copiii nu pot fi opriți din a-și lăsa în urmă inocența, fiind nevoiți să se adapteze lumii superficiale a adulților și de a învăța să se descurce pe cont propriu.
    Drept concluzie, este nevoie doar de o recomandare de lectură: Salinger este un scriitor a cărui proză cucereşte prin onestitate, iar acest bildungsroman, devenit oglindă a adolescenţilor dintotdeauna, vorbeşte cu duioşie despre traume şi cu umor despre dulcegării.
    Ema Sântămărian, clasa a VIII-a, CNER

  14. 14

    Benchiș Petra Melisa

    Profesoara de istorie și scriitoarea trilogiei „All Souls”, Deborah Harkness, introduce cititorul într-o lume veridico-fantastică prin întâia carte „Cartea pierdută a vrăjitoarelor” și îi poartă pe protagoniști- Diana Bishop și Matthew de Clairmont- pe rând în Anglia și Franța modernă pentru rezolvarea enigmei volumului „Ashmole 782”, deținător al tuturor secretelor speciilor. Continuarea acestei saga supranaturale își poartă desfășutările în secolul XVI prin intermediul cărții a doua „Școla Nopții” și se încheie în zilele noastre prin găsirea răspunsurilor în „Cartea Vieții”. Trilogia, pe lângă povestea de dragoste sudată în inimile celor două personaje, prezintă dezvoltarea și acceptarea în plan personal a acestora. Autoarea împletește istoria, știința, aventură și viața de familie într-o lucrare excepțională, subiectiv narată, care nu doar mulțumește dorința de fantastic, ci întărește cunoștințele istorice despre perioada Elisabetă așa cum nu poate reda niciun manual de istorie. Recomand cartea cu căldură tuturor celor ce iubesc cititul și mai important celor ce trăiesc o carte ca și cum ar fi parte din ființa lor.
    Benchiș Petra Melisa. Clasa a XI-a.
    Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei

  15. 15

    Amalia Gabriela Șerbu

    „Războiul care mi-a salvat viata”– Kimberly Braupraker Bradley
    Superbă şi deosebit de ambițioasă, cartea „Războiul care mi-a salvat viața” ne oferă speranță şi credibilitate. Povestea Adei, o fată de nouă ani care încearcă să treacă de cel de-al Doilea Război Mondial, dar si de războiul cu mama ei, mă face să cred că, atunci când ai un defect din naştere, la fel cum avea ea, nu ești mai prejos decât ceilalți, ba chiar te poți simți mai puternic şi mai încrezător și îi poți avea alături de tine pe cei care te iubesc şi te respectă.
    Cartea este una care te pune de pe gânduri, tăindu-ți răsuflarea. (Zahiu Alexandra, cls. A VII-A, Colegiul Naţional Bogdan Petriceicu Hasdeu, Buzău)

  16. 16

    Sanda C.

    Charlie şi fabrica de ciocolată de Roald Dahl

    Este o lectură plăcută, cu momente amuzante , altele triste… M-a impresionat faptul că omuleţii ciudaţi inventau câte un cântec după ce dispărea câte un copil…
    Iar cel mai mult mi-a plăcut finalul fericit, când Charlie primeşte fabrica de ciocolată de la d-nul Willy’’
    Dobai Cristiana, cls a VI-a, Sc. Gimnaziala Nr. 11, Oradea

    Pulbere de stele de Neil Gaiman

    “…In această carte este vorba despre Tristran Thorn, un băiat care îi promite fetei de care s+a îndrăgostit că va porni în căutarea stele căzătoare dorite.pentru acest lucru, tristran are de străbătut un drum lung plin de pericole, trebuind în final să ajungă la un tărâm magic, stăpânit de o vrăjitoare.Cel mai mult mi-a plăcut prezentarea drumului plin de peripeţii, dar şi finalul acestei cărţi, pe care îl veţi afla şi voi dacă o veţi citi….”
    (Sonia Goilean-clasa a VIII-a)

  17. 17

    Sanda C.

    POVESTEA UNEI PESCĂRUŞE ŞI A MOTANULUI CARE A ÎNVĂŢAT-O SĂ ZBOARE de Luis Sepulveda

    O carte cu un mesaj educativ extraordinar de actual…
    Amuzantă, dar oferind o lecţie de viaţă, cartea este atractivă; motanul – comic şi grav în acelaşi timp, e un personaj de care te indrăgosteşti iremediabil…
    O recomand tuturor celor care îndrăgesc animăluţele…. Şi nu numai…
    Am citit-o cu sufletul la gură…

    Jambor, clasa a V-a, Şc Gimnazială Nr. 11, Oradea

  18. 18

    Amalia Gabriela Șerbu

    „Un veac de singurătate” – Gabriel García Márquez

    Iubesc lectura, iubesc să descopăr cărți pe care le pot împărtăși cu ceilalți. Recunosc, totuși, că ultima carte citită a reprezentat o adevărată provocare pentru mine. Plină de legături familiale neașteptate și de experiențe emoționante, romanul deja clasic al lui Gabriel García Márquez, Un veac de singurătate, prezintă numeroase întâmplări ce se petrec în casa familiei Buendia, pe durata unui întreg secol, așa cum reiese și din titlu.
    Apare în 1967 și, de atunci, se vinde peste tot în lume, astfel că nu e greu de înțeles succesul său imens. Ar fi păcat să divulg toate secretele, însă pot spune că opera evidențiază sentimentul de singurătate ce se abate asupra celor șapte generații ale familiei, în toate aspectele vieții lor. Nu cred că pot numi personaje principale ale romanului, întrucât unii se nasc, timp în care alții mor, astfel că, în permanență, apar personalități și elemente noi.
    Îmi este foarte dragă această carte, m-au impresionat atât sentimentele încercate de personaje, cât și consecințele acestora. Un veac de singurătate este o scriere cu multă esență, profunzime, despre greutățile vieții, despre greșelile marcante, despre iubire, ură și, nu în ultimul rând, despre familie. Îmbină aproape toate temele mari din literatură, iar un lucru demn de admirat este longevitatea unor personaje care au încercat în întreaga viață să mențină familia unită. Merită citită, o recomand cu tot dragul, poate fi îndrăgită de oricine tocmai pentru că e complexă și acoperă orice aspect al existenței umane. Nimeni nu va regreta lectura cărții! (Georgescu Mara Ioana, clasa a XI-a, Colegiul Naţional Bogdan Petriceicu Hasdeu, Buzău)

  19. 19

    Amalia Gabriela Șerbu

    „ În căutarea oii fantastice” și „Dans dans dans”– Haruki Murakami
    În mod inexplicabil, încă de la început am reușit să rezonez cu personajul-narator (căruia nu i se pronunță niciodată numele ). Deși este divorțat, nu are mari satisfacții la locul de muncă (traduce, apoi scrie articole sau interviuri nesemnificative pentru diferite publicații – activitate pe care o numește ,,deszăpezire culturală” ), și, pe deasupra, locuiește în impersonalul Tokyo, acesta nu cade în blazare, ci, cu sensibilitate și cu un umor aparte, își construiește un univers propriu, eclectic (foarte frecvente sunt descrierile muzicii pe care o ascultă – un amestec nostalgic de rock, jazz sau balade americane din anii ’60-’70, sau ale felurilor de mâncare, ce îl califică drept un adevărat gurmand ). Extrem de sincer, cu un fond bun, dar considerat adeseori un ,,ciudat”, el suferă crunt din cauza efemerității legăturilor interumane; totuși, destinul său este marcat de întâlniri surprinzătoare, aproape providențiale: Kiki (femeia comună în majoritatea timpului, care se transformă într-o frumusețe nepământeană atunci când își dezvăluie urechile ), Yumiyoshi (angajata mereu elegantă, comparată cu un ,,spirit al hotelului” ), Gotanda (fost coleg de generală, actor, capabil să degaje șarm în orice situație, dar nefericit pe plan personal ), Yuki (frumoasa adolescentă de 13 ani, cu o intuiție ieșită din comun, de care îl leagă o prietenie atipică, dar și pasiunea pentru muzică ) sau tatăl ei, Hiraku Makimura ( anagramă a numelui autorului – încă o dovadă a umorului său neașteptat ).
    Sensibilitatea lui Murakami este, poate, dată de acest talent deosebit în a reda lipsa de repere, starea de însingurare, de alienare a omului modern, această incapacitate cronică de a întreține o relație stabilă, de a se simți legat de ceva. În cel mai pur stil postmodern, el creează o intruziune forțată a fantasticului în această realitate scindată, dezolantă, însă ceea ce pare la început un simplu experiment literar ingenios ia apoi amploare, transformându-se într-o căutare a sinelui și a iubirii – singura capabilă să reintegreze și să adune la un loc toate nivelurile disparate ale existenței, punând capăt căutărilor aparent haotice și întâlnirilor cu personaje aberante, fabuloase sau doar misterioase, care par să presare indicii călăuzitoare în această călătorie inițiatică – sau, într-un cuvânt spus, ,,dans”. (Dogaru Ioana, cls.a XI-a, Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Buzău)

  20. 20

    Amalia Gabriela Șerbu

    „Zidul” – Jean – Paul Sartre
    Cumva, a ajuns în mâinile mele, după o lungă așteptare, Zidul de Jean – Paul Sartre. Punând accentul pe individualitate, acesta emite ideea de absurditate a existenței și impune apariția unui sentiment de tragic în desfășurarea vieții moderne.
    Cartea, o colecție de cinci nuvele, solicită conștiința lectorului, ridicând problema dacă manifestarea individului dintr-un anumit moment este ceea ce îl creează pe acesta și nu ceea ce este prin naștere. Faptul că ființa se creează singură, într-o lume a haosului, care nu se îndreaptă în nicio direcție, pune sub semnul întrebării ideea de libertate. Individul se supune fatalității existenței, se duce pe sine în situații fără ieșire uneori, astfel, omul e liber într-o lume fără sens, în care, pentru Sartre, acesta se pierde până în clipa ce premerge morții, așa cum personajele primei nuvele din acest volum încercau să se împotrivească nevoii de a mai dormi pentru a putea reflecta asupra existenței și pentru a rămâne lucide în ultimele momente ale vieții. (Carmen Andreea Băjănaru, cls.a XI-a, Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Buzău)

  21. 21

    Amalia Gabriela Șerbu

    „Toate acele lucruri minunate” – Jenniffer Niven
    Una dintre ultimele cărţi citite de mine se numeşte Toate acele lucruri minunate, de Jenniffer Niven, o carte care te face să râzi și să plângi, se citește pe nerăsuflate și care te determină să reflectezi, odată cu parcurgerea ei, la viața ta, dintr-un punct de vedere inedit.
    Jennifer Niven construiește o poveste incredibilă dintre doi tineri atât de diferiți- Theodore Finch și Violet Markey ; ajunsă la sfârșit, cartea te transformă într-atât, încât că o parte din tine nu va mai fi niciodată la fel. Am trăit o furtună de sentimente contradictorii, de la ură față de personaje, la compasiune față de aceleași prezențe ficționale, de la gratitudine pentru colega de clasă care mi-a oferit cartea extraordinară, până la nemulțumire față de autoarea care s-a jucat înntr-un mod nebănuit cu sentimentele mele, aducând un final atât de tulburător, dar și nemulțumire (cumva) față de persoana mea. M-am lăsat, așadar, prinsă în vârejul de trăiri, amintiri și emoții ale lui Theodore și Violet.
    Cu o poveste incitantă, inspirată dintr-o experiență personală a autoarei, în care ea însăși a găsit un bun prieten care s-a sinucis, cu personaje extraordinare, care ne învață că pierderea celor dragi poate fi fatală pentru unii și că, în final, noi, oamenii, suntem rezultatul muncii părinților noștri, Toate acele lucruri minunate este o carte de neratat.(DRAGU LUCIA, cls.a XI-a, C.N.„B.P.HASDEU”, BUZĂU)

  22. 22

    Amalia Gabriela Șerbu

    „iocan – revista de proză scurtă”, anul 1, nr. 1
    Dacă „cititorul recent” nu mai are timp pentru romane monumentale, poate că scriitorilor nu le rămâne decât să creeze cărări mai scurte prin pădurea narativă. Proza scurtă din „iocan” pare soluţia ca noi să locuim mai departe în poveste, pentru că ne convinge că, în imediata apropiere, camuflate în cotidian, în banal, în prozaic, se află misterul, revelaţia, tragicul, absurdul, umorul sau emoţia care îi transformă pe oamenii obişnuiţi în eroi de ficţiune. Revista conţine texte inedite din autori străini şi oferă, după cum spune prefaţatorul Florin Iaru, „ieşire la mare” multor scriitori români contemporani, încheind cu o capodoperă, Dropia, a unui autor român clasic, Ştefan Bănulescu, „ca să se înţeleagă că nu venim de nicăieri”.
    Prima povestire, Ăsta este pentru Jamie, de Truman Capote, tulbură prin amestecul de inocenţă şi dramatism al întâmplării prin care un copil capătă ceea ce-şi dorea cu ardoare – un căţel. În povestirea Strâmtoarea (Lavinia Branişte) este evocată, din perspectiva fiicei, nu numai salvarea din mare a tatălui, participant la competiţia pentru traversarea înot a strâmtorii Dardanele, ci şi ieşirea dintr-o criză interioară. Pentru mama originară dintr-o altă ţară, florile preferate sunt cele în ghivece, pentru că nu sunt dezrădăcinate (Ion Pleşa, Cele mai frumoase flori). Acceleraţie, de Horia Corcheş, uimeşte prin puterea de a surprinde enigmele psihologiei celui ce stă în scaunul din cabinetul stomatologic. Profesorul pedant, captiv al propriilor bizarerii, precum şi elevii timoraţi, apar în povestirea Rebecăi Turcuş, Mai bine salvie. Visul adolescentei despre prima iubire este întrerupt agresiv de sărutul şefului găştii de cartier, poreclit Crimă (Anca Ştefan, +Crimă). Un adolescent contemplă dezorientat două ipostaze ale feminităţii, mama iresponsabilă şi fata de care s-a îndrăgostit; lipsa comunicării îşi află un simbol, tableta părăsită, al cărei ecran era rece şi gol ca intrarea unei peşteri (Anca Chimoiu, Baby). Irina Georgescu Groza, în Casa de pe ţărm, scrie despre un om care încearcă să recupereze casa copilăriei, a cărei inimă o descoperise cândva într-un loc unde casa şi marea se întâlneau, un vitraliu din subsol, cu cercuri albastre subţiri, tremurând vesel, lărgindu-se în beznă.
    Aşadar, proza scurtă decupează din realitate faptul comun şi-i dă intensitate. Povestea se află chiar lângă noi, trebuie să ştim s-o descoperim, după cum se desprinde din Hanrahan cel roşu al lui W. B. Yeats: îşi dădu seama că, alături, lângă el, era o poartă prin care răzbătea lumina şi se minună că nu o văzuse mai devreme, căci era atât de aproape de locul unde se oprise el. (Prof. Daniela Enache, Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Buzău)

  23. 23

    Amalia Gabriela Șerbu

    „În palma mea se ascunde o lume” – Sima Maria Sima, Editura Omega, Buzău, 2017
    Într-o temă pentru acasă, Simina a scris: „Poezia e ochiul care plânge, ochiul care eliberează scriitorul de tot răul acumulat, de tot ce nu poate fi trăit, ci spus. La capătul fiecărei poezii zace un trup secătuit de durere. În opinia mea, fiecare om, tânăr sau bătrân, are nevoie de un abis în care să-și verse necazul, iar singura veșnicie permisă nouă, muritorilor, este poezia.”
    Simina stă în banca întâi și scrie teme, pentru simplul motiv că este elevă. Explicația este necesară, pentru că, dacă îi citești poeziile, poți crede că autorul lor este un om matur, trecut prin multe și grele încercări. Iadul, apocalipsa, coșmarul, spitalul, durerea, rana, sângele, moartea sunt laitmotivele poeziilor sale. Mai ales moartea. Dar nu pentru că așa obișnuiesc adolescenții. (Observăm adesea că majoritatea tinerilor care scriu poezie simt nevoia de a se arăta extrem de nefericiți, foarte sensibili și mereu neînțeleși în durerile lor, fără a fi vorba, în realitate, nici de nefericire, nici de sensibilitate…) Simina scrie despre toate acestea pentru că, din păcate, le-a cunoscut. Pentru ea poezia capătă astfel o funcție terapeutică, fără a afecta în vreun fel funcția estetică. Își exteriorizează cu neașteptată sinceritate, decență și maturitate spaimele, fobiile, temerile. Nu își cosmetizează chipul pe care îl arată celorlalți prin poeziile ei. Totodată, versurile ei nu sunt, nici pe departe, o biografie melodramatizată.
    Iubirea, dorul de iubire, speranța într-un viitor bun, visul de a se îndrăgosti și, mai cu seamă, credința profundă în Dumnezeu sunt sentimentele dominante. Mai copleșitoare decât trăirile întunecate. Este o poezie în care te regăsești. Este emoție pură, așa cum trebuie să fie, de altfel, poezia autentică.
    Să citim poeziile Siminei. Le vom reciti fără a mai avea nevoie de îndemn. (prof. Gabriela Matiu, Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Buzău)

  24. 24

    Amalia Gabriela Șerbu

    „Durere”- Zeruya Shalev, Ed. Polirom, Iași, 2016; traducere din limba ebraică și note de Gheorghe Miletineanu

    Durere NU este o carte despre o vârstă matură, despre victima unui atentat, despre familie, despre reîntâlnirea, în cel mai confuz moment, cu iubirea cea mare din tinerețe. Este cartea unei constante interogații care ne traversează viața și ne determină să ne gândim la șansele care ne sunt date și au un alt sens probabil decât ce-am bănuit inițial: „șansa de a iubi viața pentru ceea ce are, nu pentru ceea ce-i lipsește”.
    Iris, personajul principal, o femeie puternică și responsabilă în familie și în profesie, devine, la un moment dat, vulnerabilă. Trecută prin traume afective și fizice, rătăcește pe drumul memoriei și încearcă să-și explice trecutul prin prezent. Descoperă gustul amar al vieții conjugale cu Miki, cu care are doi copii- Alma și Omer-, ca și când „numai o pojghiță subțire desparte rutina vieții cotidiene de mormanele de gunoi” și redescoperă, deopotrivă, forța vulcanică a unor sentimente niciodată stinse față de prima iubire. Eitan- salvat în telefonul personal, spre surprinderea fetei sale, cu numele „Durere”, sentiment atât de insinuant în viața ei că, iată, dobândește și „număr de telefon”… În neașteptata pendulare dintre cele două realități, cea veche și cea nouă, Iris se străduiește să-și recapete întregul: „…din când în când o să evadeze în taină către cealaltă viață a ei, lucrul ăsta nici măcar nu se poate numi viață dublă, pentru că nu e aici nimic dublu. Pentru că acolo e femeie și aici e mamă, și acestea sunt cele două părți care alcătuiesc întregul, și asta e soluția care se conturează în chip aproape firesc din tot cursul vieții ei. ”
    Printre „durerile” recente se adaugă una care îi va aduce o împăcare cu sine, dacă nu eliberarea. Este vorba de căutările de sine ale Almei care se presupune că se află sub influențe negative. Salvarea fiicei sale devine propria salvare. Reîntregirea are la bază o idee simplă, cum că, într-o familie, „întregul e mai mare decât suma părților”(Daphna). Cartea oferă, cu fiecare pagină, mici revelații, definiții personale, aproximări ale experinețelor fundamentale: „ Dragostea are multe chipuri, uneori e ruptă cu totul de viață, ca un zmeu fără sfoară, știi că el plutește prin aer, dar n-o să încerci să te ții de el, ca să nu-ți scape alte lucruri, mai importante pentru tine.”( Iris, către Alma, fiica ei)
    La fel ca protagonista pentru care ne folosim de cuvinte ca să ne ascundem, cititorul este surprins în fiecare carte a acestei profunde autoare de „cuvintele astea simple care țin de o cu totul altă realitate”, una mai autentică și la care ajungi, de fapt, dincolo de cuvinte. Și da, te rătăcești și te salvezi și tu, odată cu ele…( prof. AMALIA GABRIELA ȘERBU, C.N.„B. P. HASDEU”, Buzău)

  25. 25

    Alina Dinu

    Tristețea îngerilor – Jón Kalman Stefánsson – editura Polirom, 2016;
    Omul moare dacă nu-i dai pâine, dar se ofilește și se stinge și dacă nu visează.
    Tristețea îngerilor este o carte pe care trebuie să o reiei imediat ce ai terminat-o, deși ai parcurs-o cât de lent ai putut de teamă să nu se termine. Te simți bine în starea de a o citi. Are datele unui roman și ritmul, melodia, tragicul și frumusețea unei poezii. O vreme, cititorul nu se poate concentra decât asupra frumuseții discursului în sine, fără să urmărească vreo întâmplare anume. Pe de altă parte, sunt în text imagini de o intensitate tulburătoare – niște oameni trebuie să ducă la cimitir cadavrul unui consătean, dar gerul necruțător le face misiunea imposibilă, așa că decid să taie capul și să-l ducă fără trup; un poștaș străbate landele pe un vifor cumplit, are un accident și se udă până la piele, astfel că la prima fermă locuită calul este cel care bate cu copita ca să anunțe că a sosit poștașul, pentru că omul a rămas lipit călare pe animal, înghețat; un câine se face covrig ca să cuibărească un copil mic a cărui mamă s-a prăpădit; Oamenii, descriși la limita dintre real și fantomatic, par desprinși din alte lumi – bătrânul căpitan Kolbein este orb și ursuz, dar chipul i se liniștește sub puterea cărții, Jens este poștașul, cam zgârcit la vorbă, ale cărui cuvinte se fac uneori străvezii, fără un înțeles ascuns, nu se agață de ele nicio umbră; băiatul îi citește lui Kolbein din Shakespeare și se inițiază în dragoste și în moarte; Ragnheiður are umeri de raze și ochii veniți din stâncile de munte.
    Fundalul este unul seducător, impresionant prin măreție și înspăimântător în același timp –capătul lumii, ținutul Islandei, care zace mut sub zăpadă, al skyrului, al peștelui sărat, al lui aprilie înghețat, locul în care vara pare o scurtă iluzie (visul tivit cu verdele ierbii), iar iarna domnește etern peste locuri și suflete. De sub stratul gros de zăpadă răzbate o singură speranță – poezia. Oamenii vorbesc puțin și apăsat, trăiesc în vecinătatea morții cu gravitate, dar vibrează delicat la ritmurile poeziei. Într-una dintre cele mai sărace ferme, acolo unde tusea unui copil foarte bolnav îneacă parcă orice speranță, călătorul găsește cărți, speranța ficțiunii, a poeziei mai ales. La plecare ar vrea să lase un dar pentru a răsplăti ospitalitatea salvatoare a gazdelor, însă nu are decât o foaie goală – supremă bucurie! copiii (cu buzele vinete și ochii negri ca pământul) primesc darul cu încântare și se gândesc cum să-l folosească mai bine: Cel care are în stăpânire un creion și o foaie are puterea de a transforma lumea. Iar lumea se transformă în poveste prin cuvinte care-i dau lărgime –suferință, aventură, inițiere, dragoste, moarte, speranță.

  26. 26

    Groza Iarina

    Iarina Groza
    Autor:Richard si Florence Atwater
    Titlu:Pinguinii domnului Popper

    Editura:Arthur, anul apariţiei 2016
    Traducător:Ioana Vâlcu
    18 februarie 2017,Cluj-Napoca
    Dragă cititorule,
    Cartea aleasă de mine pentru tine este interesantă din toate punctele de vedere,hai să ţi-o povestesc pe scurt:
    Domnul Popper,un zugrav îşi doreşte să plece în expediţie în Antarctica şi să trăiască printre pinguini.Într-o zi el primeşte un pachet de la amiralul Drake,pe care îl admiră enorm.Domnul Popper este foarte surprins când vede că în pachet se află un pinguin care primeşte numele de Căpitanul Cook.Însa problemele apar atunci când Căpitanului Cook i se alatură o parteneră, Greta şi cât ai clipi în pivniţa familiei Popper trăiesc,nu doar doi pinguini,ca până acum ci doisprezece. Familia Pooper pleacă cu pinguinii ei acrobatici în turnee prin lumea largă.Din cauza trupei lor imense de acrobaţi păţesc multe peripeţii.
    Oare vor reuşi ei sa păstreze situaţia sub control?
    Citeşte şi vei afla!
    Cu drag, Iarina
    Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu

    1. 26.1

      Gocan Oana

      Judy Blume
      Povestea unui omuleţ
      din clasa a IV-a
      (Editura ARTHUR,anul apariţiei: 2016)
      [traducător:Diana MarinCaea] 18.02.17
      Cluj-Napoca
      Dragă cititorule/cititoareo,
      Dacă iţi plac carţile de amuzament şi aventuri,această
      carte este pentru tine.Vei avea parte de aventuri şi întâmplări haioase,alături de Peter împreună cu Colţunaş,fratele său,şi părinţii lui.Vei fi surprins/ă prin tot ce a trecut piciul acesta doar la vârsta de 9 ani.El trebuie sa suporte în fiecare zi pe Colţunaş care distruge tot şi dă vina pe fratele său care este supus la pedepsele puse de mama sa.
      Poate fi incorect,dar aşa se întâmplă când ai un frate mai mic,trebuie să ai grijă de el,deşi primeşte toată atenţia din casă.Oricum,te-aş încuraja să citeşti această carte cu peripeţii şi umor!Merită,nu crezi?
      Cu drag,
      Oana
      Liceul Teoretic
      „Nicolae Bălcescu”

    2. 26.2

      Gocan Oana

      hey Iariiii!!! cf?? faina prezentarea oricum

  27. 27

    Gall Raul

    CIREȘARII
    CONSTANTIN CHIRIȚĂ

    VOLUMUL 1 -CAVALERII FLORII DE CIREȘ-

    Dragi cititori, vă invit să citiți minunata carte care prezintă peripețiile Cireșarilor. Sunt convins că o să începeți să citiți cartea imediat după terminarea acestei scrisori.

    ”Cum marele vânător Petrăchescu refuză să le împrumute barca dumnealui din cauciuc cireșarilor, dorința pritenilor care locuiau pe strada Cireșilor de a explora și de a întocmi o hartă a misterioasei Peșteri Negre localizată in localitatea Negroaia, devenea tot mai imposibilă. Dar acest lucru nu i-a oprit pe cireșari. Planul lor a devenit unul simplu, acela de a construi o plută, însă, până și acest plan ascundea ceva, dar acest lucru a fost rezolvat foarte ușor de cireșari. Iată că vine ziua plecarii. Grupul de cireșari, din care lipsea Tic, cel mai mic dintre ei, ajunsese la intrarea in Peșterea Neagră. Spre fericirea prichindelului, grupul înnoptă, iar Tic reușise să iși ajungă din urma colegii. Dimineață urma explorarea cea mult așteptată a peșterii. Toți cireșarii erau nerabdători, însă nimeni nu știa ce îi așteaptă acolo.”
    De aici, dragi cititori, vă las să descoperiți peripețiile cireșarilor in interiorul acestei peșteri. Sper să vă placă. Dacă v-am convins, vă recomand să citiți și celelalte volume ale acestei minunate opere.

    EDITURA ROXEL CART 2014
    Cu prietenie, . Raul
    LICEUL TEORETIC ”NICOLAE BĂLCESCU” CLUJ-NAPOCA

  28. 28

    Oros Mihai

    Autor -Neil Gaiman
    Titlu -Noroc cu laptele…
    Editura -Arthur ,2015
    Traducător –Maria Ioniţă

    Dragă cititorule,
    Cartea ,,Noroc cu laptele…’’ scrisă de Neil Gaiman este o poveste fascinantă în care un simplu drum pentru o cutie de lapte până la magazinul de lângă casă se transformă într-o aventură deosebită şi palpitantă.
    Extratereștri care vor să schimbe înfăţişarea Pământului, împreună cu vampirii și piraţii vor încerca să-l împiedice pe tatăl copiilor să le ducă laptele acasă la micul dejun.
    Cu ajutorul unui înţelept stegozaur, al dinozaurilor polițiști și al ,, Mașinii-timpului’’, tatăl reuşeşte să aducă ,în final, cutia cu lapte pentru copiii săi la micul dejun .
    Cartea este recomandată tuturor copiilor si părinţilor , fiind plină de umor şi de situaţii neprevăzute.

    Cu drag,
    Mihai

    Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca

  29. 29

    Csongovai Helga

    O lume fără tine este un roman despre prietenie, relațiile de familie și nevoia de afecțiune pe care o resimte toată lumea adeseori. Bo nu își poate imagina lumea fără iubita lui, Sofia. Din fericire, nici nu trebuie să o facă. Bo își creează pentru sine o poveste în care el ar fi trimis-o înapoi în timp pe Sofia și se simte vinovat pentru asta dar și pentru că nu e suficient de puternic pentru a o aduce înapoi. Împreună cu prietenii săi, Harold, Ryan și Gwen cărora le însușește puteri supranaturale, Bo se luptă zi de zi cu halucinațiile provocate de pierderea Sofiei. În imaginația lui Bo, Harold vorbește cu morții, Ryan are puteri telepatice, Gwen poate controla focul, iar Sofia poate deveni invizibilă. La urma urmei, toți sunt elevii Academiei Berkshire, o școală de elită pentru tineri cu nevoi speciale.
    În paralel cu lumea lui Bo, descoperim povestea lui Phoebe, sora acestuia. Copilul model care trece adeseori invizibil pe lângă problemele de familie, care se conturează mai ales între Bo și tatăl lui, Phoebe are visuri ascunse, dorințe pe care trebuie să le pună pe locul doi în favoarea fratelui său.
    O poveste zguduitoare despre dragoste, familie și identitate, într-o lume în care un adolescent se străduiește să distingă realitatea de halucinații. Acesta învață într-un mod dureros că uneori trebuie să renunți la anumite lucruri pentru a reuși să mergi mai departe.

    1. 29.1

      Ionela

      Să ai o listă cu cărți preferate e un lucru important în viața unei persoane deoarece prin alegerea unor cărți care pe tine însăți te-au făcut să îți creezi o lume imaginară proprie, să înțelegi sensul fiecărui lucru mărunt care pentru viața de zi cu zi înseamnă o nouă lecţie, îți poți pune în ordine gândurile și să îți reamintești motivul pentru care cartea te-a fermecat.
      În topul cărților mele preferate se află minunata carte „Absolut tot”, scrisă de Nicola Yoon, o minunată scriitoare care a reușit să transmită emoții și curiozitatea de a afla ce se întâmplă dincolo de ultima pagină a cărții. „Absolut tot” este o carte cu o poveste de viață foarte vie, plină de culori, cu multe dezamăgiri dar care de la o viață tristă, prin mult curaj și ambiție, ajunge o viață ca oricare alta, o viață în care principalul scop este fericirea și educația de la care se poate porni o cale lungă spre un viitor strălucit. Maddie, personajul principal, este o fată cu o boală foarte rară care nu îi permite să cunoască lumea de afară și trăiește înconjurată doar de mama ei și soră medicală care o îngrijea, până când apare un băiat care o face pe aceasta să simtă fiorii dragostei, ceea ce pentru familia ei este un dezastru. Vrând să vadă cum e lumea de afară, Maddie fuge, împreună cu Olly și descoperă minunata lume dincolo de pereții casei ei, urmând să afle că, de fapt, aceasta nu se confrunta cu boala îngrozitoare de care aceasta știa, totul fiind pus la cale de mama sa.
      Cartea ne ajută să intrăm în pielea lui Maddie și să simțim tristețea de care aceasta avea parte dar și curajul și bucuria de care aceasta dă dovadă odată cu dorința de a explora lumea. Este o carte care merită citită.
      Ionela Huidiu este elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Galați

      1. 29.1.1

        Adin

        Războiul care mi-a salvat viaţa, Kimberly Brubaker Bradley, Editura Arthur. Unele cărţi sunt interesante, altele sunt plictisitoare, dar sunt şi cărţi care te fascinează, aşa cum este “Războiul care mi-a salvat viaţa” de Kimberly Brubaker Bradley.
        M-au pasionat mereu cartile de istorie, mai ales cele legate de istoria războaielor, aşa că titlul m-a atras.Când am văzut coperta mov cu o fetiţă care se uita la un aeroport (aşa credeam eu că Ada se uita la un aeroport) mi-a pierit elanul de a citi cartea, însă nu de tot, pentru că, probabil, cu toţii stiţi proverbul ,,Nu judeca o carte după copertă”. Am citit cartea într-un timp relativ scurt, două zile, pentru că pur şi simplu nu mă puteam opri din citit. În cartea Adei se poartă două razboaie, unul real care pare a fi doar fundalul şi unul cu sine, un r[zboi dat pentru a se accepta.
        Aflaţi, citind ,,Războiul care mi-a salvat viaţa”, cine a câştigat. Eu sigue am fost câștigător.
        Adin Al Hajjar, clasa a VII-a, Şcoala ,,Elf’’, Cluj

  30. 30

    Caterina

    Ucenicul Vraciului, Joseph Delaney, Editura Corint Junior. Cartea este un prietenul care nu te va trăda niciodată. Cartea îţi va întinde ambele mâini când eşti pe cale să cazi. Dacă ai avut o zi mai rea, cartea îţi va spune: ,,Hai să mă citesti! Te voi face eu să zâmbeşti din nou.”. Dacă vrei să trăieşti aventuri incredibile, cartea va striga: ,,Hai cu mine! Te voi duce eu peste tot în lume”. Dacă cineva te-a rănit, cartea îţi va şopti: ,,Hai sa-ti dau o îmbratişare! Te voi ajuta eu să îţi vindeci rănile.” O carte va fi acolo mereu pentru tine.
    Cartea pe care de curând am citit-o cu plăcere este ,,Ucenicul Vraciului’’. Ai vrut vreodata să te înfrunţi cu stafii sau cu alte creaturi care ameninţă oamenii? Ai vrut vreodată să salvezi lumea? ,,Ucenicul Vraciului’’te va purta într-o aventură plina de întuneric şi pericole. Alături de ,,Ucenicul Vraciului’’te vei simţi un om mai bun învăluit în curaj. Această carte poate fi prietenul tau cel mai precaut, amintindu-ţi că în lume există mult întuneric şi trebuie să fii curajos ca să învingi orice pericol. Citind cartea, am înţeles că, în lumea nostră, întunericul nu este alcătuit din stafii sau fantome. În lumea noastră, întunericul este format din oameni care se gândesc doar la ei, oamenii care mint, oamenii care îşi trădează prietenii. ,,Ucenicul Vraciului’’mi-a arătat pericolele, dar mi-a arătat şi cum să mă feresc de ele. Atunci când o citeşti intri complet în pielea personajului. Vezi prin ochii lui şi auzi prin urechiile lui. Te ajută să treci peste obstacolele din viaţa ta. ,,Ucenicul Vraciului’’te face să te gândeşti că problemele tale nu sunt chiar atât de rele în comparaţie cu ale altora.
    Cu prietenie, Caterina Cherecheş, clasa a VII-a, Şcoala ,,Elf’’, Cluj

  31. 31

    Anonim

    „Eu sunt Malala”, Malala Yousafzay şi Christina Lamb, Editura Polirom. Cartea… un mod sincer de a scăpa de griji, de a-ți lăsa sufletul de capul lui să se desprindă de lumea reală, să cutreiere, să zboare… Să se lase învăluit în mistre și taine nebănuite. Cartea… felul omului de a se exprima și de a vedea dincolo de zid. Asemenea unei melodii celtice , cartea îmi arată atât o lume liniștită, cît și o lume zbuciumată și crudă. Cartea este asemenea notelor care parcă dansează firave pe portativ și fac mișcari blânde și delicate. Carţile îmi arată lumea. Unele sunt blânde. Îmi arată acea față a vieţii liniştită şi plină doar de gânduri bune. Așa părea la început cartea ,,Eu sunt Malala’’, însă nu totul este așa cum pare! Această carte extraordinară dezvăluie adevăruri crude. Mi-a arătat, poate, cea mai dură față a lumii în care trăim- uneori nepăsătoare şi rea, devastatoare, inconștientă faţă de umări,.
    Această carte ne învață cum să supraviețuim! Să fim la fel ca un arc! Să le dăm avânt oamenilor, să-și creeze propriul drum să-şi atingă țelul. Să nu se lase pradă capcanelor şi iluziilor. Să învețe să trăiască nu ca să li se simtă prezența, ci absența .
    Cărţile ne dau aripi, libertate și încredere. Ele sunt cele fără de care astăzi nu am fi aici, împreună!

  32. 32

    Ana

    Războiul care mi-a salvat viaţa, Kimberly Brubaker Bradley, Editura Arthur. De obicei citesc în timpul liber. Îmi place să citesc, mai ales cărți de aventură, dar îmi plac și celelalte genuri. Atunci când citesc, mă deconectez de la restul lumii și mă cuprinde un sentiment de libertate și siguranță. Îmi place să citesc atunci când mă simt mai abătută, deoarece mă face să uit de toate grijile sau problemele mele şi, adesea, rezolvarea acestora mi-o șoptește însăși cartea.
    Anul acesta am citit mai multe cărți, dar cea care mi-a plăcut cel mai mult a fost ,,Războiul care mi-a salvat viața ’’, probabil fiindcă este o carte inspirată de cel de-Al Doilea Război Mondial. În această carte mi-a plăcut mult finalul, pentru că, în ciuda faptului că este război, copiii rămân cu o domnișoară pe care o iubeau și care îi îngrijea foarte bine.
    M-am schimbat după ce am citit această carte. Aș asemăna cartea aceasta cu ’„Jurnalul Annei Frank”, fiindcă ambele cărți vorbesc despre nedreptăţile războiului și îți arată latura întunecată a lumii. Dacă ar fi să asociez cartea cu o sculptură, aceasta ar fi „Îngerul ’’”de Michellangelo, întrucât cei doi frați au avut parte de o persoană bună și grijulie care i-a protejat.
    Ana Câmpean, clasa a VII-a, Şcoala ELF, Cluj

  33. 33

    Miruna

    Mesagerul, Markus Zusak, Editura Rao. Cărțile sunt precum păsările. Te pot purta în zbor în alte lumi, tărâmuri și alte universuri populate de ființe încă necunoscute de noi. Citind o carte călătorești odată cu personajele și zbori pe spinarea cuvintelor. Cărțile sunt un leac. Un leac al sufletului care îți poate vindeca orice rană și te poate face să uiți de labirintul complicat al vieții. Lectura este una dintre pasiunile mele, de aceea încerc să-mi fac mereu timp pentru cărți.
    De curând, m-am simțit captivată de povestea pe care am descoperit-o în cartea ,,Mesagerul”, o carte plină de acțiune și de mister. M-am putut regăsi în ea. Această carte mi s-a părut diferită, de acea m-a fascinat. Acțiunea se petrece în lumea de astăzi și spune povestea lui Ed Kennedy, un adolescent care pare că nu are niciun plan de viitor, până într-o zi, când viața lui se schimbă semnificativ. Acesta primește, în cutia poștală, cărți de joc pe care sunt scrise adrese sau indicii care îl poartă dintr-un loc în altul, de la o familie la alta. Nu am de gând să vă spun sfârșitul poveștii, pentru că, după cum sigur v-ați dat seama, aș strica surpriza. Cartea este plină de emoții și chiar dacă pare a fi o poveste banală, poate ajunge aproape de sufletul tău. După ce am citit această carte cred că m-am schimbat în legătură cu modul în care privesc lumea și viața. Am înțeles că nu e nevoie doar să stai de-o parte și să îți pară rău. E nevoie să faci lucruri mici, care par nesemnificative, dar care pot schimba viața unei familii întregi. Oricine poate face asta chiar dacă pare incapabil la început. Ai nevoie doar de voință și poate de niște ași în poșta casei.

  34. 34

    Laura Centea

    Războiul care mi-a salvat viaţa, Kimberly Brubaker Bradley, Editura Arthur/ Cartea pe care o voi prezenta se numește ,,Războiul care mi-a salvat viața”. Cartea aceasta m-a impresionat foarte tare, deoarece mi-a arătat cum este să fii nedreptățit. Unul dintre personaje principalele ale cărții, Ada, are un picior olog, iar mama ei nu o lasă să iasă din casa lor mică, deoarece crede că Ada este greșeala sa.
    Lumea a auzit că Jamie, fratele Adei, are o soră care are o problemă cu piciorul și credeau că este și înapoiată la minte, dar nu era așa. Povestea mi-a arătat cum este o viață grea.
    Cartea m-a mai ajutat să realizez că, dacă ești bun, bunătatea vine și la tine. Cum, datorita celui de-Al Doilea Război Mondial, Ada și Jamie au scăpat de mama lor rea și au ajuns la minunata Susan Smith, care i-a ținut în casa ei.
    Aș asocia cartea cu pictura ,, O noapte înstelată’’ de Vincent Van Gogh, deoarece cerul întunecat îmi amintește de necazurile copiilor din carte, iar stelele de speranța acestora și de bunătatea doamnei Smith.
    Recomand această carte, pentru că mi-a trezit sentimente de tristețe, fericire, dar și niște sentimente pe care nu le-am mai simțit până acum, o combinație între melancolie și bucurie, un fel de curiozitate.

  35. 35

    Stefan Keon

    Războiul care mi-a salvat viaţa, Kimberly Brubaker Bradley, Editura Arthur. Recent m-am întors în timp, în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, unde am cunoscut doi copii numiți Ada și Jamie, alături de care am participat la o mulțime de aventuri de necrezut. Acești doi frați s-au desprins cu greu de mama lor care îi disprețuia și au început o nouă viață alături de Susan Smith. O doamna cumsecade, zâmbitoare și prietenoasă care i-a ajutat, i-a îngrijit, apărat și, mai mult ca oricine altcineva, i-a iubit. Aceste întâmplări sunt încadrate în volumul „Războiul care mi-a salvat viața” scris de Kimberly Brubaker Bradley, pe care l-aș asemăna cu cartea „Hoțul de cărți” de Markus Zusak, deoarece acțiunea se petrece, în ambele cărți,pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar ambele personaje principale trec prin aventuri groaznice, cunosc noi familii și descoperă lucruri pe care nu le cunoșteau. Aş asocia cartea cu pictura „Strigătul” datorită expresiei feței personajului reprezentat în pictura lui Edvard Munch, care poate fi atât una disperată cât și una uimită- o expresie pe care a avut-o și Ada când a descoperit pentru prima dată marea sau călăria.
    Citind această carte, am descoperit că imaginația și dorința unei persoane pot transforma un război teribil, în ceva bun, uimitor care poate salva vieți. Ștefan Leon Barabulă, clasa a VII-a, Şcoala ,,Elf’’, Cluj

  36. 36

    Stefania

    Ca peștele în copac, Lynda Mullaly Hunt, Editura Arthur. Am citit mai multe cărți semestrul acesta, dar una parcă îmi scormonește în minte şi nu mă lasă în pace. Această carte se numește „Ca peștele în copac”. Titul cărții „Ca peștele în copac” m-a dus cu gândul la un citat de Albet Einstein: „Toată lumea e un geniu, dar dacă judeci un pește după abilitatea sa de a se urca într-un copac își va trăi toată viata crezând că este prost.” Această carte prezintă povestea unei fetițe care avea probleme cu cititul. Nu îi reușea oricât de mult încerca și din cauza aceasta, de frica de a nu fi batjocorită, avea o atitudine neorespunzătoare față de școală. Ea, deși avea prieteni, se simțea singură și neînțeleasă.
    Cu toții avem probleme, dar trebuie să avem curajul să cerem ajutorul sau să îl oferim dacă e nevoie. Suntem prea atenți la nevoile proprii, încât nu realizăm că îi ignoram sau îi umilim pe ceilalți.
    Cartea acasta m-a învățat sa văd lumea dintr-o altă perspectivă. M-a motivat şi mi-a dat un impuls să nu fiu ca toți ceilalți şi să îi ajut pe cei care sunt diferiți să accepte că a fi diferit nu e o problemă. Ștefania Cherecheș, clasa a VII-a, Şcoala Elf, Cluj

  37. 37

    Carina

    Totul e iluminat, Jonathan Safran Foer- Editura Humanitas . La prima vedere, pare mică și neînsemnată, ascunsă precum o domnișoară timidă, în spatele unei coperte albe pe care din loc în loc își fac apariția pete de culoare. Un artist, din neglijentă sau, poate, dintr-o dorință mistuitoare de a crea ceva unic, a mâzgălit nişte litere lipsite de graţie. Legate, acestea capătă sens. Totuși, în spatele vesmântului, cu care e îmbrăcată, se află o poartă către o altă lume; o realitate în care te poți pierde oricând doreşti, o flacără mereu arzătoare care să te scoată din bezna ignoranței. Scrisul, mărunt și adunat la început, crește odată cu intensitatea sentimentelor, se unduiește pentru a pătrunde adânc în sufletul cititorului. Povestea te împinge spre necunoscut, te face să îți dorești să cunoști tot mai mult. Prin complexitatea lor, personajele ajung reale, poveștile lor împletindu-se cu a ta ca un suflet printre suflete. Dorințele lor ajung să fie dorințele tale, suferința lor o tortură.
    Finalul lasă un gol aparte, oarecum plăcut. Ieșirea e lină, ultimele două pagini umplute de puncte ce devin din ce în ce mai mici, până când, dispar complet, lăsă câteva pagini imaculate.
    Totul pentru ce? Pentru a învăța din greșelile altora, fie ele reale sau pură ficțiune; până la urmă, granița dintre cele două este fragilă, fiind împletite într-un joc al imitării dus până aproape de perfecțiune. Codependența lor este evidentă: realitatea inspiră ficțiunea, iar ficțiunea inspiră realitatea. Carina Kollar- clasa a VIII-a, Şcoala ,,Elf ’’, Cluj

    1. 37.1

      Antonio

      Dany Campionul Lumii

      Dragă cititorilor,

      Cartea ,,Dany Campionul Lumii” este foarte interesantă.În ea este vorba de Dany și tatăl lui care locuiesc într-o benzinărie. Mama lui Dany moare când el este mic. Tatăl lui Dany îi spune povești inventate in fiecare seară. La un moment dat,tatăl lui Dany pleacă într-o seară de acasă iar Dany ia mașina unui domn care a adus-o la reparații . El merge în pădure și își găsește tatăl cu piciorul rupt într-o groapă. L-a ridicat și îl duce în mașină. Dany află că tatăl lui vânează fazani iar apoi el își însoțește părintele la astfel de ieșiri, și trec prin tot felul de aventuri interesante,pe care te invit , cititorule, să le descoperi singur.

      Cu drag, Antonio
      Reply Reply to All Forward More

  38. 38

    Pop Alison

    Dragi cititori,
    Lecția pinguinului de Tom Michell este o carte apărută în anul 2016.
    Este o carte pentru adolescenți.
    Prietenie incredibilă, aventură nemaipomenită, tărâmuri exotice, toate împletite cu succes într-o carte bună, în care viețile personajelor pun cititorii pe gânduri.
    Tom, protagonistul, tânărul englez de 23 de ani, de când se știe, își dorește aventuri de neuitat, tărâmuri exotice neexplorate până atunci de nimeni, o viață trăită liber.
    I se oferă o slujbă de profesor în Argentina, el nici nu mai stă pe gânduri, ci se urcă în primul avion în ciuda situației economice politice instabile ce domnește în America de Sud.
    Tom se așteaptă la o aventură nemaipomenită, o aventură de o viață, dar nici prin cap nu-i trece ,că viața lui va fi strâns legată de a unui pinguin Magellan, pe care îl salvează în ultima clipă de la moarte. Acest pinguin ,Magellan, transformă nu doar viața lui Tom, ci viața tuturor oamenilor cu care acest pinguin mic intră în contact.
    Din toată inima,
    Pop Alison
    Clasa a XI-a
    Liceul Teoretic Leowey Klara
    Sighetu-Marmației

  39. 39

    Kovacs Abigel

    Dragi iubitori ai cărții,
    Cartea Regina Adevărată mi s-a părut o capodoperă a autoarei, Erica Johansen. În carte ne este prezentat un viitor îndepărtat, de după trecerea unui cataclism misterios care a făcut să piară cea mai mare parte a umanității, alături de tehnologia ultramodernă. Regresând în epoca feudală, dar aflându-se totodată undeva în viitor, supraviețuitorii o iau de la capăt pe un teritoriu nou, numit Tearling: un ținut prăpădit și sărac, singura resursă valoroasă a lor fiind lemnul, predat de propriii săi nobili regatului Mortmense, condus de Regina Roșie.
    Singura speranță a poporului îngenuncheat este moștenitoarea tronului, Kelsea Raleight, o fată de 19 ani, rămasă orfană de tânără în grija celor mai de încredere nobili care au crescut-o într-o căsuță dintr-o pădure mare, cu scopul de a o pregăti pentru guvernarea țării. Cele mai valoroase obiecte ale ei sunt cărțile, chiar dacă în lumea aceea nu au nicio valoare.
    Călătoria viitoarei regine este începutul unei inițieri dure, pe parcursul căreia înfruntă moartea sub diferite chipuri și își descoperă darul clarviziunii.
    Este prezentată o lume fantastică și plină de pericol, în care eroina trebuie să își apere țara de regina nemiloasă de după hotare, Regina Roșie.
    Cu drag,
    Kovacs Abigel
    Clasa a XI- a
    Liceul Teoretic Leowey Klara
    Sighetu- Marmației

  40. 40

    Balas Zoltan

    Dragi cititori,
    O carte de excepție, plină de aventuri, dar și de momente ce îți aduc zâmbetul pe buze. Interesant este faptul că nu are evenimente foarte interesante, care te-ar prinde, nu este un nou Star Wars, sau Indiana Jones, dar te face captiv prin imprevizibil.
    Romanul are de toate: aventură, teamă, iubire, pierdere. Această rețetă este concepută de naratorul subiectiv, cu un talent uluitor. Acest mod de exprimare face ca acțiunea să fie mult mai personală și sa ne facă pe noi, cititorii, să călătorim alături de Tom în lumea insolită și fabuloasă a Argentinei.
    O recomand tuturor iubitorilor de cărți de aventură!

    B.Z.A
    Liceul Teoretic Leowey Klara

  41. 41

    Szabolcsi Bianka

    Dragi iubitori ai literaturii române,
    Romanul “Invitaţia la vals” este unul dintre capodoperele lui Drumeș. Fenomen unic în literatura română, este foarte îndrăgit de cititori. Cartea își seduce încă de la primele pagini cititorul, care rămâne cu sufletul la gură, conectat la acordurile poveștii de dragoste dintre cei doi studenți, Tudor și Micaela. La baza romanului se află piesa “La invitation a la valse” a lui Weber, iar pe acordurile acesteia se întâlnesc pentru prima data protagoniștii. Este un roman minunat, o mândrie a literaturii române. Odată ce începi să citești “Invitația la vals” nu o să te poți opri din citit doar după terminarea ultimei pagini.
    Tudor, personajul principal este cunoscut nu doar pentru notele și inteligența sa, dar și pentru un obicei de al său, acela de a seduce fetele, iar apoi să le părăsească în cel mai rece si dur mod posibil. Când o întâlnește pe Micaela realizează că va trebui să lupte din greu ca sa-i cucerească inima,dar nu refuză provocarea.
    Cu drag,
    Szabolcsi Bianka
    Liceul Teoretic Leowey Klara

  42. 42

    Alina Florea

    Dragi prieteni,
    Harry Potter-Camera Secretelor, volumul al doilea, din seria fantastică de șapte, a celebrei scriitoare britanice J.K. Rowling, a fost lectura anului 2016 care m-a fascinat și pe care o recomand din suflet indiferent de vârstă.
    Eroul principal, Harry Potter, vrăjitorul de numai 12 ani, începe un nou an școlar la Hogwards, evadând de la familia Dursley, cu o mașină zburătoare.
    El și prietenii săi trec printr-o serie de întâmplări ciudate și periculoase, deoarece a fost deschisă camera secretelor unde sălășluia un fel de șarpe care putea ucide cu privirea. Viața multora era pusă în pericol, așa că micuții eroi hotărăsc să rezolve problema.
    O carte minunată, pe care o veți citi cu sufletul la gură, o carte care vă va transpune într-o lume a magiei, unde prietenia, curajul, spiritul de observație, inteligența și îndârjirea pesonajelor readuc liniștea și siguranța în școală.
    Cu drag, Scheff David
    Clasa a V- a, Liceul Teoretic Leowey Klara

  43. 43

    Alina Florea

    Dragi iubitori ai literaturii române,
    Romanul “Invitaţia la vals” este unul dintre capodoperele lui Drumeș. Fenomen unic în literatura română, este foarte îndrăgit de cititori. Cartea își seduce încă de la primele pagini cititorul, care rămâne cu sufletul la gură, conectat la acordurile poveștii de dragoste dintre cei doi studenți, Tudor și Micaela. La baza romanului se află piesa “La invitation a la valse” a lui Weber, iar pe acordurile acesteia se întâlnesc pentru prima data protagoniștii. Este un roman minunat, o mândrie a literaturii române. Odată ce începi să citești “Invitația la vals” nu o să te poți opri din citit doar după terminarea ultimei pagini.
    Tudor, personajul principal este cunoscut nu doar pentru notele și inteligența sa, dar și pentru un obicei de al său, acela de a seduce fetele, iar apoi să le părăsească în cel mai rece si dur mod posibil. Când o întâlnește pe Micaela realizează că va trebui să lupte din greu ca sa-i cucerească inima,dar nu refuză provocarea.
    Cu drag,
    Szabolcsi Bianka
    Liceul Teoretic Leowey Klara

  44. 44

    Alina Florea

    Dragi cititori,
    Lecția pinguinului de Tom Michell este o carte apărută în anul 2016.
    Este o carte pentru adolescenți.
    Prietenie incredibilă, aventură nemaipomenită, tărâmuri exotice, toate împletite cu succes într-o carte bună, în care viețile personajelor pun cititorii pe gânduri.
    Tom, protagonistul, tânărul englez de 23 de ani, de când se știe, își dorește aventuri de neuitat, tărâmuri exotice neexplorate până atunci de nimeni, o viață trăită liber.
    I se oferă o slujbă de profesor în Argentina, el nici nu mai stă pe gânduri, ci se urcă în primul avion în ciuda situației economice politice instabile ce domnește în America de Sud.
    Tom se așteaptă la o aventură nemaipomenită, o aventură de o viață, dar nici prin cap nu-i trece ,că viața lui va fi strâns legată de a unui pinguin Magellan, pe care îl salvează în ultima clipă de la moarte. Acest pinguin ,Magellan, transformă nu doar viața lui Tom, ci viața tuturor oamenilor cu care acest pinguin mic intră în contact.
    Din toată inima,
    Pop Alison
    Clasa a XI-a
    Liceul Teoretic Leowey Klara
    Sighetu-Marmației

  45. 45

    Alina Florea

    Dragi iubitori ai cărții,
    Cartea Regina Adevărată mi s-a părut o capodoperă a autoarei, Erica Johansen. În carte ne este prezentat un viitor îndepărtat, de după trecerea unui cataclism misterios care a făcut să piară cea mai mare parte a umanității, alături de tehnologia ultramodernă. Regresând în epoca feudală, dar aflându-se totodată undeva în viitor, supraviețuitorii o iau de la capăt pe un teritoriu nou, numit Tearling: un ținut prăpădit și sărac, singura resursă valoroasă a lor fiind lemnul, predat de propriii săi nobili regatului Mortmense, condus de Regina Roșie.
    Singura speranță a poporului îngenuncheat este moștenitoarea tronului, Kelsea Raleight, o fată de 19 ani, rămasă orfană de tânără în grija celor mai de încredere nobili care au crescut-o într-o căsuță dintr-o pădure mare, cu scopul de a o pregăti pentru guvernarea țării. Cele mai valoroase obiecte ale ei sunt cărțile, chiar dacă în lumea aceea nu au nicio valoare.
    Călătoria viitoarei regine este începutul unei inițieri dure, pe parcursul căreia înfruntă moartea sub diferite chipuri și își descoperă darul clarviziunii.
    Este prezentată o lume fantastică și plină de pericol, în care eroina trebuie să își apere țara de regina nemiloasă de după hotare, Regina Roșie.
    Cu drag,
    Kovacs Abigel
    Clasa a XI- a
    Liceul Teoretic Leowey Klara
    Sighetu- Marmației

  46. 46

    Alina Florea

    Dragi cititori,
    O carte de excepție, plină de aventuri, dar și de momente ce îți aduc zâmbetul pe buze. Interesant este faptul că nu are evenimente foarte interesante, care te-ar prinde, nu este un nou Star Wars, sau Indiana Jones, dar te face captiv prin imprevizibil.
    Romanul are de toate: aventură, teamă, iubire, pierdere. Această rețetă este concepută de naratorul subiectiv, cu un talent uluitor. Acest mod de exprimare face ca acțiunea să fie mult mai personală și sa ne facă pe noi, cititorii, să călătorim alături de Tom în lumea insolită și fabuloasă a Argentinei.
    O recomand tuturor iubitorilor de cărți de aventură!

    B.Z.A
    Liceul Teoretic Leowey Klara

  47. 47

    Pîrelea Adrian

    ROALD DAHL
    MARELE URIAȘ PRIETENOS
    EDITURA ARTHUR ANUL 2013
    TRADUCERE DIN LIMBA ENGLEZA DE ALEXANDRA COLUMBA

    Data:21.02.2017
    Localitate:Cluj-Napoca

    Dragă cititorule,
    Această carte minunata de Roall Dahl, este palpitantă frumoasă si foarte comică.
    La miezul nopții, Sophie este apucată de o mână gigantică,intrebându-se ce se va întampla cu ea.Dar spre mirarea ei, uriașul MUP este singurul uriaș prietenos de pe tot Tărâmul Uriașilor.
    Însa, după nu mult timp, ei trebuie să intervină asupra uriașilor mâncători de oameni.
    Acum nu îti mai povestesc nimic! Te las pe tine să citești cartea.
    Cu drag, Pîrlea Adrian
    Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu

  48. 48

    Simonca Catalin

    Horia Corcheş 20/02/2017 Cluj Napoca
    Istoria Lui Răzvan
    ( Editura ARTHUR,2014)

    Dragă prietene

    Zilele trecute am citit cartea Istoria lui Răzvan de autorul Horia Corcheş. Ţi-o recomand cu cea mai mare încredere, pentru că mie mi-a plăcut mult . Cred că o sa-ţi placă si ţie .
    În această carte autorul prezintă întâmplările prin care trece personajul principal al carţii, care se numeşte Răzvan, întâmplarile petrecute în timpuri străvechi vorbind cu soldaţi din antichitate, cu artişti renumiţi, cu domnitori importanţi din istoria românilor, fiind martor la bătălii şi întîmplări renumite din istoria poporului român.
    Într-o zi Răzvan urcă în podul casei sale unde părinţii lui ţineau ascunse toate caietele bunicului său care a murit. Căutînd în pod, găseşte un caiet de istorie. Grăbit să se uite ce scrie în caiet, se taie la un deget. Sângele, combinat cu cerneală, l-a dus pe Răzvan în timpuri străvechi. Aici, Răzvan s-a întâlnit cu Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş şi trăieşte împreună cu aceştia multe întîmplări şi fapte care s-au petrecut în istoria poporului român.
    Sper să îndrăgeşti la fel de mult ca şi mine această carte.

  49. 49

    George

    Horea Corcheș

    Istoria lui Răzvan
    (editura Arthur,anul apariției 2016)

    Data:20.02.2017
    Localitatea:Cluj-Napoca

    Dragă cititorule,
    Eu îți recomand acestă carte plină de istorie și aventură, cu informații despre domnitorii Țărilor Române,care îți va fi utilă. În carte este vorba despre un băiat care descoperă caietul bunicului său și trecându-și degetul său însângerat peste scrisele bunicului, călătorește în timp pentru a afla răspunsuri de la anumite personalități istorice pentru a o cuceri pe colega sa Cleo.Oare va reuși ? Nu-ți dezvălui mai mult,cartea o să îți placă și o să te fașcineze.

    Cu drag, George

  50. 50

    Iulia

    Cartea mărțișor! Dragi prieteni, v-ați închipuit vreodată cartea perfectă? Nici eu, până în urmă cu ceva timp. Am descoperit o carte care mi-a lărgit orizonturile, o adevărată aventură! Înțelegeam paginile și eram una cu literele, eram fericită. Rămâneam surprinsă, cartea pur și simplu mă îmbrățișa, îmi făcea cu ochiul! De ce o respinsem pînă acum? De ce o ignorasem? A, da, coperta e de vină… Ce motiv stupid! Dacă n-aș fi nimerit-o la întâmplare, secretele ei ar fi rămas ascunse, n-aș fi ajuns vreodată să simt ceva așa puternic. Stăteam cu cartea-n mână, lumea și sunetele dispăreau într-o lumină neagră, citeam „Hoțul fulgerului”. Mă simțeam introdusă în acea atmosferă magică, aveam impresia că eram martor la fiecare întâmplare. Combinația zilelor de astăzi cu mitologia greacă, ce-ți puteai dori mai mult? Cum un băiat descoperea că era fiul lui Poseidon, cum încerca el să salveze lumea de războiul din Cer, Mare și Lumea subpământeană, cum de întâmplările lui erau așa de spectaculoase, cum au reușit să mă uimească atât de mult? Simplu. Puterea adevărată a unei cărți reale. Imaginația ta devine mai bogată ca oricând. Am savurat fiecare rând, am lăsat sfârșitul să mă uimească. Tristă-mi fusese privirea când am terminta-o! Am aflat însă că era o serie întreagă, despre un copil care ducea o viață plictisitoare, devenind apoi o vedetă, luptându-se cu monștrii, creând adevărate dușmănii, luând parte la trădări. Cred că am trecut prin toate stările și am retrăit fiecare sentiment posibil, nu am dat înapoi! Descrierea nu mi se părea plictisitoare, povestea genială! Acum vă îndemn pe toți să citiți, și să-mi spuneți părerea. V-a lăsat sau nu, cartea cu gura căscată? Cu drag, O prea visătoare cititoare, Iulia Lăpușan Titlu: Hoțul Fulgerului Autor: Rick RIORDAN Traducător: Alex Moldovan Editura: ARTHUR (seria „Cărțile de aur ale copilăriei”) Ilustrații: Rocco John Anul apariției: 2005 Ediția: 2016
    Iulia Maria Lăpușan
    „Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu”
    Cluj-Napoca

  51. 51

    Maria

    O delicatesă, de Muriel Barbery, Editura Nemira, 2015

    După o viaţă desfăşurată în jurul mâncării şi al gustului, tot timpul obsedat de ideea perfecţiunii, criticul genial sfârşeşte ca orice pământean, murind de o boală incurabilă şi anume o insuficientă cardiacă. Se pare că nici măcar propriul sau corp nu a reuşit să-i îndeplinească aşteptările, inima fiindu-i insuficientă pentru lucrurile pe care urmă să le descopere.
    Priveşte, Criticule, cum toate plăcerile şi experienţele tale s-au dus dintr-odată pe apa sâmbetei, când ai aflat că nu mai ai de trăit decât 48 de ore! Ego-ul tău te va duce până la capăt, nu va tăcea nici pentru o secundă, lăsând aroganţa şi egoismul să te îndrume. Ai fost absorbit de propriile obsesii legate de vinuri, brânzeturi şi gogoşi spaniole, lăsând la o parte o familie care ţi-ar fi putut oferi mult mai mult decât satisfacţia unor arome rafinate.
    Arogant încă de mic copil, te-ai întrebat cum de un geniu ca tine poate proveni dintr-o familie atât de modestă. Te-ai îndrăgostit de mâncărurile bunicii, de roşiile coapte din grădina mătuşii, de peştele filetat din cocioaba bunicului, lumea ta învârtindu-se în jurul bucatelor banale până când ai dat peste rafinament. Răutatea ţi-a adus faima, ţi-a croit calea pe care ai ales-o, fiind indiferent cu cei ce îţi ascultă părerile. Ai dat la o parte o familie care ţi-ar fi putut aduce fericirea,ţi-ar fi putut umple acel gol pe care nici tu nu l-ai sesizat că îl ai.
    Am fost mulţumit când ai realizat că ţi-a sosit ceasul: ai ales ca gogoşile de supermarket să-ţi fie ultima memorie a carierei tale, astfel irosindu-ţi toată munca de o viaţă şi părăsindu-ţi trupul închinându-te la singura entitate în care ai crezut: În numele Tatălui, al Fiului şi al Gogoaşei!
    Maria Trif, clasa a IX-a ȘT 1, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca

  52. 52

    Maria

    Flori pentru Algernon, de Daniel Keys, Editura Art, 2013

    Flori pentru Algernon, un roman vechi, cum rar mai place tineretului din zilele noastre, te ajută să înţelegi că IQ-ul tău, pe care îl consideri superior, este, de fapt, cu mult sub nivelul mării. Ei bine, la fel înţelege şi Charlie după o operaţie care era menită să îl facă mai inteligent. Dar ce inteligenţă să oferi unui om care nu e în stare nici să îşi numere degetele de la o mână ?
    Charlie Gordon, un tânăr de treizeci şi ceva de ani – spun tânăr, pentru că abilităţile sale mentale lasă de dorit – al cărui singur ţel în viaţă este să ajute în brutăria unui prieten de-al unchiului său, este o persoană cu o fericire falsă, trăită în minciuna dizabilităţii mentale pe care o avea. Colac peste pupăză, pe lângă faptul că nu putea deosebi dreapta de stânga, aşa-zişii săi prieteni îl batjocoreau şi/sau băteau, iar el nici nu era capabil să înţeleagă aceste lucruri.
    În momentul în care se iveşte ocazia ca acesta să devină deştept, Charlie se arată încântat de idee, întrucât dorinţa lui este aceea de a avea un IQ mai ridicat, exact ca oamenii pe care îi admira şi despre care va afla mai târziu că nu sunt decât nişte mincinoşi. Doctorii şi profesorii care aveau să îl schimbe pe Charlie au efectuat diferite experimente pe animale, dar singurul pe care acestea au funcţionat este Algernon, un şoricel sacrificat pentru ca oamenii să facă un pas înainte în domeniul ştiinţei. Algernon este renumit pentru viteza cu care poate termina un labirint. Pe aceste experimente se bazează cartea, dar incipitul acesteia te poate lăsa cu dureri serioase de cap dacă ai reuşit să termini ciclul primar. Rapoartele de progres sau, cum le numeşte Charlie, rapore de progrs, sunt scrise încă de la început şi au ca scop urmărirea evoluţiei acestuia.
    Spre finalul cărţii, când Charlie ajunge la apogeul inteligenţei, acesta îşi vizitează părinţii, acum divorţaţi, pentru că furia născută în el nu îi dă pace. Deşi experimentul pare că dă rezultatte, mai mult sau mai puţin – pentru că, drept să vă spun, Charlie ajunsese pe culmile aroganţei – finalul nu lasă ca acest personaj să îşi ducă la bun sfârşit misiunea şi, în schimb, se întoarce la banalul nivel de retardat mental, într-un institut specializat, dar nu înainte ca viaţa să îi mai dea o lovitură dură.

    Pop Oana, clasa a IX-a ȘT 1, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca

  53. 53

    Maria Moldovan

    Africa, de Gyorgy Dragoman, Polirom,

    Fie că o iei separat față de restul volumului Regele alb din care face parte, fie că o interpretezi ca pe un capitol al cărții, povestea aceasta te lasă de-a dreptul șocat. Pe lângă faptul că autorul nu este familiarizat cu folosirea punctelor sau a semnelor de punctuație, se pare că acesta nu are nicio reținere în a-și exprima liber gândurile, fără cenzură. Oare Dragoman a vrut într-adevăr să-și inducă cititorii în eroare sau este vorba de ceva mai profund?
    Personajul principal, un băiat singuratic al cărui tată a fost luat de lângă el de nemilosul sistem comunist, ascunde câteva secrete interesante. Ca orice copil de vârsta lui, repulsia față de teme și mai ales, față de matematică este evidentă. Aparent are aceleași preocupări ca orice băiat normal: se preface interesat de școală, se joacă de-a războiul și este prins cu totul în joc, deși mama lui nu este de acord. Își neagă legătura strânsă cu bunicul, deși păstrează decorațiunea primită de la el și cunoaște mutarea de șah tot de la el. Halal nepot, nu era prea recunoscător! Însă este inteligent și dovedește prin comportamentul său că are această calitate. Preia rolul de bărbat în casă, simțind nevoia să-și apere mama (care, deși este femeie în toată firea, este vulnerabilă).
    Băiatul are o oarecare justificare să o ajute pe maică-sa, din moment ce ea se ceartă cu rudele și apelează la ajutorul unei cunoștințe îndoielnice (nu a fost o mișcare prea isteață din partea ei, noroc că s-a gândit să-l aducă și pe băiat, altfel nu o vedeam bine). Citiți cartea ca să descoperiți un ambasador și o mașinărie monstruoasă. Mai mult nu vă spun!

    Moldovan Maria, clasa a IX-a ȘT 1, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca

  54. 54

    Robert

    Doamna Bovary, de Gustave Flaubert, Corint, 2014, trad. Demonstene Botez

    Dacă cititorului îi place să vadă pesonaje al naibii de enervante, dar care sunt, pardoxal, interesante, atunci această operă o să-l facă mai mult decât fericit. Emma, starul cărții, este nimic mai mult decât o țărancă răzgâiată cu pretenții de aristocrată sau, chiar, prințesă. Cât despre punctul ei forte, acesta este să fie cât de pretențioasă poate, pentru a-și satisface mintea împresurată de fantezii culese, probabil, chiar din operele după care este mai mult decât înnebunită.
    Un lucru, ce-i drept, este de admirat la ea. Este hotărâtă și curajoasă din cale-afară. Îndrăzneala cu care, pur și simplu, dispare în toiul dimineții pentru a merge la Rodolphe e impresionantă, la fel ca lipsa ei de materie cenușie în aceeași situație. Dacă o vedea cineva? Dacă acel cineva era însuși Charles care ar fi fost trezit de anume zgomote? Vai, dar cât noroc cu Rodolphe… acest Don Juan de “La Huchette” , care se joacă cu sentimentele ei aproape mai bine decât joacă teatru.
    Flaubert se hotărăște că nu sunt suficiente ifosele Emmei și o mai face să treacă și printr-o perioadă jalnică în care plânge continuu. În fine, după perioada cu pricina, îl întâlnește pe nimeni altul decât amantul perfect numărul doi, Léon. După ce îl face și pe respectiv să se sature de ea, rămâne doar cu soțul înșelat care află de datoriile absolut copleșitoare achiziționate.
    Spre satisfacția unora, își sfârșește zilele în chinuri cauzate de o substanță înghițită care se presupune că trebuia să o omoare rapid și fără dureri.
    Astfel, Doamna Bovary de Gustave Flaubert este o operă care reușește să scoată o mulțime de oameni din sărite prin Emma care înnebunește din cauza fanteziilor și a atitudinii sale, dar rămâne o operă bine construită și respectată de critici.

    Robert Bob, clasa a IX-a MI, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca

  55. 55

    Robert

    Împăratul muștelor, William Golding, Humanitas, 2013

    Atenție! „Împăratul muștelor”este cel mai feminist roman pe care l-am citit vreodată!
    Încă de la începutul cărții, am fost martoră la geniul creator care este Golding. Piggy, unul dintre personajele principale este poreclit astfel, pentru motivul că este gras. Aproape am scăpat cartea din mână în urma acestei descoperiri, care servește ca dovadă a geniului autorului. Briliant!
    Cartea urmărește viața pe o insulă a unor copii, toți băieți mai mici de treisprezece ani, în urma prăbușirii unui avion. Inițial,aceștia sunt uniți, dar posibilitatea existenței unei anume fiare, naște frică între ei. Mai mult, din cauza unor puternice diferențe de opinie, aceștia se împart în două tabere aflate în opoziție. Nu, nu este vorba despre abrogarea ordonanței treisprezece!
    În orice caz, unul dintre băieți, Simon, descoperă ce este de fapt fiara, dar și motivul pentru care paradisul lor s-a transformat într-un infern. Îi spune un cap de porc vorbitor. Personal, la fiecare Crăciun, am obiceiul de a tăia porcul cu familia mea, dar mie niciodată nu mi-a spus nimic. Probabil că acest porc emana niște gaze halucinogene. Spre uluirea mea, îmi este dezvăluită identitatea Împăratului muștelor. Este capul de porc! Bravo, William, ți-a luat doar o sută șaizeci și două de pagini ca să îmi explici titlul cărții!
    Am să scurtez până la final. Simon și Piggy mor între timp, uciși de ceilalți. Aceștia sunt salvați, într-o scenă emoționantă, de către un echipaj. Sfârșitul cărții.
    Dragă William. Will. Pot să îți spun Bill? Deși întrebarea legată de lipsa curioasă a oricărei ființe mature pe acea insulă mă bântuie, alta mă macină și mai tare. De ce nu există și fete? Desigur, nu te pot numi misogin. Nu ar fi corect și oricum, nu cred că este cazul. Cred că de fapt, ești cel mai mare feminist al planetei. Acesta este mesajul cărții. Dacă vei lăsa un grup de băieți preadolescenți singuri pe o insulă, se va ajunge la haos. Fără femei, bărbații sunt niște sălbatici și vor sfârși prin a se omorî și a vorbi cu porcii.
    P.S. După cum se poate observa, am urmat exemplul lui Golding și ați fost forțați să citiți un eseu de două pagini pentru a înțelege prima afirmație.

    Teodora Uscat, clasa a IX-a MI, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca

  56. 56

    Mihai

    Gemenii, Mircea Cărtărescu, Humanitas, 2010

    Dacă Romeo cânta la balconul Julietei, impresionând-o pe aceasta și Rodolph avea o aventură la conacul său cu Emma, săracul Andrei pălește în fața acestora. Prin romantismul său neînțeles (ca el, de altfel) și timiditatea în relația cu Gina, pare un jucător de mâna a doua în comparație cu acești gigolo ai literaturii. Totuși, el nu dezamăgește, sinucigându-se la final (sau, poate, o face, dar cine sămai înțeleagă dacăeste vorba despre Andrei sau despre Gina?????????).
    După o copilărie lipsită de femei, bietul Andrei prinde gustul acestui viciu abia când trebuia să dea bacu’, lucru care i-ar fi putut lua mințile. În toate crizele lui, când pare că lumea se prăbușește asupra sa, din cauza Ginei, cititorul își arată compasiunea (sau poate că nu) față de acest suflet pierdut, care hoinărește într-un univers al poveștilor din cărți (măcar era cult, ce mai!).
    Astfel, Cărtărescu creează tipul adolescentului închis în el, care consideră că cel mai frumos lucru e să stai într-o cameră cu o carte în mână și care, atunci când descoperă dragostea, se sperie, mai întâi, ca apoi, să o apuce strâns și să nu o mai lase. Singura problemă (minoră, bineînțeles) e că cei doi porumbei se vor prăbuși violent, se vor ridica la loc și, când vor cădea din nou, o vor face definitiv (și apoi își vor da foca – unul dintre ei, cel puțin). Știu. Deloc sadic!!!!!!!!
    P.S.: Îl apreciez pe Andrei pentru sentimentele pure, dar – come on! Oare nu a văzut că Gina avea moravuri ușoare?
    Mihu Șerban, clasa a IX-a, MI, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca

  57. 57

    Cristina Bîndiu

    Acum vă voi vorbi despre o carte care m-a fascinat, care m-a uimit, şi anume „Numără stelele”, apărută la Editura ART în 2015, în care este vorba despre ocupaţia nazistă din Copenhaga şi felul în care Annemarie şi familia ei salvează familia celei mai bune prietene, o familie de evrei, asumându-şi o mulţime de riscuri. Scris de Lois Lowry, romanul reflectă atâta dragoste şi pasiune, încât chiar merită citit. Merită ştiut cum au trăit unii, cum au supravieţuit unor condiţii vitrege şi prin câte au trecut. E o adevărată lecţie de curaj, de implicare, de dăruire şi sacrificiu pentru ceilalţi, cei de lângă tine.
    Eu recomand această carte tuturor, indiferent de vârstă, iar celor care au citit-o sau au în plan să o citească : „Bravo! Sunteţi tari!”
    Iasinovschi Iustina, clasa a VII-a B, Şcoala Gimnazială Vatra Moldoviţei, jud. Suceava

  58. 58

    Cristina Bîndiu

    Nu mică mi-a fost surpriza atunci când am regăsit-o pe Elif Shafak ca autoare de cărţi pentru copii. Apărută la Polirom în 2016, Fetiţa căreia nu–i plăcea numele său vorbeşte despre discriminare, fie a copiilor, fie a cărţilor. Numitorul comun este Sacrz Sardunya, o puştoaică al cărei nume dă prilej colegilor şi, uneori, profesorilor, să o ironizeze. Ea nu are fraţi sau surori, iar cele mai bune prietene ale ei sunt cărţile. Însă, într-o lume a jocurilor video şi a desenelor animate, nici cărţile nu sunt prea fericite. Descoperirea unui glob magic ascuns în spatele cărţilor într-o librărie, devine punct de plecare într-o fabuloasă călătorie în Lepoba, Ţara legendelor, a poveştilor şi a basmelor, care are nevoie să fie salvată. Călătoria se transformă într-o lecţie de curaj, demnitate şi acceptare, aşa că … iată o carte care merită citită.
    Prof. Bîndiu Cristina, Şcoala Gimnazială Vatra Moldoviţei, jud. Suceava

  59. 59

    Cristina

    Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său
    Nu mică mi-a fost surpriza atunci când am regăsit-o pe Elif Shafak ca autoare de cărţi pentru copii. Apărută la Polirom în 2016, Fetiţa căreia nu–i plăcea numele său vorbeşte despre discriminare, fie a copiilor, fie a cărţilor. Numitorul comun este Sacrz Sardunya, o puştoaică al cărei nume dă prilej colegilor şi, uneori, profesorilor, să o ironizeze. Ea nu are fraţi sau surori, iar cele mai bune prietene ale ei sunt cărţile. Însă, într-o lume a jocurilor video şi a desenelor animate, nici cărţile nu sunt prea fericite. Descoperirea unui glob magic ascuns în spatele cărţilor într-o librărie, devine punct de plecare într-o fabuloasă călătorie în Lepoba, Ţara legendelor, a poveştilor şi a basmelor, care are nevoie să fie salvată. Călătoria se transformă într-o lecţie de curaj, demnitate şi acceptare, aşa că … iată o carte care merită citită.
    Prof. Cristina Bîndiu, Şcoala Gimnazială Vatra Moldoviţei, jud. Suceava

  60. 60

    Iustina

    Prof. Cristina Bîndiu, Şcoala Gimnazială Vatra Moldoviţei, jud. Suceava
    Acum vă voi vorbi despre o carte care m-a fascinat, care m-a uimit, şi anume „Numără stelele”, apărută la Editura ART în 2015, în care este vorba despre ocupaţia nazistă din Copenhaga şi felul în care Annemarie şi familia ei salvează familia celei mai bune prietene, o familie de evrei, asumându-şi o mulţime de riscuri. Scris de Lois Lowry, romanul reflectă atâta dragoste şi pasiune, încât chiar merită citit. Merită ştiut cum au trăit unii, cum au supravieţuit unor condiţii vitrege şi prin câte au trecut. E o adevărată lecţie de curaj, de implicare, de dăruire şi sacrificiu pentru ceilalţi, cei de lângă tine.
    Eu recomand această carte tuturor, indiferent de vârstă, iar celor care au citit-o sau au în plan să o citească: „Bravo! Sunteţi tari!”
    Iustina Iasinovschi, clasa a VII-a B, Şcoala Gimnazială Vatra Moldoviţei, jud. Suceava

  61. 61

    prof. Odarca Bout

    Vrei să citești o carte ?
    Încearcă Invenția lui Hugo Cabret , de Brian Selznick !

    Sunt idealistă și îmi place să cred că măcar o dată v-ați ascuns într-un loc liniștit ( în cazul meu sub o pătură ) cu o carte interesantă în mână și teama de a nu fi întrerupți . Pentru mine această carte a fost ’’ Invenția lui Hugo Cabret ’’ de Brian Selznick .
    Cum v-ați simți dacă ați fi orfani și singuri pe lume , ați locui într-un ceas din gară , ați avea o grămadă de lucru și v-ați bate capul și cu un bătrân morocănos ? Răspunsul acestei întrebări ne duce cu gândul la viața lui Hugo .
    ’’ Invenția lui Hugo Cabret ’’ începe asemenea unui film . Ilustrațiile alb-negru te conduc într-o dimineață oarecare a Parisului și , mai apoi , într-o gară . Însă , în ciuda dimensiunilor ei , o veți citi în maxim o zi și veți mai dori ca povestea să continue cu cel puțin … 500 de pagini . Totuși , motivul central pentru care am ales această carte a fost realitatea – prezentată cu toate părțile ei fie ele bune , fie ele rele . ’’ Invenția lui Hugo Cabret ’’ uimește prin întâmplări reale , dar uluitoare , nu prin făpturi mitice sau tărâmuri de poveste .
    Citind această carte am crescut , am râs , am plâns și am trăit o mie și una de vieți alături de Hugo , Isabell , papa Georges și restul personajelor le veți afla evident – voi.
    Iar acum , să vă spun adevărul …Hugo nu e nici cel mai bun , nici cel mai politicos , nici cel mai ascultător băiat ( ba chiar este un mic hoț ) . Cine nu ar crede așa ceva când tatăl său a murit în urma unui incendiu și unchiul său , Claude , a căzut în patima băuturii ? Totuși , Hugo e cel mai încrezător băiat pe care l-am cunoscut . Crezând că tatăl său i-a lăsat un mesaj transmis printr-un automat , a furat piese cât pentru o mașină ultramodernă de la prăvălia bătrânului morocănos. Dar , oricât încerca să-l repare , acesta nu fucționa fără o cheie ; nu una oarecare , ci o cheie în formă de … inimă . Consider că cheia avea acea formă , deoarece creatorul său și-a pus tot sufletul în fabricarea acestuia . Pedeapsa cu munca în prăvălia cu jucării are și o parte bună numită Isabell – fina lui papa Georges . Alături de aceasta, descoperă pasiunea pentru film și pentru lectură ( BINGO !!!! Avem primele două puncte comune . ) , bucuria și își aprofundează talentul ( datorită căruia l-am numit ’’ Omul ceasurilor ’’ ) .
    Iar acum urmează partea cea mai interesantă . Pe lângă toată viața tumultoasă a lui Hugo – munca la prăvălie ; fixarea ceasurilor ; jocul ’’ De-a v-ați ascunselea ’’ cu Inspectorul Gării care dorea să-l trimită la orfelinat ; procurarea hranei prin mijloace greșite – acesta se confruntă și cu redescoperirea lui papa Georges . Colac peste pupăză , cine credeți că este papa Georges ? Este faimosul magician , iluzionist , visător , regizor Georges Méliès . Știați că acesta prefera să schițeze portretul profesorului său în loc să-l asculte ? Georges Méliés a realizat 500 de filme , în carte fiind menționat ’’ O călătorie către lună ’’ – sursă de insprație pentru romanele lui Jules Verne și mesajul transmis de către automat .
    Acum cred că ar trebui să termin cu dezvăluirile . Vă voi lăsa pe voi să citiți minunata carte a lui Brian Selznick – cunoscut autor și ilustrator de cărți pentru copiii în vârstă de 50 de ani – fiind și prima sa carte . Eu vă mai rog nu doar să o citiți , ci să o trăiți la fel ca mine : de la cuvânt la cuvânt , de la pagină la pagină , de la ilustrație la ilustrație . Un alt secret este că atât cartea cât și filmul au fost premiate cu câte 5 premii .
    Îmi pare rău că nu vă pot dezvălui finalul , dar închei cu speranța că-l veți citi . Ce va face Hugo după ce fură cheia de la Isabell și cum se va sfârși totul veți afla doar citind . Însă , eu vă mai dau un motto care poate defini romanul ’’ Înăuntrul tău tu ești un erou / Dacă vei cădea , te vei ridica din nou . ’’ SPOR LA CITIT !!!!!!
    Mich Gabriela , elevă la
    Liceul Pedagogic Regele Ferdinand, Clasa a VIII-a A
    Prof. Odarca Bout

Lasă un comentariu